1 Corinteni 4 BIV2014

1. „Iată cum trebuie să știți, Pe noi, acum, să ne priviți: Asemeni unor lucrători Cari, în Hristos, sunt slujitori, Ispravnicii tainei, pe care, Al nostru Dumnezeu o are.

2. Ispravnicul – neîndoios – Găsit, trebuie, credincios, În lucrul care i-a fost dat, În tot ce i s-a-ncredințat.

3. Mie – să știți – puțin îmi pasă De judecata ce-o să iasă Pe a mea seamă, printre voi, Și nici de cea pe care-apoi, Un scaun pentru judecată, O va rosti, poate, vreodată;

4. Căci împotriva mea, vă zic, Precum că eu nu am nimic. Dar totuși, eu, neprihănit, Nu pentru-aceasta-s socotit. Cel ce mă judecă, mereu, E numai Domnul Dumnezeu.

5. De-aceea, spun, dragii mei frați: Nimica, să nu judecați, Mai înainte ca să vie Al nostru Domn, care-o să știe Ca lucrurile nepătrunse Și-n întuneric bine-ascunse, Cum să le facă și să vină, Să se arete, în lumină. El va descoperi apoi, Și gândurile-ascunse-n voi, Iar de la Dumnezeu, să știți, Că laude, o să primiți.

6. Deci, fraților, tot ce v-am spus, Acuma, iată că am pus Într-o icoană de vorbire – Icoană care-i cu privire Și la Apolo și la mine – Ca să învețe orișicine, Prin noi – prin ceea ce v-am zis – Că, „peste ceea ce e scris, Nimeni, să nu mai treacă”. Voi Să nu vă mai făliți, apoi, Cu unu-n contra altuia; De-aceea, seama, vreau, să ia, La a mea vorbă, fiecare.

7. Căci cine te va face, oare, Pe tine, mai deosebit? Ce ai, fără să fi primit? Vreun lucru ai, cumva, pe care, Să nu îl fi primit tu, oare? Și dacă tu le-ai căpătat, Atunci de ce te-ai lăudat Cu lucrul astfel dobândit, Ca și cum nu l-ai fi primit?”

8. „O, iată-vă dar, săturați! Iată-vă-ajunși chiar și bogați! Iată-vă deci, ajunși, apoi, A-mpărăți, fără de noi! Și de-ați împărăți măcar, Cu-adevărat, ca astfel dar, Putință, să avem și noi, De a împărăți cu voi!

9. Căci parcă, iată, Dumnezeu, Din noi, apostolii, mereu, Ultimii oameni a făcut, Bieți osândiți, buni de căzut În plasa morții, negreșit; Pentru că noi am devenit Drept o priveliște, la care, Se uită astă lume mare, Îngeri și oameni, totodată.

10. Pentru Hristos, acuma, iată, Cum că nebuni ajuns-am noi, Iar înțelepți, sunteți doar voi! Astfel, drept slabi, suntem priviți, În timp ce voi, tari, vă vădiți! Numai în cinste, sunteți voi, Și doar dispreț, căpătăm noi!

11. Până în clipa cea de față, Un chin, este a noastră viață: Din loc, în loc, colindăm noi, Neîncetat, desculți și goi, Fiind, de foame, încercați Și de al setei foc, uscați.

12. Mereu, mereu, ne ostenim Și cu-ale noastre mâini, muncim; Când doar ocară căpătăm, Atuncea binecuvântăm. Răbdăm, când suntem prigoniți,

13. Și-n urmă, ne rugăm, smeriți, Pentru cei care se vădesc, Căci doar de rele, ne vorbesc. Noi am ajuns să fim priviți – Până acum – și socotiți Gunoi al lumii, fraților, Lepădătura tuturor.

14. N-am scris acestea, pentru voi, Ca să vă rușinez apoi, Ci numai pentru că doresc Să pot ca să vă sfătuiesc, La fel ca pe copiii mei, Căci vă iubesc ca și pe ei.

15. Chiar dacă întâmpla-se-va, Ca în Hristos, s-aveți, cumva, Învățători cari, numărați, Să fie zece mii – dragi frați – Totuși să știți că nu puteți, Mai mulți părinți, ca să aveți. Numai pe mine m-ați avut, Căci, în Hristos, eu v-am născut, Prin Evanghelia Sa, pe care, Eu am vestit-o-n lumea mare.

16. De-aceea, eu vă rog, dragi frați, Pe a mea urmă, să călcați.

17. Pentru aceasta – cum am zis – Pe Timotei, vi l-am trimis, Care, în Domnul, negreșit, Este al meu copil, iubit Și credincios. O să sosească Și are să vă amintească De felu-n care-n Hristos, eu Știut-am să mă port, mereu, De felu-n cari i-am învățat, Pe oameni, când am colindat Bisericile-nfiripate, Luând cetate, cu cetate.”

18. „Așa precum eu am aflat, Unii din voi s-au îngâmfat Și și-au închipuit, apoi, Că nu am să mai vin la voi.

19. Dar dacă Domnul o să vrea, Curând, curând, ne vom vedea Și-atuncea, nu vreau ca s-ascult Vorbe, ci vreau să văd mai mult: Să văd puterea adunată, De cei cu inima-ngâmfată.

20. Căci iată-mpărăția care Al nostru Dumnezeu o are, Nu stă în vorbe, ci-n putere.

21. Deci, ce voiți, acum, a-mi cere? Vreți, cu nuiaua, ca să vin, Sau, de iubire, să fiu plin Și de acel duh de blândețe, Prin care să vă dau povețe?”