1 Corinteni 2 BTF2015
1. Și eu, fraților, când am venit la voi, nu am venit cu superioritatea vorbirii sau a înțelepciunii, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu.
2. Fiindcă am decis să nu știu printre voi altceva decât pe Isus Cristos și pe el crucificat.
3. Și eu am fost cu voi în slăbiciune și în teamă și în mare tremur.
4. Și cuvântul meu și predicarea mea nu au fost prin cuvintele ademenitoare ale înțelepciunii omenești, ci în arătarea Duhului și a puterii;
5. Așa încât credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.
6. Oricum, vorbim înțelepciune printre cei desăvârșiți; totuși nu înțelepciunea acestei lumi, nici a prinților acestei lumi care ajung la nimicire,
7. Ci vorbim înțelepciunea lui Dumnezeu într-un mister, chiar acea înțelepciune ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o înainte de lume pentru gloria noastră;
8. Înțelepciune pe care nu a cunoscut-o niciunul dintre prinții acestei lumi; căci, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi crucificat pe Domnul gloriei.
9. Dar așa cum este scris: Ochiul nu a văzut nici urechea nu a auzit, și nici la inima omului nu au urcat cele pregătite de Dumnezeu pentru cei ce îl iubesc.
10. Dar Dumnezeu ni le-a revelat prin Duhul său; fiindcă Duhul cercetează toate, chiar adâncimile lui Dumnezeu.
11. Fiindcă cine dintre oameni știe lucrurile omului, decât duhul omului, care este în el? Chiar așa, lucrurile lui Dumnezeu nimeni nu le știe decât Duhul lui Dumnezeu.
12. Și noi nu am primit duhul lumii, ci duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu.
13. Acele lucruri pe care le și vorbim, nu în cuvintele pe care le învață înțelepciunea omenească, ci în cele pe care le învață Duhul Sfânt, comparând lucrurile spirituale cu cei spirituali.
14. Dar omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, fiindcă sunt nebunie pentru el; nici nu le poate cunoaște, pentru că ele sunt judecate spiritual.
15. Dar cel spiritual judecă toate lucrurile, iar el însuși nu este judecat de nimeni.
16. Fiindcă cine a cunoscut mintea Domnului, ca să îi dea învățătură? Noi însă avem mintea lui Cristos.