Logo
🔍

1 Cronici 23 BVA

«

1. Când David îmbătrânise și trăise multe zile, l-a desemnat ca rege al poporului Israel pe fiul lui numit Solomon.

2. El a adunat pe toți conducători poporului Israel, pe preoți și pe leviți.

3. Au fost numărați leviții care deja împliniseră vârsta de treizeci de ani. Numărul total al acelor bărbați a fost de treizeci și opt de mii.

4. David a zis: „Dintre aceștia, douăzeci și patru de mii să supravegheze lucrarea de la casa lui Iahve, șase mii să fie administratori și judecători,

5. patru mii să aibă slujba de portari; iar ceilalți patru mii să cânte laude pentru Iahve cu instrumentele pe care eu le-am făcut ca să Îl lăudăm.”

6. David i-a împărțit în grupuri, conform fiilor lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari.

7. Din partea gherșoniților au fost Ladan și Șimei.

8. Fiii lui Ladan au fost: conducătorul Iehiel; apoi Zetam și Ioel – trei în total.

9. Fiii lui Șimei au fost: Șelomit, Haziel și Haran – trei în total. Aceștia au fost conducătorii familiilor lui Ladan.

10. Fiii lui Șimei au fost: Iahat, Ziza, Ieuș și Beria. Acești patru (bărbați) au fost fiii lui Șimei.

11. Iahat era primul lor conducător, iar Ziza era al doilea. Ieuș și Beria nu au avut mulți fii. Astfel, ei au fost numărați ca și cum ar fi format o singură familie.

12. Fiii lui Chehat au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel.

13. Fiii lui Amram au fost: Aaron și Moise. Aaron a fost despărțit de popor, ca să fie dedicat în exclusivitate sfințirii lucrurilor foarte sfinte. Astfel, el și fiii lui au fost separați pentru totdeauna de ceilalți israelieni, ca să aducă tămâie înaintea lui Iahve, să slujească și să binecuvânteze mereu (poporul) în numele Lui.

14. Fiii lui Moise – omul lui Dumnezeu – au fost considerați ca parte a urmașilor lui Levi.

15. Fiii lui Moise au fost: Gherșom și Eliezer.

16. Fiul lui Gherșom a fost conducătorul Șebuel.

17. Fiul lui Eliezer a fost conducătorul Rehabia. Eliezer nu a mai avut alți fii; dar urmașii lui Rehabia au fost mulți.

18. Fiul lui Ițhar a fost conducătorul Șelomit.

19. Fiii lui Hebron au fost: primul, Ieria – conducător; al doilea – Amaria; al treilea – Iahaziel; al patrulea – Iecamam.

20. Fiii lui Uziel au fost: primul – conducătorul Mica; al doilea – Ișia.

21. Fiii lui Merari au fost Mahli și Muși. Fiii lui Mahli au fost Elazar și Chiș.

22. Elazar a murit fără să fi avut fii. El a avut numai fiice. Astfel, fiii lui Chiș – rudele acestora – le-au luat ca soții pentru ei.

23. Fiii lui Muși au fost: Mahli, Eder și Ieremot – trei în total.

24. Aceștia au fost urmașii lui Levi, conform familiilor de care aparțineau – conducători în familiile lor – și care au fost numărați conform numărului numelor lor. Ei au fost aceia care fuseseră desemnați să facă lucrarea pentru slujba de la casa lui Iahve. Toți aveau cel puțin douăzeci de ani împliniți.

25. S-a întâmplat așa pentru că David spusese: „Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve, a dat odihnă poporului Său; și va locui în Ierusalim pentru totdeauna;

26. iar leviții nu vor mai transporta din loc în loc Tabernacolul și toate uneltele lui folosite pentru slujbă.”

27. Conform ultimelor cuvinte ale lui David, acesta a fost numărul leviților care aveau atunci vârsta de cel puțin douăzeci de ani.

28. Responsabilitatea lor era să îi ajute pe urmașii lui Aaron la slujba care trebuia făcută în casa lui Iahve. Ei îngrijeau de curți, de camere, de curățarea tuturor lucrurilor sfinte și de executarea oricărei lucrări pentru slujba de la casa lui Dumnezeu.

29. Mai aveau ca responsabilitate: pâinea prezentării, făina pentru darurile de mâncare, turtele, tăvile, telurile și vasele de orice cantitate și de orice mărime.

30. Ei se prezentau în fiecare dimineață ca să Îi mulțumească lui Iahve și să Îl laude. Același lucru trebuia făcut și seara,

31. ca și cu ocazia tuturor arderilor integrale aduse lui Iahve în ziua Sabatului. Ei procedau la fel când era lună nouă și când erau sărbătorile. Acei leviți slujeau continuu înaintea lui Iahve într-un număr stabilit și conform deciziilor luate referitoare la ei.

32. Astfel, ei erau obligați să aibă grijă de Cortul Întâlnirii și de Locul Sfânt, ajutându-i pe urmașii lui Aaron, care erau rudele lor, să facă slujba din casa lui Iahve.

»