Logo
🔍

1 Regi 8 VBRC2020

«

1. Atunci i-a adunat Solomón la Ierusalím pe bătrânii lui Israél și pe toate căpeteniile triburilor, pe capii de familie ai fiilor lui Israél ca să mute arca alianței Domnului din cetatea lui Davíd, adică Sión.

2. Toți oamenii lui Israél s-au adunat la regele Solomón pentru sărbătoarea din luna Etánim, care este a șaptea lună.

3. Au venit toți bătrânii lui Israél, iar preoții au ridicat arca.

4. Au adus arca Domnului, cortul întâlnirii și toate instrumentele sanctuarului care erau în cort: preoții și levíții le-au dus.

5. Regele Solomón și toată adunarea lui Israél care era cu el stăteau înaintea arcei și aduceau jertfe din turmă și din cireadă, care nu se puteau număra, nici calcula cât de multe erau.

6. Preoții au dus arca alianței Domnului la locul ei, în interiorul [încăperii] Debír, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.

7. Căci heruvimii aveau aripile întinse spre locul arcei. Heruvimii acopereau arca și drugii erau pe deasupra.

8. Drugii erau atât de lungi, încât capetele lor se vedeau din sanctuar în [încăperea] Debír, dar nu se vedeau afară. Și sunt acolo până în ziua de azi.

Dumnezeu ia în stăpânire templul

9. În arcă nu erau decât cele două table de piatră pe care le-a pus Moise în ea la Hóreb când Domnul a încheiat [alianță] cu fiii lui Israél la ieșirea lor din țara Egiptului.

10. Când preoții au ieșit din sanctuar, norul a umplut casa Domnului.

11. Preoții nu au putut să rămână acolo să slujească din cauza norului. Căci gloria Domnului a umplut casa Domnului.

12. Atunci Solomón a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în norul dens.

Discursul lui Solomón către popor

13. Eu ți-am zidit o casă înaltă, un sălaș unde să locuiești pentru totdeauna!”.

14. Regele și-a întors fața și a binecuvântat toată adunarea lui Israél. Toată adunarea lui Israél stătea în picioare.

15. Și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, care i-a vorbit cu gura lui Davíd, tatăl meu, și care a împlinit cu mâna lui [ceea ce a spus]:

16. «Din ziua când l-am scos pe poporul meu, Israél, din Egipt, n-am ales nicio cetate dintre toate triburile lui Israél ca să-mi zidească o casă unde să fie numele meu, dar l-am ales pe Davíd [rege] peste poporul meu, Israél».

17. Tatăl meu Davíd avea de gând să zidească o casă pentru numele Domnului Dumnezeului lui Israél.

18. Domnul i-a zis lui Davíd, tatăl meu: «Pentru că ai avut de gând să construiești o casă pentru numele meu, bine ai făcut că ai avut acest gând.

19. Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, cel ieșit din coapsele tale, el va zidi casa pentru numele meu».

20. Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul lui Davíd, tatăl meu, și am stat pe tronul lui Israél, după cum a spus Domnul. Eu voi zidi casa pentru numele Domnului Dumnezeului lui Israél.

21. Am stabilit acolo un loc pentru arca în care este alianța Domnului pe care a încheiat-o cu părinții voștri când i-a scos din țara Egiptului”.

22. Solomón a stat înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israél. Și-a întins mâinile spre cer

23. și a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israél, nu este Dumnezeu ca tine nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: tu ții alianța și îndurarea față de slujitorii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor!

24. Ai ținut ceea ce i-ai spus slujitorului tău Davíd, tatăl meu: ceea ce ai spus cu gura ta ai împlinit cu mâna ta, așa cum este astăzi.

25. Acum, Doamne Dumnezeul lui Israél, [împlinește] față de slujitorul tău Davíd, tatăl meu, ceea ce ai spus: «Nu va lipsi om din fața mea care să stea pe tronul lui Israél. Numai fiii tăi să țină căile lor, umblând înaintea mea așa cum ai umblat tu!».

26. Acum, Dumnezeul lui Israél, să se adeverească cuvintele tale pe care le-ai rostit slujitorului tău Davíd, tatăl meu!

27. Căci într-adevăr locuiește Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu pot să te cuprindă! Cu atât mai puțin această casă pe care am construit-o.

28. Întoarce-ți fața spre rugăciunea slujitorului tău și spre cererea lui, Doamne Dumnezeul meu, ca să asculți strigătul și rugăciunea pe care ți-o adresează astăzi slujitorul tău!

Rugăciune pentru popor

29. Să fie ochii tăi deschiși spre casa aceasta noapte și zi, spre locul în care ai zis: «Acolo va fi numele meu», ca să asculți rugăciunea pe care ți-o va adresa slujitorul tău în locul acesta!

30. Ascultă cererea slujitorului tău și a poporului tău, Israél, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din sălașul locuinței tale, din ceruri! Ascultă și iartă!

31. Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său și se va pune asupra lui un jurământ ca să-l facă să jure și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta,

32. ascultă-l din ceruri și fă dreptate slujitorilor tăi: condamnă-l pe cel vinovat, ca să aduci calea lui asupra capului lui, și îndreptățește-l pe cel drept, ca să-i dai după dreptatea lui!

33. Când poporul tău, Israél, va fi lovit de dușman pentru că a păcătuit împotriva ta: dacă se vor întoarce la tine și vor preamări numele tău, dacă se vor ruga și-ți vor adresa cereri în casa aceasta,

34. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului tău, Israél, și adu-i înapoi în țara pe care le-ai dat-o părinților lor!

35. Când se va închide cerul și nu va fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga în locul acesta și vor preamări numele tău, dacă se vor întoarce de la păcatele lor pentru că i-ai umilit,

36. ascultă-i din ceruri și iartă păcatul slujitorilor tăi și al poporului tău, Israél! Învață-i calea cea bună pe care să meargă și dă ploaie peste țara ta pe care ai dat-o poporului tău ca moștenire!

37. Când va fi foamete în țară, când va fi ciumă, tăciune, mană, lăcuste, omizi, când îi vor asedia dușmanii în țara porților lor, când va fi vreo plagă, vreo boală,

38. orice rugăciune, orice cerere făcută pentru fiecare om și pentru tot poporul tău, Israél, când își va recunoaște fiecare suferința inimii și își va întinde mâinile spre casa aceasta,

39. ascultă-l din ceruri, din sălașul locuinței tale, și iartă-l; binevoiește și dă fiecăruia după toate căile lui, tu care cunoști inima lui – pentru că tu, numai tu cunoști inima tuturor fiilor oamenilor –

40. ca să se teamă de tine în toate zilele cât vor trăi pe fața pâmântului pe care l-ai dat părinților noștri!

41. Când străinul care nu este din poporul tău, Israél, va veni dintr-o țară îndepărtată pentru numele tău –

42. căci se va auzi de numele tău cel mare, de mâna ta cea puternică și de brațul tău cel întins – când va veni să se roage în casa aceasta,

43. ascultă-l din ceruri, din sălașul locuinței tale și fă după cum străinul a strigat către tine, pentru ca să cunoască toate popoarele pământului numele tău și să se teamă de tine ca și poporul tău, Israél, și să se știe că numele tău este invocat asupra acestei case pe care am construit-o!

44. Când poporul tău va ieși la luptă împotriva dușmanului său pe drumul pe care îl vei trimite și se va ruga Domnului îndreptat spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am construit-o pentru numele tău,

45. ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lui și fă-i dreptate!

46. Când va păcătui împotriva ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și te vei mânia pe el și-l vei da în mâna dușmanului, care-l va duce captiv în țara dușmanului, departe sau aproape;

47. dacă va pune [asta] la inimă în țara unde va fi captiv, dacă se va întoarce și va căuta îndurare la tine în țara captivității lui, zicând: «Am păcătuit, am săvârșit nelegiuire: sunt vinovat!»,

48. dacă se va întoarce la tine din toată inima lui și din tot sufletul său în țara dușmanilor lui care l-au dus în captivitate, dacă se va ruga ție îndreptat spre țara lui pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o, spre casa pe care am construit-o pentru numele tău,

49. ascultă din ceruri, din sălașul locuinței tale rugăciunile și cererile sale și fă-i dreptate!

50. Iartă-i poporului tău păcatele și toate nelegiuirile pe care le-a săvârșit împotriva ta și fă-l să găsească îndurarea înaintea celor care l-au dus captiv, ca să se îndure de el!

51. Căci ei sunt poporul tău și moștenirea ta. Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier.

52. Ochii tăi să fie deschiși la cererea slujitorului tău și la cererea poporului tău, Israél, ca să-i asculți în orice îți vor cere!

Solomón binecuvântează poporul

53. Căci tu i-ai ales dintre toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, după cum ai vorbit prin Moise, slujitorul tău, când i-ai scos pe părinții noștri din Egipt, Doamne Dumnezeule!”.

54. Când Solomón a terminat de adresat Domnului toată rugăciunea aceasta și cererea aceasta, s-a ridicat dinaintea altarului Domnului unde îngenunchiase și unde era cu mâinile întinse spre cer.

55. Stând în picioare, a binecuvântat toată adunarea lui Israél cu glas puternic, zicând:

56. „Binecuvântat să fie Domnul care a dat liniște poporului său, Israél, conform cu tot ce a spus! Nu a rămas neîmplinit niciunul dintre cuvintele cele bune pe care le-a spus prin Moise, slujitorul său.

57. Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri; să nu ne părăsească și să nu ne lase!

58. Să ne plece inimile spre el, ca să umblăm pe toate căile sale și să păzim poruncile lui, hotărârile lui și legile pe care le-a poruncit părinților noștri!

59. Cuvintele acestea pe care le-am adresat în rugăciune înaintea Domnului să fie zi și noapte aproape de Domnul, ca să facă dreptate slujitorului său și poporului său, Israél, după nevoia fiecărei zile.

60. Pentru ca să cunoască toate popoarele pământului că Domnul, el este Dumnezeu și că nu este altul!

Sacrificiile de la dedicarea templului

61. Inima voastră să fie întru totul cu Domnul Dumnezeul nostru ca să mergeți după hotărârile sale și să păziți poruncile sale, așa cum este astăzi!”.

62. Regele și tot Israélul care era cu el au adus jertfe înaintea Domnului.

63. Solomón a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de împăcare, jertfă pentru Domnul. Și au dedicat regele și toți fiii lui Israél casa Domnului.

64. În ziua aceea, regele a consacrat interiorul curții care este înaintea templului Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, ofrandele și grăsimile jertfelor de împăcare, pentru că altarul de bronz care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile de tot, ofrandele și grăsimile jertfelor de împăcare.

65. Solomón a celebrat în acea vreme sărbătoarea cu tot Israélul care era cu el – o adunare mare venită de la intrarea în Hamát până la râul Egiptului – înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de șapte zile și alte șapte zile, adică paisprezece zile.

66. În ziua a opta, a dat drumul poporului. Ei l-au binecuvântat pe rege și s-au dus la corturile lor, veseli și cu inima bucuroasă pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Davíd, slujitorul său, și poporului său, Israél.

»