Logo
🔍

1 Petru 3 VBRC2020

« Mărturia creștină în viața de căsătorie

1. Tot așa, femeile, să fie supuse bărbaților lor, pentru ca, dacă unii nu ascultă cuvântul, prin purtarea soțiilor, fără cuvinte, ei să fie câștigați

2. la vederea purtării voastre respectuoase și curate.

3. Podoaba voastră să nu fie exterioară: împletitura părului, bijuteriile de aur, etalarea hainelor,

4. ci interiorul inimii, cu [podoaba] nepieritoare a unui duh blând și liniștit care este plăcut lui Dumnezeu.

5. Căci așa se împodobeau, odinioară, femeile sfinte care își puneau speranța în Dumnezeu, fiind supuse soților lor:

6. astfel, Sára a ascultat de Abrahám, numindu-l stăpânul ei. Voi ați devenit fiicele ei dacă faceți binele și nu vă lăsați speriate de nimic.

Atitudini față de aproapele

7. Tot așa și voi, bărbaților, trăiți împreună cu soțiile voastre, ținând cont că ele sunt făpturi mai slabe și arătându-le prețuire, întrucât sunt părtașe, împreună cu voi, la harul vieții, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie tulburate.

8. În sfârșit, fiți toți într-un gând, compătimitori, [plini] de iubire față de frați, milostivi și umiliți.

9. Nu întoarceți rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă, binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea!

10. Într-adevăr, „cine vrea să iubească viața și să vadă zile bune să-și ferească limba de la rău și buzele sale să nu vorbească cu înșelăciune,

11. să evite răul și să facă binele, să caute pacea și s-o urmeze;

Suportarea persecuției după exemplul lui Cristos

12. pentru că ochii Domnului [sunt] peste cei drepți și urechile sale [sunt atente] la rugăciunile lor, iar fața Domnului [este] împotriva celor care fac rele”.

13. Și cine vă va face rău, dacă sunteți zeloși pentru bine?

14. Și chiar dacă veți suferi pentru dreptate, fericiți sunteți! Nu vă lăsați cuprinși de frică din cauza lor și nici să nu vă tulburați.

15. Dimpotrivă, sfințiți-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră,

16. dar cu blândețe și bună cuviință, având o conștiință curată, ca tocmai în ceea ce sunteți calomniați să fie rușinați cei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos.

17. Căci este mai bine să suferiți făcând binele, dacă așa vrea Dumnezeu, decât făcând răul.

18. Căci și Cristos a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept, pentru cei nedrepți, ca să vă ducă la Dumnezeu, dat la moarte în ceea ce privește trupul, dar înviat cu duhul,

19. în care a venit și a predicat sufletelor care erau în închisoare,

20. celor care odinioară nu au voit să asculte, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Nóe, pe când se construia arca în care puțini, adică opt suflete, au fost salvate prin apă.

21. Aceasta este o imagine a Botezului care vă salvează acum pe voi nu ca o ștergere a necurăției trupului, ci ca o invocare de la Dumnezeu a unei conștiințe curate prin învierea lui Isus Cristos,

22. cel care, după ce s-a înălțat la cer, este la dreapta lui Dumnezeu și îi sunt supuși îngerii, stăpânirile și puterile.

»