Logo
🔍

1 Regi 15 BTF2015

«

1. Și în anul al optsprezecelea al împăratului Ieroboam, fiul lui Nebat, Abiiam a domnit peste Iuda.

2. Trei ani a domnit el în Ierusalim. Și numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abișalom.

3. Și el a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care le făcuse înaintea lui; și inima lui nu a fost împăcată cu DOMNUL Dumnezeul lui, ca inima lui David, tatăl său.

4. Totuși, din cauza lui David, DOMNUL Dumnezeul său i-a dat o candelă în Ierusalim, pentru a înălța pe fiul său după el și pentru a întemeia Ierusalimul;

5. Deoarece David făcuse ceea ce era drept în ochii DOMNULUI și nu se abătuse de la niciun lucru pe care i-l poruncise el în toate zilele vieții sale, în afară de fapta cu Urie hititul.

6. Și a fost război între Roboam și Ieroboam în toate zilele vieții lui.

7. Și restul faptelor lui Abiiam și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda? Și a fost război între Abiiam și Ieroboam.

8. Și Abiiam a adormit cu părinții săi; și l-au îngropat în cetatea lui David; și fiul său, Asa, a domnit în locul său.

9. Și în al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, Asa a domnit peste Iuda.

10. Și patruzeci și unu de ani a domnit el în Ierusalim. Și numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abișalom.

11. Și Asa a făcut ceea ce era drept în ochii DOMNULUI, precum a făcut David, tatăl său.

12. Și a alungat pe sodomiți din țară și a îndepărtat toți idolii pe care tatăl său îi făcuse.

13. Și de asemenea pe Maaca, mama sa, chiar pe ea a îndepărtat-o de la a fi împărăteasă, pentru că făcuse un idol într-o dumbravă; și Asa i-a distrus idolul și l-a ars lângă pârâul Chedron.

14. Dar înălțimile nu au fost îndepărtate; totuși inima lui Asa a fost împăcată cu DOMNUL în toate zilele sale.

15. Și el a adus lucrurile pe care tatăl său le dedicase și lucrurile pe care el însuși le dedicase, în casa DOMNULUI: argint și aur și vase.

16. Și a fost război între Asa și Baașa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.

17. Și Baașa, împăratul lui Israel, s-a urcat împotriva lui Iuda și a zidit Rama, ca să nu permită nimănui să iasă sau să intre la Asa, împăratul lui Iuda.

18. Atunci Asa a luat tot argintul și aurul care era rămas în tezaurele casei DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului și le-a dat în mâna servitorilor săi și împăratul Asa i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, spunând:

19. Este alianță între mine și tine și între tatăl meu și tatăl tău: iată, ți-am trimis un dar de argint și aur; vino și rupe înțelegerea ta cu Baașa, împăratul lui Israel, ca să plece de la mine.

20. Astfel Ben-Hadad a dat ascultare împăratului Asa și a trimis pe căpeteniile oștirilor sale împotriva cetăților lui Israel și au lovit Iionul și Danul și Abel-Bet-Maaca și tot Chinerotul, împreună cu toată țara lui Neftali.

21. Și s-a întâmplat, când Baașa a auzit aceasta, că s-a oprit de la construirea Ramei și a locuit în Tirța.

22. Atunci împăratul Asa a făcut o proclamație prin tot Iuda; nimeni nu a fost scutit; și au îndepărtat pietrele de la Rama și lemnăria ei, cu care Baașa construise; și împăratul Asa a zidit cu ele Gheba lui Beniamin și Mițpa.

23. Restul faptelor lui Asa și toată puterea lui și tot ce a făcut și cetățile pe care le-a construit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda? Totuși în timpul bătrâneții sale a fost bolnav de picioare.

24. Și Asa a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său; și Iosafat, fiul său, a domnit în locul său.

25. Și Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, și el a domnit peste Israel doi ani.

26. Și a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și a umblat în calea tatălui său și în păcatul lui, prin care a făcut pe Israel să păcătuiască.

27. Și Baașa, fiul lui Ahiia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui; și Baașa l-a lovit la Ghibeton, care aparținea filistenilor; fiindcă Nadab și tot Israelul asediau Ghibetonul.

28. Chiar în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Baașa l-a ucis și a domnit în locul său.

29. Și s-a întâmplat, când a domnit, că el a lovit toată casa lui Ieroboam; nu a lăsat lui Ieroboam pe vreunul care sufla, până când l-a nimicit, conform spusei DOMNULUI, pe care o vorbise prin servitorul său, Ahiia șilonitul;

30. Din cauza păcatelor lui Ieroboam cu care păcătuise și prin care făcuse pe Israel să păcătuiască, prin provocarea cu care îl provocase pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie.

31. Și restul faptelor lui Nadab și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?

32. Și a fost război între Asa și Baașa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.

33. În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Baașa, fiul lui Ahiia, peste tot Israelul în Tirța, timp de douăzeci și patru de ani.

34. Și el a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și a umblat în calea lui Ieroboam și în păcatul lui, prin care făcuse pe Israel să păcătuiască.

»