Logo
🔍

1 Ioan 2 BIV2014

«

1. „De-aceea, copilașilor, Vă scriu acestea, tuturor, Ca încunoștințați să fiți Și-astfel, să nu păcătuiți. Dar dacă întâmpla-se-va, Ca să greșească cineva, Păcătuind, Îl avem, sus, Pe Domnul nost’, Hristos Iisus – Pe Cel ce e neprihănit – La Tatăl nostru, pregătit Să mijlocească mai apoi, În a Lui față, pentru noi.

2. El este jertfa ispășirii, Pentru păcatul omenirii.

3. Și, prin aceasta doar, noi știm, Că Îl cunoaștem, de păzim Poruncile care s-au dat, Pe care, El ni le-a lăsat.

4. De-aceea, iată că vă scriu: Cel care zice: „Eu Îl știu”, Dar vorbele-I nu I-a păzit, Un mincinos s-a dovedit; Și, procedând în acest fel, Nu este adevăr, în el.

5. Acel care, Cuvântul Lui, Îl va păzi, a Domnului Iubire va ajunge-n el, Desăvârșită-n acest fel, Și, prin aceasta, arătăm, Cum că în El, noi ne aflăm.

6. Cel care-n El vrea a se ține, Va trebui să știe bine, A viețui curat, frumos, Cum a trăit Iisus Hristos.

7. De-aceea, prea iubiților, Când vă scriu astăzi, tuturor, N-am să vă dau poruncă nouă, Ci pe cea veche v-o las vouă, Pe care, precum ați văzut, Voi o aveți de la-nceput. Cuvântul ce L-ați auzit, Este porunca ce-am vestit.

8. Totuși, mă-ntorc și vă scriu vouă, Acuma, o poruncă nouă, Lucru care-i adeverit Și se referă, negreșit, Atât la El, cât și la voi, Ca să-nțelegeți mai apoi, Că întunericul dispare Și că lumina chiar răsare.

9. Cel care spune că trăiește Doar în lumină, dar urăște Pe al său frate, este încă, Aflat în bezna cea adâncă.

10. Acela care îl iubește Pe al său frate, dovedește Cum că trăiește în lumină. În el, nu se găsește vină Și nici prilej de poticnire.

11. Vă scriu, ca să vă dau de știre, Cum că în beznă-i rătăcit Acela care s-a vădit Că l-a urât pe al său frate. Cărările îi sunt aflate În întuneric și nu știe Unde se duce, ce-o să fie, Fiindcă ochii i-au orbit În bezna ce l-a-nvăluit.

12. Vă scriu dar, copilașilor, Căci astăzi, vouă, tuturor, Pentru-al Său Nume, vi-s iertate Nenumăratele păcate.

13. Părinților, vouă vă scriu, Pentru că voi – cum bine știu – Sunteți cei ce L-au cunoscut, Pe Cel ce e de la-nceput. Și vouă dar, tinerilor, Vă scriu acuma, tuturor, Căci, pe cel rău, l-ați biruit. Iată, cu cale am găsit, Să scriu, și scris-am tuturor – Deci vouă, copilașilor – Căci precum bine am văzut, Pe Tatăl, voi L-ați cunoscut.

14. Părinților, vouă v-am scris – Căci după cum eu am mai zis – În adevăr, L-ați cunoscut, Pe Cel ce e de la-nceput. Voi, tinerii, sunteți cei cari Ați dovedit că sunteți tari; De-aceea, v-am tot scris mereu: Căci văd că al lui Dumnezeu Cuvânt e-n voi – v-a întărit – Și, pe cel rău, l-ați biruit.

15. Vă spun dar, lumea n-o iubiți, Nici ceea ce, în ea, găsiți. Când cineva, lumea, iubește, Să știți că-n el nu se găsește Iubirea Tatălui ceresc.

16. Cele ce-n lume se găsesc – Deci pofta pământească-a firii, A ochilor, sau a privirii Și lăudăroșenia care, Mereu, e pe-a vieții cărare – Nu izvorăsc din Tatăl Sfânt: Ci sunt lumești, de pe pământ.

17. Dar lumea și cu pofta ei, Vor trece, și rămân doar cei Cari fac voia lui Dumnezeu – Doar ei vor rămânea, mereu.

18. Vă scriu acuma, tuturor: Să știți dar, copilașilor, Că în curând, timpul se curmă, Căci este ceasul de pe urmă. Iar după cum ați auzit, Iată, e timpul potrivit, Ca anticristul să se-arate. V-am înștiințat de-aceste toate, Căci deja, mulți s-au ridicat Și anticriști s-au arătat. Prin asta este dovedit Că ceasul ultim a sosit.

19. Ei, dintre noi, s-au ridicat, Însă, precum s-au arătat, Nu sunt de-ai noștri. De erau, Cu noi și-acuma se aflau. Dar iată că ne-au părăsit. Din rândul nostru au ieșit Ca să se vadă mai apoi, Cum că nu toți sunt dintre noi.

20. Dar voi, cei care ați primit, Din partea Celui Prea Sfințit, Ungerea Lui, cunoașteți bine Acest fapt, nu doar de la mine.

21. V-am scris, nu că aș fi crezut, Că voi nu ați fi cunoscut, Care e adevărul. Eu V-am scris, în ceasu-acesta greu, Pentru că știți – și știți prea bine – Cum că din adevăr nu vine

22. Nici o minciună. Mincinos, Nu e acel cari, pe Hristos, Încearcă să-L tăgăduiască? Așa o să se dovedească, Cine e Anticristu-acel, Care încearcă-n chip și fel, Pe Tată și pe al Său Fiu, Să Îi renege. Astfel, știu Cine-anticrist se dovedește.

23. Acel care-n ăst fel vorbește, Tăgăduind pe Fiu, nu are Pe Tatăl; dar acela care, Pe Fiul L-a mărturisit, Are pe Tatăl, negreșit.

24. Tot ceea ce, de la-nceput, Ați auzit și ați văzut, Trebuie să rămână-n voi, Căci numai astfel, mai apoi, Veți rămânea în Fiu, mereu, Și-n Tatăl Său, în Dumnezeu.

25. El, iată, ne-a făgăduit Veșnica viață, negreșit.

26. V-am scris aceasta, ca să știți, Și astfel, pregătiți să fiți, În ce-i privește pe cei care Vor căuta, fără-ncetare – Fără astâmpăr – să găsească, Vreo cale, să vă rătăcească.

27. Voiesc să știe fiecare, Că acea ungere pe care Ați dobândit-o de la El, Rămâne-n voi, și-n acest fel, N-aveți nevoie de povețe, De cineva să vă învețe. Căci numai ungerea Lui poate – Ca despre lucrurile toate – Să vă învețe, să vă spună. Aceasta nu e o minciună, E ungerea adevărată, Iar eu vă-ndemn, încă odată, Să stați în El, neîncetat, Așa precum ea v-a-nvățat.

28. Deci copilașilor, acum, Rămâneți dar, pe al Său drum – Rămâneți, tot mereu, în El – Căci doar așa – în acest fel – Putea-vom avea îndrăzneală – Lipsiți fiind de vreo sfială – Atunci când se va arăta El, iarăși. Doar așa vom sta, În fața Lui; asta ne ține, Spre a nu fi dați de rușine Și-apoi, să fim îndepărtați, De fața Lui, dragii mei frați.

29. Voi știți că El, neprihănit, Întotdeauna, S-a vădit. Deci dacă în neprihănire Vă duceți viața, s-aveți știre Cum că din El, voi v-ați născut Și-acest fapt este cunoscut.”

»