1 Corinteni 12 BIV2014

1. „De daruri, care sunt cerești – Adică sunt duhovnicești – Doresc ca să aveți știință, Să nu fiți în necunoștință.

2. Atuncea când, păgâni, erați, Numai la idoli vă duceați, Precum erați obișnuiți Și cum ați fost călăuziți.

3. De-aceea, am să spun, mereu: Prin Duhul de la Dumnezeu – Atunci când întâmpla-se-va Ca să vorbească cineva – Nicicând, nu va putea fi spus, Că „Anatema e Iisus!” A spune, iar, nu va putea „Iisus e Domnul”, nimenea, De pe acest întreg pământ, Decât numai, prin Duhul Sfânt.

4. Sunt multe darurile-aceste, Însă, un singur Duh, doar, este.

5. Sunt multe slujbe – precum știți – Însă, un singur Domn, găsiți.

6. Lucruri sunt multe, tot mereu, Dar este-un singur Dumnezeu, Cari face totu-n toți apoi,

7. Și, fiecare dintre noi, Capătă-n Duh, o arătare Din cari, folos, un altul are.

8. De pildă, despre-nțelepciune – Prin Duh – îi este dat a spune, Un anumit lucru, cuiva; Altul primește altceva: Va căpăta, poate, putință De a vorbi de cunoștință. Dar orice lucru, să știți bine, Că din același Duh, ne vine.

9. Tot prin același Duh, apoi, Credință, au unii din voi, Sau darul vindecărilor.

10. Minuni, fac alții, fraților, În timp ce unii prorocesc Sau, duhuri, ei deosebesc. Alții, în limbi, pot să vorbească, Iar unii știu să tălmăcească.

11. Dar toate-acestea, date, sânt, Numai de către-Acel Duh Sfânt, Care, în parte, dăruiește, La fiecare, cum voiește.”

12. „Este un singur trup, în care, Se află multe mădulare, Căci mădularele acele, Numai un trup, formează ele. Deci, fraților, neîndoios, La fel este și cu Hristos.

13. După cum știți, dragii mei frați, De-un Duh, am fost noi, botezați, Chemați fiind ca să venim Și-un singur trup s-alcătuim – Fie Iudei sau Greci, cu stare De robi sau slobozi. Fiecare, Dintre acei care-s chemați, De-un singur Duh, sunt, adăpați.

14. Deci, trupul nu e, așadar, Numai un singur mădular; Ci mădulare sunt mai multe, Și știu, de-un singur Duh, s-asculte.

15. Dacă piciorul zice: „Eu, Nu-s mână, deci nu-i trupul meu”, Aceasta va-nsemna că el Nu este din trupul acel?

16. Dacă urechea ar putea Să spună, de asemenea: „Pentru că ochi nu sunt, nici eu Nu sunt, acum, în trupul meu”, Prin acest fapt, se dovedește Că nu, în trup, ea se găsește?

17. Dar vreau să vă întreb, pe voi: Dacă întregul trup apoi, Ar fi doar ochi – loc – unde oare, Atunci, auzul își mai are? Când tot, auz doar, se vădește, Mirosul unde se găsește?

18. Acuma, Tatăl Cel de Sus, Pe mădulare-n trup le-a pus, Așa precum El a găsit Că este cel mai potrivit.

19. Dacă e doar un mădular, Unde-i, atuncea, trupul dar?

20. Deci, e un singur trup, în care, Se află multe mădulare.

21. Ochiul nu poate să îi spună Mâinii, apoi: „Tu nu ești bună, Și n-am, de tine, trebuință”. Nici capul nu are putință, Către picioare-a zice-apoi: „Nu am nevoie eu, de voi”.

22. Ba chiar acele mădulare Cari, fără-nsemnătate mare Și slabe, par, la început, Sunt, pentru trup – cum s-a văzut – Deci pentru-ntreaga sa ființă, De cea mai mare trebuință.

23. Apoi, din trup, părțile care Nu par a fi la cinste mare, Când le-mbrăcăm, ne străduim, Mereu, să le împodobim. Deci, ele au să reușească, În acest fel, să dobândească Mai multă frumusețe-apoi.

24. Cele frumoase – știți și voi – Nu trebuie împodobite, Pentru că nu sunt nevoite. Când Dumnezeu a întocmit, Trupul, cu cale, a găsit Ca să îi dea la fiecare, Dintre acele mădulare, Care par slabe – după noi – Cu mult mai multă cinste-apoi.

25. Prin ce-a lucrat, ne dă de știre, Că nu-i nici o deosebire Făcută-n trup, ci, fiecare, Din ale sale mădulare, Unul de altul se-ngrijesc Și, deopotrivă, își slujesc.

26. Când suferă un mădular, Vor suferi cu toate dar. Când prețuit are să fie Un mădular, de bucurie, Pline vor fi toate astfel, Fiind alăturea de el.

27. Voi sunteți trupul lui Hristos Și fiecare – ne-ndoios – Sunteți, în parte, mădulare, Pe cari Hristos, în trup, le are.

28. Iar în Biserică, mereu E rânduit, de Dumnezeu, Întâi apostoli ca să fie, Apoi prorocii ca să vie, Și-n rândul trei învățători; Apoi, sunt tămăduitori, Precum și cei ce fac minuni, Cei ce, cârmuitori, sunt buni, Cei ce au dar de ajutor, Sau au darul vorbirilor În diferite limbi. Apoi,

29. Voiesc să vă întreb, pe voi: Toți, ca apostoli, au venit? Sau toți, proroci, s-au dovedit? Toți sunt, cumva, învățători, Ori, de minuni, sunt făcători?

30. Sau, oare, toți tămăduiesc? În limbi, oare, cu toți vorbesc? Ori tălmăciri, pot toți a spune?

31. Cătați deci, darurile bune, Și-am să v-arăt – stând împreună – O cale ce-i nespus de bună.”