1 Cronici 7 BIV2014
1. Iată-i acuma, așadar, Pe cei ieșiți din Isahar: Tola cu Pua, și-au urmat Iașub și cu Șimron, de-ndat’. Fiii pe cari i-a zămislit, În număr, patru, s-au vădit.
2. Feciori, și Tola a avut: Uzi e-ntâiul său născut, Apoi Refaia, Ieriel, Iahmai, Ibsam și Samuel. În casele Toliților, Ei s-au vădit mai marii lor. Oameni viteji se dovedeau Toliții. Ei se numărau La douăzeci și două mii Și șase sute de copii, Pe vremea-n care, împărat, David fusese așezat.
3. Uzi, un fiu, a dobândit: Izrahia, el s-a numit Și l-a avut pe Micael, Obadia, Ișia, Ioel. El și feciorii ce-l urmau, Cinci căpetenii, se vădeau.
4. Aveau cu ei, din neamul lor – Din casele părinților – Treizeci și șase mii de inși, Care în luptă-au fost deprinși Fiind ostași, gata apoi, Cu armele, pentru război. Multe neveste au ținut Și astfel, mulți fii, au avut.
Urmașii lui Beniamin5. Toți frații lor sunt, așadar, Din ramura lui Isahar. Optzeci și șapte mii erau În număr, și se dovedeau Viteji. Numele tuturor, În spițele neamului lor, Scrise au fost, căci, fiecare Un loc anume-acolo-și are.
6. Iată-i pe-aceia care vin Din ramura lui Beniamin: Bela, Becher, iar după ei, Iediael; de toți, sunt trei.
7. Fiii lui Bela s-au numit Ețbon – întâiul zămislit – Uzi, urmat de Uziel, Iar Ierimot e după el. Ultimul care s-a-ntrupat E cel cari, Iri, e chemat. În număr, cinci, se dovedeau Și căpetenii se vădeau A fi-n familiile lor, În casele părinților. Sunt douăzeci și două mii Treizeci și patru acești fii, Din Beniamin. Necontenit, Oameni-acești s-au dovedit Viteji. Numele tuturor, În spițele neamului lor, Scrise au fost, căci, fiecare, Un loc anume-acolo-și are.
8. Ai lui Becher fii s-au numit Zemira, primul zămislit; Ioaș și Eliezer urmează, Eleoenai se întrupează, Omri apoi, și Ieremot, Abia și cu Anatot, Iar ultimul care-a venit, Drept Alemet, a fost numit. Aceștia-s fiii cei pe care, Becher, urmași, în lume-i are.
9. Astfel, numele tuturor, În spițele neamului lor, Scrise au fost, căci, fiecare, Un loc anume-acolo-și are. Drept căpetenii se vădeau În neamul lor. Viteji erau Și-n număr, douăzeci de mii Și două sute-s ai lor fii.
10. Un fiu, avut-a Iediael: Bilhan, fusese chemat el. Bilhan avut-a, și el, fii: Iată-i dar, pe ai săi copii: Ieuș întâi, și Beniamin; Ehud, Chenana și-apoi vin Zetan, Tarsis, Ahișahar.
11. Aceștia toți sunt, așadar, Fiii pe care – după el – Lăsatu-i-a Ideiael. Oameni-acești, viteji, erau Și căpetenii se vădeau A fi-n familiile lor, În casele părinților. Erau șaptesprezece mii Și două sute de copii, Toți oameni de război, în stare Să poarte arme, fiecare.
Urmașii lui Neftali12. Ir, doi feciori, a dobândit: Șupim, întâiul s-a numit; El, de Hupim, a fost urmat. Aher, un fiu, a căpătat, Căruia el i-a hărăzit, Hușim, drept nume, potrivit.
Urmașii lui Manase13. Iată-i acum, pe cei pe care, Neftali, drept urmași, îi are: Întâiul este Iahțiel. Guni venit-a după el; Iețer și cu Șalum urmează; Din Bilha, toți se întrupează.
14. Iată urmașii ce-i lăsase, În lume-n urma sa, Manase: E Asriel primul venit, Care fusese zămislit De-o țiitoare ce-o avea De neam, fiind, din Siria. Ea, pe Machir, l-a mai născut, Pe-acela care l-a avut, Pe Galaad, drept fiu apoi.
15. Machir, pe sora celor doi – Adică pe a lui Hupim Și-asemenea a lui Șupim, Drept soață-n urmă o luase. Maca, femeia se chemase. Al doilea fiu ce-a apărut, E Țelofhad. El a avut Doar fete, drept urmași, în șir.
16. Maca, nevasta lui Machir, L-a zămislit apoi, pe Pereș. Fratele său fusese Sereș Cari, pe Ulam, l-a zămislit, Și pe Rechem, într-un sfârșit.
17. Ulam, un fiu, a căpătat, Care, Bedan, a fost chemat. Aceștia-s fiii cei pe care, În lume, Galaad îi are. El, pe Machir, tată-l avea Și pe Manase-asemenea.
18. O soră, el mai dobândise: Hamolechet, ea se numise. Ea, trei feciori, a zămislit. Primul era, Ișhod, numit. Pe-Abiezer, l-a mai născut Și-apoi pe Mahla l-a avut.
Urmașii lui Efraim19. Iată-i acum, pe cei pe care, Șemida, drept urmași, îi are. Primul e, Ahian, chemat; Sihem e cel care-a urmat, Iar la sfârșit au mai fost doi: Lichi și Aniam apoi.
20. Și Efraim avut-a fii. Iată-i dar, pe ai săi copii: Primul e, Șutelah, chemat; Apoi, Bered și cu Tahat; Eleada se mai întrupează; Tahat, îndată, îl urmează.
21. A mai venit, apoi, Zabad, Cu Șutelah, Ezer, Elead. Oameni din Gat au tăbărât Pe ei și-apoi i-au omorât, Căci să le ia – ei își doreau – Turmele care le aveau.
22. Când Efraim a auzit Ce s-a-ntâmplat, s-a necăjit, Iar frații lui s-au adunat Și să îl mângâie-au cătat.
23. Apoi, cu soața-i s-a unit, Iar ea, un fiu, a zămislit. Copilul ce s-a întrupat, Drept nume, Beria, i-au dat. Numele-acesta-n tălmăcire Înseamnă „în nenorocire”. Ăst nume i l-au dăruit, Pentru necazul ce-a lovit, În vremea ‘ceea, casa lor.
24. O fată, după ăst fecior, Au mai avut. Ea se numea Șeera și fusese cea Cari, trei cetăți, a construit. Întâia care s-a zidit, E Bet-Horonul cel de jos. A ridicat, apoi, frumos, Și Bet-Horonul cel de sus. După aceea, a mai pus De-a mai fi una înălțată: Uzen-Șeera, e chemată.
25. Iată-i pe cei care-i găsim, Pogorâtori din Efraim: Refah, Reșef, Telah, Tahan;
26. Apoi urmează Laedan, Iar cel ce-i Amihud chemat, De Elișama, e urmat.
27. Nun, spre sfârșit se întrupează, Iar apoi Iosua urmează.
28. În stăpânire, ei aveau Betelul și se-adăugau Și satele-mprejur aflate; Aveau Naranul, o cetate Care era la răsărit. Apoi aveau, în asfințit, Ghezerul cu satele lui, Precum și a Sihemului Cetate, cari, de-asemenea, Sate în jurul ei avea. Până la Gaza ajungeau Ținuturile ce le-aveau.
Urmașii lui Așer29. Iată dar, ce au stăpânit Fiii pe cari i-a zămislit Manase: ei au căpătat Bet-Șeanul și li s-au mai dat Tanacul și Meghido. Ele Aveau și satele acele Care-mprejur erau aflate. Apoi a Dorului cetate Și-ale ei sate, le-au primit. Aste cetăți, le-au locuit, De-atunci, fiii lui Iosif, cel Cari fiu îi e, lui Israel.
30. Iată-i, acuma, bunăoară, Pe cei cari din Așer pogoară: Imna e-ntâiul zămislit; Ișva și Ișvi au venit, Iar ultimul e Beria. Așer, o fată, mai avea: Serah, e fiica lui Așer
31. Fiii lui Beria: Eber Și Malchiel, acela care,
32. Pe Birzavit, drept fiu, îl are. Eber, apoi, l-a zămislit Pe cel care-i, Iaflet, numit; Șomer e cel care urmează Și-apoi Hotam se întrupează. O soră, ei au dobândit: Aceasta, Șua, s-a numit.
33. Iată-i pe fiii cei pe care, Iaflet, urmași, în lume-i are: Pasac, Bimhal și Așavat.
34. Șamer, urmași, i-a căpătat Pe Ahi; cel care-a venit Apoi, Rohega s-a numit; Huba e cel care urmează Și-apoi Aram se întrupează.
35. Fratele său – Helem – avuse, Și el, urmași. Întâiul fuse Țofah. Acesta e urmat De cel cari, Imna, e chemat. Șeleș e cel care urmează Și-apoi, Amal se întrupează.
36. Iată-i pe fiii lui Țofah: Întâiul, s-a născut Suah; De Harnefer, el e urmat; Apoi, de cel cari s-a chemat Șual, iar următorii doi Sunt Beri și Imra apoi;
37. Bețer și Hod s-au întrupat, Șama cu Șilșa au urmat, Iar după ei, au mai fost doi: Itran și Beera apoi.
38. Ieter, urmași, a dobândit: Primul, Iefune, s-a numit; De Pispa, el a fost urmat Și de cel cari Ara-i chemat.
39. Fiii pe care i-a avut Ula: Arah, primul născut; Apoi urmează Haniel, Iar Riția e după el.
40. Aceștia-s fiii cei pe care, Urmași, Așer, în lume-i are. În casele părinților, Ei se vădeau mai marii lor. Oameni viteji se arătau Cu toții și se numărau La douăzeci și șase mii. Astfel, ai lui Așer copii Deprinși cu arme-au fost și-apoi, Gata erau, pentru război.