Logo
🔍

1 Cronici 29 BIV2014

« Dările bogate pentru zidirea Templului

1. David se ridică-n picioare Și zise către adunare: „Pe Solomon, pe fiul meu, L-a ales Domnul Dumnezeu. El este tânăr și plăpând, Iar lucrul ce-l aveam în gând – Casa lui Dumnezeu – e mare Și-i însemnată-astă lucrare. Casa ce fi-va construită, Nu-i pentru om, ci e menită Să fie pentru Dumnezeu.

2. Astfel, toată puterea, eu Mi-am folosit-o să găsesc Și-n acest fel să pregătesc Argint și aur și aramă, Precum și fier, de bună seamă, Din care să se fi făcut Lucruri, așa cum s-a cerut; Și lemne multe-am adunat, Pentru tot ce-i, din lemn, lucrat. Onix, în visteria mea, Am strâns. Apoi, de-asemenea, Am multe pietre nestemate Cari trebuie a fi legate. Pietre mai am, strălucitoare; Am adunat și pietre care În feluri multe-s colorate. Iată, am strâns și nestemate. Marmură albă, mai am eu Și-o dau Casei lui Dumnezeu.

3. Din dragostea ce o nutresc Casei lui Dumnezeu, doresc Să îi dau aurul curat Și-argintul ce l-am adunat, Afar’ de ce am pregătit Spre-a fi locașul sfânt zidit.

4. Trei mii talanți de aur, vreau – Casei lui Dumnezeu – să-i dau. Din aur de Ofir, sunt ei. Apoi, lângă talanți-acei, Alți șapte mii am așezat, Ce sunt doar din argint curat, Pentru-mbrăcarea tuturor Pereților clădirilor.

5. Aurul fi-va folosit La tot ce va fi trebuit Din aur doar a fi lucrat. Argintul e-ntrebuințat La lucrurile ce-s cerute A fi doar din argint făcute. Iată că vă întreb apoi: Să-mi spuneți, cine, dintre voi, Vrea să-și aducă darul lui, Astăzi, în fața Domnului?”

6. În urmă, toți aceia cari Peste familii sunt mai mari, Aceia care se vădeau Că-n seminții mai mari erau, Toți capii cetelor făcute Din mii de oameni și din sute, Precum și cei care-au vegheat Averea strânsă de-mpărat – În ziua ‘ceea – au venit Și daruri multe-au dăruit – De bună voie – Domnului.

7. Au dat deci, pentru Casa Lui, Cinci mii talanți ce s-au luat Numai din aurul curat; Darici, la zece mii, au dus; De-asemenea, au mai adus Argint, care-n talanți s-a dat Și zece mii a numărat. În acea zi, de bună seamă, Dată a fost multă aramă. Talanți-aramei se vădeau Că optsprezece mii erau; O sută mii s-au arătat Talanții ce, din fier, s-au dat.

8. Pietrele cele nestemate Ce s-au adus, au fost lăsate În mâinile lui Iehiel – De-al lui Gherșom fiu, este el.

Rugăciunea lui David

9. Poporu-ntreg s-a bucurat – În ziua ‘ceea – și a dat Daruri de bună voie, care Aduse-au fost, de fiecare, Cu drag, în fața Domnului, Pentru zidirea Casei Lui. David s-a bucurat și el, Cu-ntreg poporul său, la fel.

10. David L-a binecuvântat, Pe Domnul. El s-a ridicat Și pentru-ntreaga adunare, A ținut astă cuvântare: „În veci, fii binecuvântat Tu Doamne, cari Te-ai arătat Drept Dumnezeul Cel pe care, Tatăl meu, Israel, Îl are!

11. Doamne, a Ta e măreția, Slava, puterea, veșnicia Și cu mărirea. Câte sânt În ceruri, sus, sau pe pământ, Doar ale Tale se vădesc. Pe Tine, Doamne, Te găsesc Drept un stăpân ce S-a-nălțat. O, Doamne, Tu Te-ai arătat Mai mare, decât orișicine. Domnia e, mereu, cu Tine!

12. Tu ne dai slava, bogăția. Tu ai puterea și tăria, Iar mâna-Ți poate să mărească – Și-asemenea, să întărească – Acele lucruri care sânt În ceruri, sus, sau pe pământ.

13. În fața Ta, noi ne aflăm Azi, Doamne, și Te lăudăm, Iar Numele-Ți slăvit, dorim – Neîncetat – să Îl slăvim.

14. Căci ce sunt oare, Doamne, eu? Sau ce este poporul meu, Încât – acuma – să venim Și daruri să Îți dăruim? Tot ceea ce Ți-am dăruit, Noi, de la Tine, am primit.

15. Ca și părinții noștri, noi, Niște străini, suntem apoi. Zilele noastre, pe pământ, Asemenea umbrelor sânt, Iar, de nădejde, sunt lipsite.

16. Aceste lucruri pregătite De noi – o casă să-Ți zidim – Tot de la Tine le primim. Aceste bogății pe care Le-a pregătit, azi, fiecare, Casei Numelui Tău Cel Sfânt, Date de către Tine sânt.

17. Doamne, eu știu că Tu privești În inimă și că iubești Doar inima ce se arată Precum că e, mereu, curată. Daruri, de bună voie, eu Ți-am adus astăzi, Domn al meu, Și Ți le dau cu curăție De inimă și bucurie. Plin de-ncântare, am văzut Că și poporul a făcut Asemeni mie și, la fel, Daruri Ți-a dăruit și el.

18. Iată ce rugăminte am Azi, Dumnezeu al lui Avram, Al lui Isac precum la fel Ești Domn și al lui Israel: Pornirile poporului Cari azi sunt în inima lui, Să le faci, Doamne, ca să ție De-acum și până-n veșnicie. Gândul cel bun să îl sporești Și inima să-i întărești Ăstui popor, mereu, în Tine, Și pe a Ta cale îl ține.

Ungerea lui Solomon

19. Lui Solomon – fiului meu – Să îi dai Doamne, te rog eu, O inimă blândă și bună, În care el, apoi, să-și pună Poruncile pe cari le-ai dat Și legile ce le-ai lăsat, Ca în ăst fel să împlinească Aceste lucruri, să zidească El, astă casă, pentru cari Eu am făcut pregătiri mari.”

20. Către întreaga adunare, David a zis: „Vreau, fiecare Din voi, să-L binecuvântați Pe Domnul și să-L lăudați.” Întreg poporul a făcut Așa precum i s-a cerut: Pe Domnu-a binecuvântat Și-apoi, cu toți s-au închinat, Atât în fața Domnului, Cât și a împăratului.

21. A doua zi, cu toți s-au dus Și pentru Domnul au adus Jertfe apoi, cari se socot A fi drept ardere de tot. Viței, o mie, au jertfit; Berbeci, o mie, negreșit, Iar numărul de miei – la fel – O mie s-a vădit și el. Toate-animalele jertfite Au fost – în urmă – însoțite, Precum se cere, de-o măsură Din jertfa pentru băutură. La ele s-au adăugat Și alte jertfe ce s-au dat, Ca să ajungă-n acest fel, Pentru întregul Israel.

22. Toți au băut și au mâncat Atuncea, și s-au bucurat, Șezând în fața Domnului. Apoi, peste poporul Lui, Pe Solomon l-au așezat – A doua oară – împărat, Țadoc fiind acela care Fusese uns drept preot mare.

23. Pe scaunul cel de domnie Al Domnului – pe cari se știe Că David fost-a așezat – Venit-a Solomon de-a stat. În toate, propășit-a el Și-ntreg poporul Israel.

24. Toți căpitanii l-au urmat, Vitejii s-au alăturat, Iar ai lui David fii – la fel – Au ascultat, mereu, de el.

Moartea lui David

25. Domnul, apoi, neîncetat, Pe Solomon, l-a înălțat Sub ochi-ntregului popor, Iar astfel, nici un domnitor – Care-naintea lui fusese – Asemeni lui, nu ajunsese.

26. David, al lui Isai fecior, Peste-al lui Israel popor,

27. Ani patruzeci, a stăpânit. El, șapte ani doar, a domnit, Peste Hebron, ca împărat, Iar la Ierusalim a stat Treizeci și trei. A adormit,

28. Sătul de zile, fericit Și plin de slavă. Pe-al său tron, Venita-n urmă-i Solomon.

29. Faptele ce au fost făcute, De David, toate sunt trecute În cărțile lui Samuel, Natan, precum și Gad, la fel. Acești trei oameni, negreșit, A fi proroci s-au dovedit.

30. În cartea lor, ei au trecut Tot ceea ce s-a petrecut Când David fost-a împărat, Precum și tot ce s-a-ntâmplat Atunci, în țările pe care, Israelul, în jur, le are.