1 Regi 12 VDC
1. Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.
2. Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era tot în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon, și în Egipt locuia.
3. Au trimis să-l cheme. Atunci, Ieroboam și toată adunarea lui Israel au venit la Roboam și i-au vorbit așa:
4. „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum, tu ușurează această aspră robie și jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Și îți vom sluji.”
5. El le-a zis: „Duceți-vă și întoarceți-vă la mine peste trei zile.” Și poporul a plecat.
6. Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii care fuseseră pe lângă tatăl său, Solomon, în timpul vieții lui și a zis: „Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia?”
7. Și iată ce i-au zis ei: „Dacă vei îndatora astăzi pe poporul acesta, dacă le faci ce cer și dacă le vei răspunde cu vorbe binevoitoare, îți vor sluji pe vecie.”
8. Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii și s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el și care erau împrejurul lui.
9. El a zis: „Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia, care-mi vorbește așa: ‘Ușurează-ne jugul pe care l-a pus peste noi tatăl tău’?”
10. Și iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Să spui așa poporului acestuia care ți-a vorbit astfel: ‘Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, tu ușurează-ni-l!’ Să le vorbești așa: ‘Degetul meu cel mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.
11. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu vi-l voi face și mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.’”
12. Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum zisese împăratul: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile!”
13. Împăratul a răspuns aspru poporului. A lăsat sfatul pe care i-l dăduseră bătrânii
14. și le-a vorbit astfel, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face și mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.”
15. Astfel, împăratul n-a ascultat pe popor, căci lucrul acesta a fost cârmuit de Domnul în vederea împlinirii cuvântului pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
16. Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem moștenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ți de casă, Davide!” Și Israel s-a dus în corturile lui.
17. Copiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda au fost singurii peste care a domnit Roboam.
18. Atunci, împăratul Roboam a trimis la ei pe Adoram, care era mai-mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul și a murit. Și împăratul Roboam s-a grăbit să se suie într-un car, ca să fugă la Ierusalim.
19. Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.
20. Tot Israelul, auzind că Ieroboam s-a întors, a trimis să-l cheme în adunare și l-a făcut împărat peste tot Israelul. Seminția lui Iuda a fost singura care a mers după casa lui David.
21. Roboam, ajungând la Ierusalim, a strâns toată casa lui Iuda și seminția lui Beniamin, o sută optzeci de mii de oameni aleși, buni pentru război, ca să lupte împotriva casei lui Israel și s-o aducă înapoi sub stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon.
22. Dar Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit astfel lui Șemaia, omul lui Dumnezeu:
23. „Vorbește lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, și întregii case a lui Iuda și a lui Beniamin și celuilalt popor și spune-le:
Cei doi viței de aur24. ‘Așa vorbește Domnul: «Nu vă suiți și nu faceți război împotriva fraților voștri, copiii lui Israel! Fiecare din voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta.»’” Ei au ascultat de Cuvântul Domnului și s-au întors acasă, după Cuvântul Domnului.
25. Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim și a locuit acolo; apoi a ieșit de acolo și a zidit Penuel.
26. Ieroboam a zis în inima sa: „Împărăția s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David.
27. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, și mă vor omorî și se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.”
28. După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viței de aur și a zis poporului: „Destul te-ai suit la Ierusalim, Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului.”
29. A așezat unul din acești viței la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.
30. Și fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viței până la Dan.
31. Ieroboam a făcut o casă de înălțimi și a pus preoți luați din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi.
32. A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, și a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe vițeilor pe care-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoții înălțimilor ridicate de el.
33. Și a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel și s-a suit la altar să ardă tămâie.