1 Regi 15 BIV2014
1. De optsprezece ani ședea În Israel, și-mpărățea Ieroboam – acela care, Părinte, pe Nebat, îl are – Când Abiam, drept împărat, În Iuda fost-a așezat.
2. În ce-o privește pe-a lui mamă, Știut e că, Maca, se cheamă, Iar ea este aceea care, Pe-Abisalom, drept tată-l are. El, la Ierusalim, a stat, Timp de trei ani, ca împărat.
3. Precum făcuse tatăl său, El a făcut ce este rău, Mereu, în fața Domnului, Și-n acest fel, inima lui Nu a fost Domnului predată – Ca a lui David – al său tată.
4. Doar pentru David, Dumnezeu Lăsă-n Ierusalim, mereu, O mică rază de lumină. În ăst fel, a putut să vină În locul său – ca împărat – Al său fecior și-a fost lăsat Ierusalimul în picioare.
5. Cât a trăit David sub soare, El, pentru Domnul, a făcut Tot ceea ce-I era plăcut, Umblând pe calea Domnului Și împlinind porunca Lui. Numai o dată a greșit, Atunci când a păcătuit Față de al său slujitor – Din ramura Hetiților – Cari Urie era chemat.
6. Război a fost, neîncetat, Între țara lui Roboam Și cea a lui Ieroboam.
7. Dar toate câte-au fost făcute De Abiam, nu sunt trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Cari peste Iuda au domnit? Atâta timp cât a trăit, Război făcuse Abiam Cu oastea lui Ieroboam.
Asa8. Când Abiam a adormit, A fost și el adăugit Părinților ce i-a avut. Al său mormânt a fost făcut Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are.
9. De douăzeci de ani ședea, În Israel, și-mpărățea Ieroboam, când așezat Fusese Asa împărat, În Iuda, peste-al său popor.
10. Asa a fost cârmuitor Un timp îndelungat. Astfel, Ani patruzeci și unu, el Fosta-n Ierusalim aflat, Pe scaunul de împărat. În ce-o privește pe-a lui mamă, Știut e că, Maca, se cheamă, Iar ea este aceea care, Pe-Abisalom, părinte-l are.
11. Asa, mereu, doar a făcut Ceea ce Îi era plăcut, Lui Dumnezeu. I-a scos afară
12. Pe sodomiți, din a lui țară. Toți idolii ce i-au cioplit Părinții săi, i-a nimicit.
13. În urmă, chiar pe a lui mamă – Aceea cari, Maca, se cheamă – Când Astarteei i-a-nchinat Un idol, s-a înfuriat. N-a mai lăsat-o la domnie, Împărăteasă ca să fie, Iar al ei idol l-a sfărmat, L-a ars și-apoi l-a aruncat În apele Chedronului.
14. Cu toate că inima lui Fusese lângă Dumnezeu Spre-a-I împlini voia, mereu, Totuși el n-a făcut să piară Și înălțimile din țară.
Războiul dintre Asa și Baeșa15. Lucruri ce fost-au hărăzite De tatăl său – sau pregătite De către el – Asa le-a dus Și-n Casa Domnului le-a pus. Astfel, în ea, el așezase Aur, argint și multe vase.
16. Asa, războaie, a purtat, Cu-al lui Israel împărat Care Baeșa s-a numit.
17. Baeșa-n Iuda a venit. În Rama el și-a așezat Oștirea și n-a mai lăsat Să intre-n a lui Asa țară, Pe nimeni, sau să iasă-afară.
18. Din visteria casei lui Și din a Casei Domnului, Asa, argintul, l-a luat Și aurul și-apoi a dat Totul, la slugile pe care Trimisu-le-a în graba mare La Ben-Hadad – cel ce ședea Peste întreagă Siria – Căci la Damasc, încoronat Fusese, ca și împărat. El îi e fiu lui Tabrimon, Cari fiu îi e lui Hezion. Solii, la Ben-Hadad, s-au dus Și în acest fel ei i-au spus:
19. „De la al nostru împărat – Asa – în Iuda-ncoronat, Noi ți-am adus acest cuvânt: „Haide să facem legământ, Asemenea celui avut De-ai noști’ părinți, la început. Un dar, acuma îți trimit, Căci să te rog vreau – negreșit – Ca legământul încheiat Cu-al lui Israel împărat, Să-l rupi, pentru ca eu, astfel, Să pot a mă scăpa de el. Atunci, Baeșa – știu prea bine – Se va îndepărta de mine.”
20. Când Ben-Hadad daru-a primit, Pe loc, cu Asa s-a-nvoit Și a trimis oștirea lui În contra Israelului. Oastea, în Dan, a pogorât, În Chineret a tăbărât Și-n toată țara cea pe care Neftali-n stăpânire-o are. Și Ionul a mai fost lovit; Și-Abel-Bet-Maca, la sfârșit.
21. Când a văzut ce s-a-ntâmplat, Baeșa-ndată și-a chemat, Oastea din Rama, iar apoi, A dus-o-n Tirța, înapoi.
22. Asa, la sine, a chemat Toți oamenii cari s-au aflat În Iuda, iar apoi s-au dus La Rama, de unde-au adus Lemnul și piatra ce-o lăsase Baeșa când oastea-și chemase. Cu lemnul astfel dobândit, Cu pietrele ce le-a găsit, Asa, spre Ghibea cea pe care Țara lui Beniamin o are, S-a îndreptat și-a întărit-o, Iar când lucrarea a sfârșit-o, El, către Mițpa, a pornit Și-ale ei ziduri a-ntărit.
23. Dar toate câte-au fost făcute De către Asa, nu-s trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Care în Iuda au domnit? Când Asa a îmbătrânit, Lovit a fost de-o boală care Îl atacase la picioare
Domnia lui Nadab24. În urmă, când a adormit, A fost și el adăugit, Părinților ce i-a avut. Mormântul său a fost făcut Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. În locul lui, drept împărat, A fost al său fiu, Iosafat.
25. După Ieroboam venise Nadab – al său fiu – și domnise Peste poporul Israel. Doi ani împărățit-a el. Nadab atunci când s-a urcat Pe scaunul de împărat, Asa doi ani de zile-avea, De când în Iuda-mpărățea.
26. Nadab, la fel ca tatăl său, Făcut-a doar ce este rău, Față de Domnul, după el Trăgând întregul Israel.
27. Baeșa-apoi – acela care, Pe Ahia, părinte-l are, Fiind din Israel ieșit – În contra lui a uneltit. Pe când Nadab având cu el Oștirile lui Israel, Era la Ghibeton aflat, Pe care l-a împresurat – Căci Ghibeton și-al său popor Erau ai Filistenilor – Asupra lui, a tăbărât Baeșa și l-a omorât.
28. Al treilea an se dovedea, În care Asa-mpărățea. După Nadab, ca împărat, Baeșa s-a înscăunat.
29. El i-a ucis pe-acei pe care Ieroboam în casă-i are. N-a scăpat nimeni, negreșit, Căci prin Baeșa s-a-mplinit, Astfel, cuvântul Domnului, Pe care, prin prorocul Lui – Prin Ahia, cari locuise La Silo – Domnul îl vestise.
30. Tot ceea ce s-a întâmplat, Din pricină-i că în păcat, Ieroboam a tras, astfel, Întreg poporul Israel.
31. Dar toate câte le-a făcut Nadab, oare nu s-au trecut În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Cari au domnit în Israel?
Domnia lui Baeșa32. Baeșa a purtat și el, Cu împăratul Asa-apoi – Cât a trăit – un lung război.
33. Asa, trei ani, a împlinit Ca împărat, când a venit Baeșa drept conducător Peste-al lui Israel popor. Baeșa e acela care, Pe Ahia, drept tată-l are. Ani douăzeci și patru-a stat, În Israel, ca împărat.
34. Ca și înaintașul său, El a făcut ce este rău Față de Domnul, căci urmase Calea pe care o lăsase Ieroboam, iar după el, A tras întregul Israel.