1 Cronici 13 BTF2015
1. Și David s-a sfătuit cu căpeteniile miilor și a sutelor și cu fiecare conducător.
2. Și David a spus întregii adunări a lui Israel: Dacă vi se pare bine și dacă este de la DOMNUL Dumnezeul nostru, să trimitem peste tot la frații noștri de jur împrejur, care sunt rămași în toată țara lui Israel și cu ei de asemenea la preoți și la leviți care sunt în cetățile și împrejurimile lor, să se adune la noi;
3. Și să aducem din nou chivotul Dumnezeului nostru la noi, fiindcă nu am cerut sfat de la el în zilele lui Saul.
4. Și întreaga adunare a spus că ar dori să facă astfel, căci lucrul era drept în ochii întregului popor.
5. Astfel David a adunat tot Israelul împreună, de la Șihor din Egipt chiar până la intrarea din Hamat, pentru a aduce chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat-Iearim.
6. Și David și tot Israelul s-a urcat la Baala, care este, la Chiriat-Iearim, care a aparținut lui Iuda, pentru a aduce de acolo chivotul lui Dumnezeu, DOMNUL, care locuiește între heruvimi, al cărui nume este chemat acolo.
7. Și au dus chivotul lui Dumnezeu într-un car din casa lui Abinadab; și Uza și Ahio au condus carul.
8. Și David și întregul Israel au jucat înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cu cântare și cu harpe și cu psalterioane și cu tamburine și cu chimvale și cu trâmbițe.
9. Și când au ajuns la aria lui Chidon, Uza și-a întins mâna pentru a ține chivotul; fiindcă boii s-au poticnit.
10. Și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Uza și l-a lovit, deoarece și-a pus mâna pe chivot și acolo a murit înaintea lui Dumnezeu.
11. Și David a fost nemulțumit, deoarece DOMNUL făcuse o spărtură asupra lui Uza, de aceea acel loc este numit Pereț-Uza până în această zi.
12. Și David s-a temut de Dumnezeu în acea zi, spunând: Cum voi aduce chivotul lui Dumnezeu acasă la mine?
13. Astfel David nu a adus chivotul acasă la el, în cetatea lui David, ci l-a dus deoparte, în casa lui Obed-Edom, din Gat.
14. Și chivotul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, trei luni. Și DOMNUL a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce avea.