Logo
🔍

1 Regi 14 VBRC2020

« Domnia lui Ieroboám în Regatul de Nord (931-910 î.C.)

1. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit Abía, fiul lui Ieroboám.

2. Ieroboám i-a zis soției sale: „Ridică-te, te rog, și schimbă-ți hainele, ca să nu se știe că ești soția lui Ieroboám, și du-te la Șílo! Iată, acolo este Ahía, profetul; el mi-a spus că voi fi rege peste poporul acesta.

3. Ia cu tine zece pâini, turte și un vas cu miere și mergi la el, iar el îți va spune ce va fi cu copilul!”.

4. Soția lui Ieroboám a făcut așa: s-a ridicat, s-a dus la Șílo și a intrat în casa lui Ahía. Ahía nu putea să vadă, căci ochii îi slăbiseră de bătrânețe.

5. Domnul îi spusese lui Ahía: „Soția lui Ieroboám va veni să te întrebe despre fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbești așa și așa! Când va veni ea, se va da drept alta”.

6. Când a auzit Ahía zgomotul pașilor ei, pe când ea intra pe ușă, a zis: „Intră, soție a lui Ieroboám! Pentru ce te dai drept alta? Sunt trimis [să-ți spun lucruri] grele.

7. Mergi și spune-i lui Ieroboám: «Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: ‹Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul meu, Israél,

8. am smuls domnia de la casa lui Davíd și ți-am dat-o ție; dar nu ai fost ca slujitorul meu Davíd, care a păzit poruncile mele și m-a urmat cu toată inima lui, făcând numai ce este drept înaintea ochilor mei.

9. Ai făcut mai rău decât toți cei care au fost înaintea ta: te-ai dus să-ți faci alți dumnezei și chipuri turnate ca să mă mânii și m-ai dat la spatele tău.

10. De aceea, eu voi face să vină răul peste casa lui Ieroboám, voi nimici orice parte bărbătească a lui Ieroboám, fie legat, fie liber, în Israél și voi mătura casa lui Ieroboám cum se mătură gunoiul până se duce tot.

11. Cel care va muri [din casa lui] Ieroboám în cetate va fi mâncat de câini, iar cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit› ».

12. Tu ridică-te și mergi acasă! Când picioarele tale vor ajunge în cetate, copilul va muri.

13. Tot Israélul îl va jeli și-l vor îngropa; căci el este singurul [din casa lui] Ieroboám care va fi înmormântat, pentru că numai în el, din casa lui Ieroboám, s-a găsit ceva bun pentru Domnul Dumnezeul lui Israél.

14. Domnul va ridica peste Israél un rege care va nimici casa lui Ieroboám în ziua aceea. Ba chiar acum!

15. Domnul îl va lovi pe Israél și va fi ca trestia care se clatină în apă. Îl va dezrădăcina pe Israél din această țară bună pe care a dat-o părinților lor și-i va împrăștia dincolo de Râu, pentru că și-au făcut Așére, mâniindu-l pe Domnul.

16. Îl va abandona pe Israél din cauza păcatelor pe care le-a făcut Ieroboám și pentru că l-a făcut pe Israél să păcătuiască”.

17. Soția lui Ieroboám s-a ridicat, a plecat și a venit la Tirțá. Când a ajuns la pragul casei, copilul a murit.

18. L-au îngropat și l-a jelit tot Israélul, după cuvântul Domnului pe care-l spusese prin slujitorul său Ahía, profetul.

19. Celelalte fapte ale lui Ieroboám, cum a luptat și cum a fost rege, sunt scrise în Cartea Cronicilor Regilor lui Israél.

20. Zilele în care Ieroboám a fost rege au fost de douăzeci și doi de ani. Apoi a adormit cu părinții săi; și a fost rege Nadáb, fiul său, în locul lui.

21. Roboám, fiul lui Solomón, a domnit în Iúda. Avea patruzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit șaptesprezece ani la Ierusalím, cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate triburile lui Israél ca să-și pună numele în ea. Numele mamei lui era Naamá din Amón.

22. Iúda a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului; ei au provocat gelozia lui prin păcatele pe care le-au săvârșit mai mult decât o făcuseră părinții lor.

23. Și-au construit și ei înălțimi, stâlpi și Așére pe toate colinele înalte și sub orice copac verde.

24. Erau și desfrânați în țară. Au făcut după toate lucrurile abominábile ale neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israél.

25. În al cincilea an al regelui Roboám, Șișác, regele Egiptului, a urcat împotriva Ierusalímului.

26. A luat vistieriile casei Domnului și vistieriile casei regelui: a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomón.

27. Regele Roboám a făcut în locul lor scuturi de bronz și le-a încredințat în mâna căpeteniilor alergătorilor care păzeau intrarea casei regelui.

28. Ori de câte ori regele mergea la casa Domnului, alergătorii le purtau; apoi le duceau înapoi în camera alergătorilor.

29. Celelalte fapte ale lui Roboám, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor Regilor lui Iúda?

30. Totdeauna a fost război între Roboám și Ieroboám.

31. Roboám a adormit cu părinții lui și a fost îngropat cu părinții lui în cetatea lui Davíd. Numele mamei lui era Naamá din Amón. Și a fost rege Abiám, fiul său, în locul lui.

»