1 Petru 5 NTR
1. Așadar, îi îndemn pe bătrânii care sunt prezbiteri în mijlocul vostru, eu însumi un bătrân, martor al suferințelor lui Cristos și părtaș al gloriei care urmează să fie descoperită:
2. păstoriți turma lui Dumnezeu, care este printre voi, purtându-i de grijă nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu, fără a fi lacomi de câștig murdar, ci dornici de slujire,
3. nu ca unii care domniți peste cei ce v-au căzut la sorți, ci fiind exemple pentru turmă.
4. Iar când Se va arăta Marele Păstor veți primi coroana gloriei, care nu se veștejește.
5. La fel și voi, tinerilor, supuneți-vă bătrânilor. Și îmbrăcați-vă toți cu smerenie unii față de alții, pentru că „Dumnezeu Se opune celor mândri, dar celor smeriți El le dă har“.
6. Smeriți-vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea potrivită, El să vă înalțe.
7. Aruncați asupra Lui toată îngrijorarea voastră, fiindcă Lui Îi pasă de voi.
8. Fiți treji! Vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, umblă ca un leu care rage, căutând să înghită pe cineva.
9. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că frații voștri din întreaga lume trec prin aceleași suferințe.
10. După ce veți fi suferit pentru puțin timp, Dumnezeul oricărui har, Care v-a chemat la gloria Lui veșnică, în Cristos Isus, vă va reabilita El Însuși, vă va da stabilitate, vă va întări și vă va face de neclintit.
11. A Lui este puterea, în veci! Amin.
12. V-am scris pe scurt aceste lucruri, prin Silvanus, pe care-l consider un frate credincios, pentru a vă încuraja și pentru a depune mărturie că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu. Rămâneți în el!
13. Biserica aleasă împreună cu voi, care este în Babilon, vă salută. Tot așa și Marcu, fiul meu.
14. Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare a dragostei. Pace vouă, tuturor celor care sunteți în Cristos.