1 Cronici 4 BVA
1. Fiii lui Iuda au fost: Pereț, Hețron, Carmi, Hur și Șobal.
2. În familia lui Reaia – fiul lui Șobal – s-a născut Iahat; iar în familia lui Iahat s-au născut Ahumai și Lahad. Aceștia au fost fondatorii clanurilor țoratiților.
3. Urmașii lui Etam, au fost: Izreel, Ișma și Idbaș. Sora lor se numea Hațlel-Poni.
4. Penuel a fost tatăl lui Ghedor, Ezer a fost tatăl lui Hușa. Aceștia au fost fiii lui Hur, primul născut al lui Efrata – tatăl lui Betleem.
5. Așhur, tatăl lui Tecoa, a avut două soții: Hela și Naara.
6. Naara i-a născut pe Ahuzam, pe Hefer, pe Temeni și pe Ahaștari. Aceștia au fost fiii născuți de Naara.
7. Fiii Helei au fost: Țeret, Țohar și Etnan.
8. Din Coț provin Anub, Hațoveva și clanurile lui Aharhel – fiul lui Harum.
9. Iabeț a fost mai renumit decât frații lui. Mama lui îl numise Iabeț, pentru că a zis: „L-am născut cu mari dureri.”
10. Iabeț L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând: „O, (Doamne,) îmi doresc să mă binecuvântezi și să îmi mărești teritoriul în care să locuiesc! Vreau ca mâna Ta să fie cu mine și să mă păzești de ce este rău – ca să nu ajung să experimentez dureri!” – și Dumnezeu i-a dat exact ce Îi ceruse el.
11. În familia lui Chelub – fratele lui Șuha – s-a născut Mehir, care a fost tatăl lui Eșton.
12. În familia lui Eșton s-a născut Bet-Rafa, Paseah și Tehina care a fost fondatorul orașului Nahaș. Aceștia sunt bărbații care provin din Reca.
13. Fiii lui Chenaz au fost Otniel și Seraia. Fiii lui Otniel au fost Hatat și Meonotai.
14. În familia lui Meonotai s-a născut Ofra; iar în a lui Seraia, Ioab, inițiatorul Văii Meseriașilor – pentru că ei învățaseră și cunoșteau diverse meserii.
15. Fiii lui Caleb – fiul lui Iefune – au fost: Iru, Ela și Naam. Fiul lui Ela a fost Chenaz.
16. Fiii lui Iehalel-El au fost: Zif, Zifa, Tiria și Asarel.
17. Fii lui Ezra au fost: Ieter, Mered, Efer și Ialon. Una dintre soțiile lui Mered i-a născut pe Miriam, pe Șamai și pe Ișbah care a devenit ulterior tatăl lui Eștemoa.
18. Soția lui care era iudeică, îi născuse pe Iered – cel care a devenit tatăl lui Ghedor –, pe Heber – care a devenit tatăl lui Soco – și pe Iecutiel – cel care a fost tatăl lui Zanoah. Aceștia au fost fiii Bitiei – fiica faraonului – cu care s-a căsătorit Mered.
19. Fiii soției lui Hodia – soră cu Naham – au fost: tatăl garmitului Cheila și al maacatitul Eștemoa.
20. Fiii lui Simon au fost: Amnon, Rina, Ben-Hanan și Tilon. Fiii lui Iși au fost: Zohet și Ben-Zohet.
21. Urmașii lui Șela – fiul lui Iuda – au fost: Er, tatăl lui Leca; apoi Lada, tatăl lui Mareșa. Au urmat clanurile țesătorilor de in subțire din Bet-Așbea,
22. Iochim și bărbații din Cozeba, Ioaș, Saraf – cel care a guvernat în teritoriul numit Moab – și Iașubi-Lehem. Aceste informații provin din surse vechi.
23. Ei erau olari și locuiau în Netaim și în Ghedera. Trăiau acolo împreună cu regele; și erau în slujba lui.
24. Urmașii lui Simeon au fost: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah și Saul.
25. Fiul lui Saul s-a numit Șalum. Fiul lui Șalum s-a numit Mibsam. Fiul lui Mibsam s-a numit Mișma.
26. Urmașii lui Mișma au fost: Hamuel, fiul lui. Apoi, Hamuel a avut ca fiu pe Zacur. Fiul lui Zacur a fost Șimei.
27. Șimei a avut șaisprezece fii și șase fiice; dar frații lui nu au avut mulți fii. În consecință, întregul lor clan nu a devenit atât de numeros ca cel format din urmașii lui Iuda.
28. Ei au locuit la Beer-Șeba, la Molada, la Hațar-Șual,
29. la Bilha, la Ețem, la Tolad,
30. la Betuel, la Horma, la Țiclag,
31. la Bet-Marcabot, la Hațar-Susim, la Bet-Biri și la Șaaraiim. Acestea au fost orașele lor până în perioada guvernării lui David.
32. Printre localitățile locuite de ei mai erau și Etam, Aiin, Rimon, Tochen și Așan, – cinci orașe –
33. plus toate teritoriile din jurul acelor orașe, până la Baalat. Acestea au fost localitățile în care au locuit ei și evidența genealogiei lor.
34. Meșobab, Iamlec, Ioșa – fiul lui Amația –
35. Ioel, Iehu – fiul lui Ioșibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel –,
36. Elioenai, Iaacova, Ieșohaia, Asaia, Adiel, Iesimiel, Benaia
37. și Ziza – fiul lui Șifi, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Șimri, fiul lui Șemaia
38. – au fost conducători în cadrul clanurilor lor. Familiile (lărgite ale) acestora au devenit o mare mulțime de oameni.
39. Ei s-au dus spre intrarea Ghedorului, până la estul văii, ca să caute pășune pentru turmele lor.
40. Acolo au găsit pășune bogată și bună. Teritoriul era larg, liniștit și fără conflicte. Locuitorii care fuseseră înainte acolo, proveneau din Ham.
41. Cei al căror nume a fost deja menționat, au venit pe vremea lui Ezechia – regele lui „Iuda” – și le-au atacat corturile; iar pe meuniții pe care i-au găsit acolo, i-au distrus – așa cum se vede și astăzi. Apoi au trăit ei în locul lor, pentru că acolo era pășune pentru turmele pe care le aveau.
42. Dintre aceștia – adică dintre simeoniți – au plecat spre muntele Seir cinci sute de bărbați. Ei aveau ca și conducători pe Pelatia, pe Nearia, pe Refaia și pe Uziel. Toți aceia erau fiii lui Iși.
43. Au distrus pe amaleciții care supraviețuiseră și rămăseseră acolo. Apoi au locuit ei în locul acelora până astăzi.