1 Cronici 28 NTR
1. David a convocat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor care îl slujeau pe rege, căpeteniile peste mii, căpeteniile peste sute, toate căpeteniile care aveau grijă de averea și turmele regelui și ale fiilor săi, împreună cu demnitarii, vitejii, adică toți războinicii viteji.
2. Regele David s-a ridicat în picioare și a zis: „Ascultați-mă, frații mei și poporul meu! Aveam pe inimă să zidesc o Casă ca loc de odihnă pentru Chivotul legământului Domnului și ca scăunaș pentru picioarele Dumnezeului nostru. Și am făcut pregătiri s-o zidesc.
3. Dumnezeu mi-a zis însă: «Nu tu vei construi o Casă Numelui Meu, căci ești un războinic și ai vărsat sânge».
4. Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales pe mine din toată familia mea, ca să fiu rege peste Israel pe vecie. Căci El l-a ales pe Iuda drept conducător, din Casa lui Iuda a ales familia mea, iar dintre fiii tatălui meu, Lui i-a plăcut să mă aleagă pe mine ca să domnesc peste tot Israelul.
5. Apoi, dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, El l-a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul Regatului Domnului, peste Israel.
6. El Însuși mi-a zis: «Solomon, fiul tău, Îmi va construi Casa și curțile Mele, căci l-am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată.
7. Îi voi consolida regatul pe vecie, dacă va fi hotărât să împlinească poruncile și hotărârile Mele, așa cum este și astăzi».
8. Și acum, înaintea ochilor întregului Israel, a adunării Domnului, și în auzul Dumnezeului nostru, hotărâți-vă să păziți și să cercetați toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara aceasta bună și să o lăsați moștenire urmașilor voștri pentru totdeauna!
9. Iar tu, Solomon, fiul meu, cunoaște-L pe Dumnezeul părinților tăi și slujește-I din toată inima și cu dorință în suflet, căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege orice înclinație a gândurilor. Dacă Îl vei căuta, El Se va lăsa găsit de tine, dar dacă Îl vei părăsi, El te va respinge pentru totdeauna.
10. Vezi acum că Domnul te-a ales ca să construiești o Casă pentru Sfântul Lăcaș. Deci, întărește-te și lucrează!“.
11. David i-a dat fiului său, Solomon, modelul porticului Templului și al clădirilor lui, al vistieriilor lui, al camerelor lui de sus, al camerelor lui interioare și al încăperii pentru locul ispășirii,
12. modelul cu tot ceea ce el avea, prin Duhul, pentru curțile Casei Domnului, pentru toate camerele dimprejur, pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu, pentru depozitele cu lucrurile sfinte,
13. pentru cetele preoților și ale leviților, pentru toată lucrarea de slujire la Casa Domnului și pentru toate obiectele folosite la slujba Casei Domnului.
14. El i-a dat greutatea în aur a tuturor obiectelor de aur pentru fiecare slujbă, greutatea în argint a tuturor obiectelor de argint pentru fiecare slujbă,
15. adică greutatea sfeșnicelor din aur și a candelelor lor din aur – greutatea fiecărui sfeșnic cu candelele lui – precum și greutatea sfeșnicelor de argint, fiecare cu candelele lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic în parte.
16. A mai dat greutatea în aur a meselor pentru pâinea așezată în șiruri, greutatea fiecărei mese în parte, greutatea în argint pentru mesele de argint,
17. greutatea în aur pur pentru furculițe, pentru vase și pentru ulcioare. Pentru ligheanele de aur a dat și greutatea fiecărui lighean în aur, iar pentru ligheanele de argint a dat greutatea fiecărui lighean în argint.
18. A dat aur pur de o greutate necesară pentru altarul tămâierii, precum și modelul pentru carul heruvimilor din aur, care își întind aripile și acoperă Chivotul legământului Domnului.
19. David a zis: „Am primit totul în scris din mâna Domnului, când a fost asupra mea. El a dat discernământ cu privire la toate detaliile modelului“.
20. David i-a zis lui Solomon, fiul său: „Fii tare și curajos și lucrează! Să nu te temi și să nu te înspăimânți, pentru că Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa și nu te va părăsi, ca astfel să poți termina toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.
21. Iată, ai lângă tine cetele preoților și ale leviților pentru toată slujirea de la Casa lui Dumnezeu; îi ai cu tine, pentru toată lucrarea, pe toți cei binevoitori, pricepuți la tot felul de lucrări; ai cu tine căpeteniile și tot poporul gata să asculte de cuvintele tale!“.