Logo
🔍

1 Ioan 4 BIV2014

«

1. „Eu, preaiubiților mei frați, Vă-ndemn acum, să cercetați Duhul, atent, ca tot mereu, Să știți dacă-i din Dumnezeu. Vă rog dar, să nu dați crezare, Oricărui duh, la întâmplare. Căci mulți proroci, azi au ieșit, Și mincinoși, s-au dovedit.

2. Voi veți cunoaște, tot mereu, Pe Duhul de la Dumnezeu, Prin acest fapt: Duhul de sus, Va spune că Hristos Iisus Venit-a-n trup, aici, mereu. Acesta-i de la Dumnezeu.

3. Dar orice duh care vorbește Și care nu mărturisește Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, Acela nu este de sus – Deci nu e de la Dumnezeu. Duhul acela – vă spun eu – E de la Anticrist venit, De care voi ați auzit Că vine. Și vă dau o veste: El, chiar acum, în lume, este.

4. Voi, copilașilor, sunteți Din Dumnezeu și-astfel, puteți Să biruiți. Și-ați biruit Aceste duhuri ce-au venit, Căci Cel ce-n voi sălășluiește, Decât cel care se găsește, Acum, în lume, e mai mare Și e cu mult, cu mult, mai tare.

5. Ei sunt din lume și vorbesc Asemeni lumii, căci găsesc Astfel, la lume, ascultare.

6. Noi, însă, suntem, fiecare, Din Dumnezeu. Deci tot mereu, Cei care sunt din Dumnezeu, Au să ne-asculte. Să știți bine, Că nu ne-ascultă orișicine. Aceia care, pe pământ, Nu sunt ai Tatălui Cel Sfânt, N-au să ne-asculte. În ăst fel, Cunoaștem duhul cel mișel, Al rătăcirii și-al celui Care-i al adevărului.

7. Deci preaiubiților, să știm Ca, tot mereu, să ne iubim, Pentru că dragostea ne vine, Din Dumnezeu. Iubind, oricine Se vede că este născut, Din Domnul, și L-a cunoscut.

8. Însă acel ce nu iubește, Prin acest fapt, el dovedește Că nu-L știe, pe Dumnezeu, Pentru că Domnul e, mereu,

9. Iubire. Iar dragostea Lui, Față de neamul omului – Față de noi – s-a arătat, Chiar prin aceea că ne-a dat, Pe Fiul Său. Singurul Fiu, Al Dumnezeului Cel viu, Venit-a-n lume și astfel, Acuma, noi trăim, prin El.

10. Iubirea – vă spun lămurit – Nu stă în faptul c-am iubit – Noi, oamenii – pe Dumnezeu, Ci în aceea că, mereu, El ne-a iubit, pe noi, și-a dat, Drept jertfă pentru-al nost’ păcat, Pe Fiul Său, de-a ispășit Ceea ce noi am săvârșit.

11. Deci preaiubiților, să știți Că precum noi am fost iubiți De Dumnezeu, trebuie-apoi, La fel să ne iubim și noi, Unii pe alții. N-a putut,

12. Pe Dumnezeu, să-L fi văzut Nimeni; dar dacă ne iubim Unii pe alții, atunci știm Căci Dumnezeu rămâne-n noi Și vom cunoaște mai apoi, Că dragostea Lui, răsădită În noi, este desăvârșită.

13. Cunoaștem că, în El suntem – Iar El în noi – căci noi avem, Duhul, pe care ni L-a dat, Fiind din Duhul Său luat.

14. Noi am văzut și vă vestim – Căci tuturor mărturisim – Că Tatăl – Dumnezeu Cel viu – În lume, L-a trimis pe Fiu – Pe Fiul Său, precum se știe – Ca El, Mântuitor, să fie.

15. Acel care mărturisește Cum că Iisus se dovedește A fi Fiul lui Dumnezeu, În Domnul rămâne, mereu; Iar Domnul Dumnezeu, și El, Rămâne-va, în omu-acel.

16. Iată că noi am cunoscut Și totodată, am crezut În dragostea lui Dumnezeu, Față de noi. Domnul, mereu, E dragoste; deci orșicine, Dacă în dragoste se ține, Să știe că, în Dumnezeu, O să rămână, tot mereu.

17. Iată dar, precum este El, În lume, noi suntem la fel: Desăvârșită e, în noi, Dragostea Lui, ca mai apoi, S-avem încredere deplină, Când judecata o să vină.

18. În dragoste, frică nu este; Căci ea, frica, o izgonește. Frica nu umblă ne-nsoțită – Are pedeapsa pregătită. Cel ce se teme, nu-i găsit – În dragoste – desăvârșit.

19. Pe Dumnezeu, noi Îl iubim, Pentru că El – așa cum știm – E-ntâiul care ne-a iubit.

20. Când cineva e auzit Spunând: „Pe Domnul, Îl iubesc”, Dar faptele sale vădesc Că pe-al său frate îl urăște, Un mincinos se dovedește. Căci cel care, pe al său frate – Pe care l-a văzut – nu poate Să îl iubească, va putea, Pe Domnul – fără a-L vedea – Să Îl iubească? Nicidecum!

21. Iată porunca Lui, acum: Dacă-L iubești pe Dumnezeu, Iubește-ți fratele, mereu.”

»