Logo
🔍

1 Regi 19 VBRC2020

« Drumul spre Hóreb

1. Aháb i-a făcut cunoscut Izabèlei tot ce făcuse Ilíe și cum i-a ucis cu sabia pe toți profeții.

2. Izabéla a trimis un mesager la Ilíe să-i spună: „Așa să-mi facă Dumnezeu – ba mai rău – dacă mâine pe vremea aceasta nu voi face sufletul tău ca sufletul unuia dintre ei!

3. [Ilíe], când a văzut, s-a ridicat și a mers pentru a-și salva viața; a ajuns la Béer-Șéba, [care e] în Iúda, și l-a lăsat acolo pe slujitorul său.

4. Iar el a mers în pustiu cale de o zi; a ajuns și a șezut sub un ienupăr. Atunci a cerut să moară, zicând: „Ajunge, acum, Doamne, ia-mi viața, pentru că nu sunt mai bun decât părinții mei!”.

5. S-a întins și a adormit sub ienupăr. Dar, iată, un mesager l-a atins și i-a spus: „Ridică-te și mănâncă!”.

6. Atunci a văzut aproape de capul său o turtă coaptă pe pietre și un urcior cu apă. A mâncat și a băut; apoi s-a întins din nou.

7. Dar îngerul Domnului s-a întors pentru a doua oară, l-a lovit și i-a zis: „Ridică-te și mănâncă, pentru că e lung pentru tine drumul!”.

Întâlnirea lui Ilíe cu Dumnezeu

8. El s-a sculat, a mâncat și a băut; și, cu puterea acelei hrane, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Hóreb.

9. A ajuns acolo, la peșteră, și a adormit acolo; și, iată, a fost [adresat] un cuvânt al Domnului către el: „Ce faci aici, Ilíe?”.

10. El a răspuns: „Sunt plin de zel pentru Domnul Dumnezeul Sabaót, pentru că fiii lui Israél au abandonat alianța ta, au demolat altarele tale și i-au ucis cu sabia pe profeții tăi; am rămas doar eu, însă caută viața mea pentru a o lua”.

11. [Domnul] i-a zis: „Ieși și stai pe munte în fața Domnului, deoarece, iată, Domnul e pe punctul să treacă!”. Atunci a fost un vânt mare și puternic, să rupă munții și să despice stâncile în fața Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După vânt a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul.

12. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de liniște adâncă.

13. Când l-a auzit Ilíe, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la intrarea peșterii; și, iată, a fost o voce către el: „Ce faci aici, Ilíe?”.

14. El a răspuns: „Sunt plin de zel pentru Domnul Dumnezeul Sabaót, pentru că au abandonat alianța ta fiii lui Israél, au demolat altarele tale și i-au ucis cu sabia pe profeții tăi; am rămas doar eu, însă caută viața mea pentru a o lua”.

15. Domnul i-a spus: „Mergi, întoarce-te pe calea ta, spre pustiul Damáscului; când ajungi, unge-l pe Hazaél rege peste Arám,

16. pe Iehú, fiul lui Nimsí, unge-l rege peste Israél și pe Elizéu, fiul lui Șafát din Ábel-Mehóla, unge-l profet în locul tău!

17. Pe cel care va scăpa de sabia lui Hazaél îl va ucide Iehú, iar pe cel care va scăpa de sabia lui Iehú îl va ucide Elizéu.

Chemarea lui Elizéu

18. Dar am păstrat în Israél șapte mii [de oameni] ai căror genunchi nu s-au plecat înaintea lui Báal și ale căror guri nu l-au sărutat”.

19. [Ilíe] a plecat de acolo și l-a găsit pe Elizéu, fiul lui Șafát. El ara cu douăsprezece perechi de boi înaintea lui, iar el era cu a douăsprezecea [pereche]. Ilíe a trecut pe lângă el și și-a aruncat mantaua peste el.

20. [Elizéu] a părăsit boii, a alergat după Ilíe și i-a zis: „Lasă-mă să-i sărut pe tatăl meu și pe mama mea și voi veni după tine!”. [Ilíe] i-a răspuns: „Mergi și întoarce-te, căci [știi] ce ți-am făcut!”.

21. S-a întors din urma lui, a luat o pereche de boi, i-a înjunghiat, iar cu plugul de la [acești] boi le-a fiert carnea, a dat-o poporului și au mâncat. Apoi s-a ridicat, a mers după Ilíe și i-a slujit.

»