1 Petru 2 BTF2015
1. De aceea, lăsând deoparte toată răutatea și toată viclenia și fățărniciile și invidiile și toate vorbirile rele,
2. Ca prunci nou născuți, doriți laptele neprefăcut al cuvântului, ca să creșteți prin el,
3. Dacă într-adevăr ați gustat că Domnul este cu har.
4. La care veniți, ca la o piatră vie, respinsă într-adevăr de oameni, dar aleasă de Dumnezeu și prețioasă;
5. Și voi, ca pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă pentru a oferi sacrificii spirituale, acceptabile lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.
6. De aceea și este cuprins în scriptură: Iată, pun în Sion o piatră unghiulară a temeliei, aleasă, prețioasă, și cel ce crede în el nu va fi încurcat.
7. De aceea vouă, care credeți, el vă este prețios; dar celor neascultători, piatra pe care constructorii au respins-o, aceasta a fost făcută capul colțului temeliei,
8. Și o piatră de cădere și o stâncă de poticnire, celor care se împiedică de cuvânt, fiind neascultători: la aceasta au și fost rânduiți.
9. Dar voi sunteți generație aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor special, ca să arătați laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată;
10. Voi, care odinioară nu erați popor, dar sunteți acum poporul lui Dumnezeu, care nu ați obținut milă, dar acum ați obținut milă.
11. Preaiubiților, vă implor, ca străini și locuitori temporari în țară străină, abțineți-vă de la poftele carnale care se războiesc împotriva sufletului,
12. Având comportarea voastră bună printre neamuri, pentru ca în ceea ce vorbesc de rău împotriva voastră ca de niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le vor vedea să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.
13. Supuneți-vă fiecărei rânduieli omenești pentru Domnul, fie împăratului ca autoritate supremă,
14. Sau guvernatorilor, ca celor trimiși de el pentru pedepsirea făcătorilor de rele și pentru lauda celor ce fac bine.
15. Pentru că astfel este voia lui Dumnezeu, ca făcând bine să amuțiți ignoranța oamenilor fără minte;
16. Ca oameni liberi, dar nu folosind libertatea voastră ca pe o manta a răutății, ci ca servitori ai lui Dumnezeu.
17. Onorați pe toți. Iubiți pe frați. Temeți-vă de Dumnezeu. Onorați pe împărat.
18. Servitorilor, fiți supuși stăpânilor voștri cu toată teama, nu numai celor buni și blânzi, dar și celor perverși.
19. Fiindcă acest lucru este demn de mulțumire, dacă cineva, datorită conștiinței către Dumnezeu, îndură întristare, suferind pe nedrept.
20. Fiindcă ce glorie este, dacă veți îndura când sunteți loviți cu pumnul pentru păcatele voastre? Dar dacă faceți bine și suferiți și îndurați, acest lucru este plăcut lui Dumnezeu.
21. Fiindcă la aceasta ați fost chemați, pentru că și Cristos a suferit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să urmați pașii lui.
22. El, care nu a făcut păcat, nici nu a fost găsită viclenie în gura lui,
23. Care, fiind ocărât, nu a ocărât; când a suferit, nu a amenințat, ci s-a încredințat aceluia ce judecă cu dreptate.
24. El însuși care a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn, ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui lovituri ați fost vindecați.
25. Fiindcă erați ca oi care rătăceau, dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre.