1 Corinteni 4 BVA
1. Deci noi ar trebui să fim considerați ca niște slujitori ai lui Cristos, cărora Dumnezeu le-a încredințat secretele Sale.
2. Iar celor care au fost astfel desemnați ca administratori, li se cere să demonstreze (prin fapte) că sunt demni de încrederea care li s-a acordat.
3. Eu nu sunt preocupat de evaluarea pe care mi-o faceți voi sau de aceea pe care mi-ar face-o un tribunal omenesc. Nu mă condamn singur,
4. pentru că nu am nimic să îmi reproșez. Și totuși, acest lucru nu înseamnă că sunt (total) nevinovat. Dumnezeu este Cel care mă judecă!
5. Deci să nu vă grăbiți să faceți nicio evaluare (finală) înainte de venirea Stăpânului. El va pune în evidență lucrurile ascunse și va arăta care au fost, de fapt, motivațiile faptelor. Abia atunci, Dumnezeu va decide gloria pe care o va acorda fiecăruia.
6. Fraților, am vorbit astfel dându-ne ca exemplu pe mine și pe Apolo, ca să vă învățăm ce înseamnă „Să nu depășim limitele stabilite de cuvintele scrise!” Am vrut să vă spun că nimeni să nu se laude (ostentativ) cu cineva împotriva altuia.
7. Și, de fapt, cine are curajul să afirme că este mai bun decât alții? Ai oare ceva care să nu îți fi fost dat? Și dacă ce ai nu provine de la tine ci ți-a fost oferit, de ce te lauzi ca și cum acele lucruri ar origina din tine?
8. Considerați că aveți deja tot ce vă trebuie! Sunteți bogați! Ați ajuns să guvernați fără noi! Eu doresc să fiți stăpâni în adevăratul sens al cuvântului, ca să putem guverna și noi împreună cu voi.
9. Dar constat că Dumnezeu a dat apostolilor ultimul loc – ca unor condamnați la moarte. Noi, apostolii, am devenit protagoniștii unui spectacol (în arenă) oferit publicului. Suntem priviți atât de îngeri, cât și de oameni.
10. În timp ce noi suntem (considerați) nebuni pentru Cristos, voi sunteți înțelepți în Cristos. Noi suntem fără energie, iar voi aveți forță. Vouă vi se acordă onoare, iar noi suntem desconsiderați.
11. Chiar și acum suntem flămânzi și suferim de sete. Nu avem îmbrăcămintea adecvată, suntem bătuți și fără locuință.
12. Ne întreținem lucrând cu mâinile noastre. Când suntem blestemați, binecuvântăm; iar când suntem persecutați, suportăm ce ni se face, fără să protestăm.
13. Când suntem defăimați, scoatem în evidență aspectele pozitive din viața celor care ne bârfesc. Până acum am ajuns ca gunoiul acestei lumi și (suntem tratați) ca ultimii oameni ai societății…
14. Nu fac aceste afirmații scrise ca să vă produc rușine, ci ca să vă ofer niște sfaturi ca unor copii pe care îi iubesc.
15. De fapt, chiar dacă ați avea zece mii de învățători în ce privește doctrina despre Cristos, eu sunt unicul tată al vostru; pentru că în ce privește relația voastră cu El, prin faptul că (am fost primul care) v-am adus Vestea Bună, eu v-am devenit tată.
16. Deci vă încurajez să urmați exemplul meu!
17. Acesta este motivul pentru care l-am trimis pe Timotei, care este fiul meu iubit și consecvent în relația lui cu Stăpânul (nostru). El vă va aminti despre ce mă reprezintă în Cristos Isus, în acord cu învățătura pe care o ofer eu tuturor comunităților creștinilor.
18. Unii dintre voi au devenit aroganți și se comportă ca și cum eu nu aș mai veni la voi.
19. Dar dacă Stăpânul va fi de acord, voi reveni curând. Atunci vreau să văd nu vorbele, ci autoritatea celor care manifestă aroganță.
20. Voi proceda așa, pentru că Regatul lui Dumnezeu nu se bazează pe cuvinte, ci pe autoritate.
21. Ce preferați – să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste și cu un spirit blând?