1 Regi 21 BIV2014

1. Un timp, apoi, a mai trecut Și iată ce s-a petrecut: Nabot – un om din Israel – Avea o vie-n locu-acel, Iar via lui se întindea Chiar lângă casa ce-o avea Ahab, cel care, așezat, Era-n Samaria-mpărat.

2. Ahab, pân’ la Nabot, s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „M-am tot gândit la a ta vie. Bine ar fi, să mi-o dai mie, Căci este lângă casa mea. Grădină, am să-mi fac din ea, Pentru verdețuri. Te-nvoiești? În locul ei, ai să primești, Îndată, altă vie care Va fi mai bună și mai mare. Sau prețul viei, dacă vrei, Poți, în argint, ca să îl iei.”

3. Nabot răspunse: „Nu cutez Ca via să o-nstrăinez. Ea este moștenirea lor, Adică a părinților Cari fost-au înaintea mea. Nu pot să mă ating de ea. Deci împărate, domnul meu, Să mă ferească Dumnezeu, De-a vinde via lor, cumva! Te rog, nu-mi cere-așa ceva.”

4. Ahab, atunci, s-a întristat Și către casă a plecat. Cuvintele ce le-a rostit Nabot, adânc, l-au răscolit, Căci el spusese: „domnul meu, Să mă ferească Dumnezeu, Să-nstrăinez această vie! Nu pot ca să ți-o dărui ție, Căci via ce o stăpânesc, De la părinți o moștenesc!” Ahab, în casă, a intrat Și s-a trântit, furios, pe pat.

5. Nevasta sa iute-a venit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Dar pentru ce te-ai întristat, Încât nimica n-ai mâncat?”

6. „Pân’ la Nabot, astăzi m-am dus”– Ahab răspunse – „și i-am spus: Dă-mi via ta! De te-nvoiești, În locul ei ai să primești, Îndată, altă vie care Va fi mai bună și mai mare. Sau prețul viei – dacă verei – Poți, în argint, ca să îl iei.” Dar el a zis: „Nu voi putea, Nicicând, să-ți dărui via mea!”

7. Când Izabela a aflat Lucrul acesta, a-ntrebat: „Dar oare nu ești tu acel Care domnește-n Israel? Via nu e pierdută, încă. Fii vesel! Scoală și mănâncă! Voi face tot ceea ce pot, Să capeți via lui Nabot. Am să mă duc la Izreel Și-am să vorbesc chiar eu, cu el!”

8. Apoi, niște scrisori a scris, Pe care-n urmă le-a trimis Bătrânilor ce locuiau La Izreel și cari erau Chiar în a lui Nabot cetate. Scrisorile acestea toate, În numele-mpăratului Scrise erau, de soața lui.

9. În numele soțului ei, A scris bătrânilor acei: „Un mare post, vestiți dar voi. Luați-l pe Nabot apoi, Și puneți-l conducător Peste al vost’ întreg popor.

10. Pe urmă, printre-ai voștri frați, Doi oameni de nimic cătați. Aceștia să mărturisească Și pe Nabot să-l ocărască Spunându-i: „Tu i-ai blestemat, Pe Dumnezeu și pe-mpărat!” Afară după ce-l târâți, Cu pietre să îl omorâți.”

11. Cei din cetate au făcut Așa precum li s-a cerut.

12. Un post vestiră de îndat’, Iar pe Nabot l-au așezat, Pe urmă, drept conducător, Peste al lor întreg popor.

13. Doi oameni răi, ei au găsit Și-aceștia au mărturisit Cum că Nabot l-a blestemat Pe Dumnezeu și pe-mpărat. Atunci, afară îl târâră, Unde cu pietre-l omorâră,

14. Iar Izabelei, ei i-au scris: „Am împlinit tot ce ai zis: Nabot cu pietre-a fost lovit, Și-n felu-acesta a murit.”

15. Când Izabela a aflat Cum că Nabot fost-a-mproșcat Cu pietre, la Ahab s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Te scoală, căci Nabot, acel Care era din Izreel, E mort. Întreaga-i moștenire, Poți să o iei în stăpânire. Du-te, ia-ți via după care Ai jinduit, fără-ncetare.”

16. Ahab, atunci, s-a ridicat Și bucuros, el a plecat, La Izreel, căci se grăbea Ca via lui Nabot s-o ia.

17. Atunci, cuvântul Domnului, Pornit din ‘naltul cerului, Pân’ la Ilie a venit – La cel ce-a fost de neam Tișbit –

18. Și-i spuse: „Scoală-te Ilie Și du-te la Nabot, în vie, La împăratul cel pe care Neamul lui Israel îl are. Ahab e-acolo, căci el vrea Ca via lui Nabot s-o ia.

19. Spune-i, când ești în fața lui: „Ascultă glasul Domnului! „Nu ești un ucigaș vădit? Nu ești tu, hoțul dovedit?” Apoi, spune-i cuvântul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „Câinii au lins sângele tot, Ce-a curs din trupul lui Nabot, Când el cu pietre-a fost bătut. În locu-n care a căzut, Și sângele-ți se va prelinge, Iar câini-n urmă îl vor linge.”

20. Ilie, la Ahab, s-a dus, Făcând precum Domnul a spus. Ahab, când l-a văzut că vine, La întrebat: „Ce vrei cu mine, Vrăjmașule? M-ai urmărit, Încât și-aicea m-ai găsit?” Ilie-a zis: „Te-am căutat Și iată-acum că te-am aflat. Prea bine știu că te-ai vândut Și numai rău tu ai făcut, În fața Domnului, mereu.

21. Iată ce zice Dumnezeu: „Trimit necazuri, peste tine Și peste-acela care ține De casa ta: fie rob el, Sau om liber, în Israel.

22. Iată că am găsit cu cale, La fel să-i fac și casei tale, Precum celei ce o avea Ieroboam, și-asemenea Casei aceleia pe care Baeșa-n Israel o are. Ieroboam, cum ai aflat, Fusese fiul lui Nebat; Apoi, Baeșa e cel care, Pe Ahia, părinte-l are. Și tu ai să pățești la fel, Căci l-ai făcut, pe Israel, Ca să ajungă în păcat. De-aceea, Eu M-am mâniat.”

23. Domnul, atuncea când vorbise, Și despre Izabela zise: „Câinii se vor vădi acei Cari vor mânca din trupul ei, Chiar lângă-ntăritura care Cetatea Izreel o are.

24. Cel ce-n cetate o să piară, Va fi mâncat de câini. Afară – Atunci când întâmpla-se-va Că o să moară cineva – De păsările cerului Va fi mâncată carnea lui. Așa păți-vor cei pe care, Ahab, în casa lui, îi are.”

25. Nimeni n-a fost, în Israel, Care să fi făcut la fel Precum Ahab. El s-a vândut Și foarte mult rău a făcut, Pentru că fost-a, ne-ncetat, De Izabela ațâțat. Doar ea l-a dus pe soțul său – Întotdeauna – către rău.

26. El a lucrat, neîndoios, În chipul cel mai urâcios Căci doar pe idoli i-a slujit, La fel ca neamul Amorit, Pe care Domnu-l alungase, Atunci când Israel intrase În țara ce fusese dată Pentru ai săi părinți, odată.

27. Ahab, atent, a ascultat Cuvântul spus și s-a speriat. Apoi, îndată s-a smerit, Straiul și-a rupt și a postit. Mergea încet, înfășurat În sac, ținând capul plecat.

28. Cuvântul Domnului s-a dus Pân’ la Ilie și i-a spus:

29. „Pe-Ahab, acuma, l-ai văzut? Să se smerească, a știut, În fața Mea. De-aceea, Eu N-am să trimit necazul greu – Ca a lui casă s-o lovească – Cât timp el are să trăiască. În timpul vieții fiului, Am să lovesc în casa lui. Atunci abat nenorocire Și am s-o șterg de peste fire!”