1 Regi 17 BIV2014

1. În Galaad, a locuit Un om ce-a fost de neam Tișbit Și cari, Ilie, s-a chemat. Ilie-a mers la împărat Și lui Ahab astfel i-a spus: „Viu este Domnul Cel de Sus, Al cărui slujitor sunt eu, Că doar după cuvântul meu, În acești ani nu va fi rouă Și nici nu are să mai plouă.”

2. Cuvântul Domnului s-a dus, Pân’ la Ilie și i-a spus:

3. „Pleacă de-aici, spre răsărit Și caută-ți un loc ferit, La apele Cheritului, Iar unde apa râului Iordanu-n fața sa îl are, Ai să îți faci ascunzătoare.

4. Tu, din pârâu, apă vei bea, Iar corbii, hrană, au să-ți dea, Pentru că Eu le-am poruncit Să te hrănească, negreșit.”

5. El a plecat și a făcut Așa precum i s-a cerut. Lângă Cherit s-a așezat Și-aproape de Iordan a stat.

6. Corbii, în cioc, îi aduceau Pâine și carne. Ei veneau Când zorile ședeau s-apară Și se mai întorceau pe seară. Un timp, Ilie a putut, Apă, din râu, să fi băut,

7. Însă apoi, râu-a secat, Pentru că-n țară n-a plouat.

8. Cuvântul Domnului s-a dus, Pân’ la Ilie-atunci, și-a spus:

9. „Te scoală și, în grabă mare, Spre-ale Sidonului hotare Trebuie-ndată să pornești Și în Sarepta să te-oprești. Cât în Sarepta tu vei sta, O văduvă îți va purta De grijă, căci i-am poruncit Să te hrănească, negreșit.”

10. Ilie-atuncea s-a sculat Și spre Sarepta a plecat. Când a ajuns la poarta care E la cetate, la intrare, O văduvă a întâlnit Cari, după lemne, a ieșit. Ilie o chemă la el, Și îi vorbi în acest fel: „Te rog, acuma, să te duci Și-un pic de apă să-mi aduci.”

11. Pe când ea s-a îndepărtat, Ilie-n urmă-i a strigat: „Puțină pâine, dacă ai, Vreau să te rog, ca să îmi dai!”

12. Ea a răspuns: „Viu e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu, Că n-am, în casă, copt, nimic. Niște făină – un pumn mic – Pe-un fund de oală, mi-a rămas, Și untdelemn am, într-un vas. Un strop e doar, într-un ulcior Și nu e îndestulător. N-am, înainte-ți, ce să pun. Vreo două lemne vreau s-adun, Să merg acasă, înapoi, Și să gătesc o turtă-apoi. Am s-o mănânc, cu al meu fiu, Iar după-aceea, nu mai știu Cu ce anume-o să trăim. Vom aștepta doar să murim.”

13. Ilie zise: „Nu te teme, Căci n-a sosit a morții vreme! Ascultă dar, al meu îndemn: Fă, din puținul untdelemn Și din făina ce o ai, O turtă mică. Să mi-o dai, Mie, să o mănânc. Apoi, La fel vei face, pentru voi; Deci, pentru tine și-al tău fiu, Faci câte-o turtă, mai târziu.

14. Căci Dumnezeul Cel pe care Poporul Israel Îl are A spus aste cuvinte: „Iată, N-o să-ți lipsească – niciodată – Făina, căci nu va scădea Din oală și, de-asemenea, Nici undelemnul n-o să scadă, Până când ploaia o să cadă.”

15. Atunci, femeia a făcut Așa precum i s-a cerut Și-apoi văzut-a, cu mirare, Cum că avut-a de mâncare Nu numai fiul ei și ea, Ci și Ilie-asemenea.

16. Făina care îi rămase În oală, nu se-mpuținase, Iar untdelemnul din ulcior Fusese îndestulător.

17. Dar într-o zi, s-a-mbolnăvit Fiul femeii și-a murit.

18. Femeia merse la Ilie Și-l întrebă: „Spune-mi dar, mie, Ce am cu tine – oare – eu, Omule al lui Dumnezeu? Iată, la mine ai venit, Iar Dumnezeu Și-a amintit De relele ce le-am făcut. Lucrul acesta, Tu l-ai vrut? Ai vrut să-mi fie omorât Copilul, când te-ai pogorât Și ai venit în casa mea?”

19. Ilie zise, către ea: „Adă-l pe fiul tău, la mine!” Și astfel, l-a luat cu sine, Sus, în odaia de dormit, În care el a locuit. Trupul copilului, l-a dus Și pe-al său pat, apoi, l-a pus.

20. În urmă, el a-ngenuncheat Și către Domnul a strigat: „Doamne, atât de mult dorești, Pe văduvă, să o mâhnești, Încât la ea să Te cobori Și pe-al ei fiu să îl omori?”

21. Peste copilul așezat În patul său, s-a aplecat Ilie și-n brațe l-a prins. Apoi, de trei ori, s-a întins Asupra lui zicând astfel: „Doamne, te rog, întoarce-n el, Sufletul care a plecat!”

22. Domnul, atunci, l-a ascultat, A adus sufletu-napoi Și a-nviat copilu-apoi.

23. Ilie-a coborât de-ndată, Și văduvei îi spuse: „Iată, Aici se află al tău fiu Și precum vezi, el este viu.”

24. Femeia zise-atunci: „Văd eu, Că ești om al lui Dumnezeu, Pentru că tot ce ai vestit, Adevărat s-a dovedit!”