1 Corinteni 8 BIV2014
1. „În ce privește – fraților – Lucrul jertfit idolilor, Nu sunteți voi, în neștiință, Căci vă știu, plini de cunoștință. Dar cunoștința, îngâmfare Aduce, pentru fiecare. Numai iubirea se vădește, Că-i singura care zidește.
2. Dacă va crede cineva, Precum că el știe ceva, Omul acel n-a cunoscut, Încă, ce trebuie știut.
3. Atunci când întâmpla-se-va Că Îl iubește cineva, Pe Dumnezeu, sigur să fie, Precum că Dumnezeu îl știe.
4. Acuma dar, despre mâncare, Din toate lucrurile care, La idoli, au ajuns jertfite, Vă voi da sfaturi, potrivite. Deci, fiți atenți, la ce vă zic: Un idol nu este nimic, Căci doar un singur Dumnezeu Există și va fi, mereu.
5. Chiar dacă-ar fi, după cum știți, Mai mulți, unii așa numiți Drept „dumnezei” și care sânt Fie în cer sau pe pământ (Și-ntradevăr, sunt mulți acei Care se cheamă „dumnezei”, Și totodată – pe pământ – Pe lângă ei, și mulți „domni” sânt),
6. Totuși, există – pentru noi – Un singur Dumnezeu apoi, Adică Tatăl Cel Divin – De unde toate-acum ne vin, Și pentru care, noi trăim – Și-un singur Domn pe care-L știm: Iisus Hristos, prin care sânt Toate, de pe acest pământ, Și, de asemenea, apoi, Prin El, suntem, acum, și noi.
7. Păcat, că nu orice ființă Are această cunoștință. Unii fiind obișnuiți, Până acum – după cum știți – Cu idolii, dacă mănâncă Din jertfa lor, mai gândesc, încă, Precum că lucrul – negreșit – Pentru un idol, e jertfit, Iar al lor cuget, arătat Drept slab fiind, e întinat.
8. Dar nu carnea este cea care, Plăcuți – pe noi, pe fiecare – Ne face, pentru Dumnezeu. Nimic, de-aceea, vă spun eu, Că nu avem să câștigăm Dacă, din ea, o să mâncăm. Nici dacă nu mâncăm, vă zic Căci n-avem de pierdut, nimic.
9. Acum, însă, vă rog, dragi frați, Ca bine seama să luați, La slobozenia arătată; Să nu faceți, din ea, vreodată – Pentru cei cari sunt slabi din fire – O pricină, de poticnire.
10. Căci dacă, întâmpla-se-va, Ca să te vadă, cineva, Pe tine – care ai știință Despre această cunoștință – Precum că-n temple idolești, La masă, stai ca să prânzești, Atuncea, al său cuget – care E slab – nu-l va împinge, oare, Ca să mănânce, negreșit, Din ceea ce a fost jertfit, Pentru un idol? Iar astfel,
11. O să ajungă omu-acel – Care, în cuget, s-a vădit Că este slab – să fi pierit, Din pricina științei tale, Când tu i-ai apărut în cale. Să nu greșești, astfel, cumva, Pentru că vreau, să-ți spun, ceva: Și pentru el – neîndoios – Să știi, că a murit Hristos!
12. Dar dacă, astfel – dragilor – Voi, împotriva fraților, Ajungeți să păcătuiți Și-n al lor cuget slab, loviți, Păcătuiți, neîndoios, Chiar împotriva lui Hristos.
13. De-aceea, dacă o mâncare, Pe unul din ai mei frați, are Să îl aducă, în păcat, Atuncea – carne – niciodat’, N-am să mănânc, să nu găsească Prilej, ca să păcătuiască.”