1 Cronici 17 BIV2014

1. După ce David și-a zidit Casa și-n ea a locuit, Împins de-un gând, el l-a chemat, La sine, pe Natan, de-ndat’ – Care era supusul lui Și un proroc al Domnului – Zicându-i astfel: „Mă gândesc Că astăzi, când eu locuiesc Într-o clădire minunată, Chivotul Domnului stă – iată – Tot într-un cort, și nu e bine.”

2. „Domnul este mereu cu tine” – A spus Natan – „poți să lucrezi Exact așa după cum crezi.”

3. Cuvântul Domnului s-a dus – În miez de noapte – și a spus, Către Natan: „Să te pornești La David, ca să îi vorbești.

4. Iată ce-i spui, robului Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „Nu ești tu cel ce izbutești, O casă, Mie, să-Mi zidești.”

5. Dar află că Eu – negreșit – În casă, nu am locuit Din ziua-n care l-am luat Pe Israel și l-am scăpat Din al Egiptului ținut. Eu, nici o casă, n-am avut, Ci într-un cort am locuit Atunci când am călătorit.

6. Prin orice loc umblat-am Eu – Călăuzind poporul Meu – Pe vreun judecător, la voi, Crezi că l-am întrebat apoi, „De ce – din cedru – nu-ncercați, O casă, să Îmi ridicați, În care-apoi să dobândesc Putința ca să locuiesc?”

7. Spune-i lui David, robul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „De la pășune te-am luat Și din păstor, te-am ridicat Mai mare, peste-al Meu popor.

8. Pe tine-n fața tuturor, Neîncetat, te-am însoțit. Vrăjmașii ți i-am risipit, Iar numele ți-am înălțat, Voind să fie așezat În rândul tuturor cei cari, Peste pământ, au fost mai mari.

9. Un loc anume, am dat Eu, Pentru întreg poporul Meu. În locu-acela l-am sădit, Căci Eu – acolo – am dorit, Netulburat, ca să trăiască Și nimeni să nu-l necăjească, Așa cum, țineți bine minte, Că se-ntâmpla, mai înainte,

10. Atuncea când peste popor Era câte-un judecător. Pe-ai tăi vrăjmași, Eu i-am smerit Și tihnă-apoi ți-am dăruit. Domnul, acuma, îți vestește Cum că o casă îți zidește.

11. Când zilele ce-s hărăzite – A fi de tine viețuite – Se împlinesc, vei fi luat Și lângă-ai tăi părinți, culcat. Eu am să-ți dau un copilaș, Să întăresc prin ăst urmaș, Împărăția-n Israel.

12. O casă, o să-nalțe el, Numelui Meu. Eu – pe vecie – Scaunul său pentru domnie, Am să îl întăresc, căci iată:

13. El Îmi e fiu și îi sunt Tată. Cât la domnie, el va sta, Nicicând, nu se va depărta, De sine, bunătatea-Mi mare, Cum s-a-ntâmplat cu-acela care, Peste Israel, împărat, ‘Nainte-ți, fost-a așezat.

14. În felu-acesta, va avea, Mereu, un loc, în casa Mea, Iar al său scaun de domnie, În veci, puternic, o să fie.”

15. Natan, la David, a venit Și-n amănunt i-a povestit Vedenia ce o avuse Și vorbele, de Domnul, spuse.

16. David, atunci, a alergat La Dumnezeu și L-a-ntrebat: „O Doamne, Dumnezeul meu, Dar cine, oare, pot fi eu? Ce-nsemnătate poate-avea, O casă, cum este a mea, Încât pe mine m-ai făcut Ca să ajung unde ai vrut – În locu-n care-acuma sânt – Printre cei mari, de pe pământ?

17. Și încă lucru-acest, văd bine Că prea puțin e, pentru Tine! Așa după cum îmi vorbești, Și-n viitor Tu te gândești La casa mea. Ești înălțat, Dar totuși, Doamne, Te-ai uitat, Acum, la mine, care sânt Un muritor, de pe pământ!

18. O Doamne, Dumnezeul meu, Mai mult, ce pot ca să-Ți spun eu? Pe robul Tău, îl știi prea bine, Pentru că mă cunoști, pe mine!

19. Pentru al Tău rob, ai făcut Toate pe câte le-am văzut; După cuvântul Tău cel sfânt – Și după inima Ta – sânt Aceste lucruri, împlinite Și lui, acum, descoperite!

20. Ce mare ești Tu, Domn al meu! Nu este un alt Dumnezeu Care să fie ca și Tine. Am înțeles aceasta, bine, Când auzit-am și-am văzut Toate pe câte le-ai făcut.

21. E, pe pământ, vreun neam la fel Cum e poporul Israel, Care a fost răscumpărat De Dumnezeu, când l-a luat Să-l facă-a fi popor al Lui? Astfel, Numele Domnului, De toți ajuns-a cunoscut, Prin semnele ce le-a făcut, Atunci când Și-a răscumpărat Poporul, care s-a aflat În al Egiptului ținut Și când El, liber, l-a făcut Și-a izgonit din fața lui, Popoarele pământului.

22. Pentru vecie – negreșit – Pe Israel l-ai întărit, Și Dumnezeu – precum ai vrut – Pentru popor, Tu Te-ai făcut.

23. Acuma Doamne, fă să-Ți fie Rămas cuvântul, pe vecie! Cuvântul care l-ai rostit Față de-al Tău rob, împlinit Mereu să fie! Să veghezi, Ca după el doar, să lucrezi!

24. Numele Tău slăvit să fie, În tot pământul, pe vecie! Să spună orișice popor: „Iată, Domnul oștirilor E Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.” Veghează Doamne, casa mea, Ca înaintea Ta, să stea!

25. Căci Tu – Doamne al oștilor Și-al lui Israel domnitor – Mie mi Te-ai descoperit Și-n felu-acesta mi-ai vorbit: „Neîncetat, Eu te veghez Și-o casă îți întemeiez!” De-aceea, eu am îndrăznit, În fața Ta, să fi venit, Să Îți aduc închinăciune Și să-Ți fac astă rugăciune.

26. Acuma Domne, Tu – mereu – Ești singur Domn și Dumnezeu. Iată că Tu Te-ai îndurat Și al Tău har mi-ai arătat, Căci prin ceea ce am văzut, Mi l-ai făcut de cunoscut.

27. Acuma Doamne, mă veghează Și casa-mi binecuvintează, Să dăinuiască pe vecie Și întărită să îmi fie În fața Ta, necontenit! Tu Doamne, mie, mi-ai vorbit, Iar casa mea în veci va sta, Prin binecuvântarea Ta!”