1 Samuel 14 BVA
1. În una dintre zile, Ionatan – fiul lui Saul – i-a zis tânărului care îi transporta armele: „Vino să mergem până în tabăra armatei filistenilor. Ea este pe cealaltă parte!” Dar nu i-a spus nimic tatălui lui (despre acest plan).
2. În acest timp, Saul era la marginea orașului Ghiva, sub rodiul din Migron. Erau acolo cu el aproape șase sute de bărbați.
3. Între ei era și Ahia care purta o tunică. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I-Cabod – fiul lui Fineas – nepotul lui Eli, care fusese preotul lui Iahve la Șilo. Dar nimeni nu știa că Ionatan plecase.
4. De fiecare parte a zonei unde se putea traversa și pe unde intenționa Ionatan să treacă pentru a ajunge la tabăra filistenilor, exista câte un colț de stâncă. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh.
5. Unul dintre ele era în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva.
6. Ionatan i-a zis tânărului care îi transporta armele: „Vino să mergem până în tabăra acestor necircumciși! Poate că Iahve va lucra pentru noi; pentru că nimic nu Îl împiedică pe Iahve să ofere salvarea prin puțini oameni la fel ca atunci când participă mulți!”
7. Cel care îi transporta armele, i-a răspuns: „Fă tot ce ai în gând! Să știi că te voi susține în tot ce intenționezi să faci!”
8. Ionatan a spus: „Ne vom deplasa spre acei bărbați; și îi vom face să vadă că am venit între ei.
9. Dacă ne vor zice să așteptăm să se apropie ei de noi, vom rămâne acolo unde suntem; și nu vom înainta spre ei.
10. Dar dacă ne vor zice să venim la ei, atunci vom urca; pentru că acesta ne va fi semnul că Iahve îi va face să fie învinși de noi.”
11. Astfel, ei au apărut amândoi în fața taberei filistene. Atunci filistenii au zis: „Priviți! Evreii ies din găurile în care s-au ascuns!”
12. Bărbații din tabără au strigat spre Ionatan și spre cel care îi transporta armele, zicând: „Veniți sus la noi să vă arătăm ceva!” Atunci Ionatan i-a spus celui care îi transporta armele: „Vino după mine; pentru că Iahve îi va face să fie învinși de Israel!”
13. Ionatan a urcat folosindu-se de mâini și de picioare; iar cel care îi transporta armele, îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan; iar cel care îi transporta armele venea în urma lui și îi omora.
14. În acest prim atac făcut de Ionatan și de cel care îi transporta armele, au fost omorâți aproape douăzeci de bărbați pe o suprafață de aproximativ o jumătate de hectar.
15. Teroarea a afectat întreaga armată. S-au speriat atât cei din tabără, cât și cei din câmpie. Au fost panicați nu numai cei din corpul de gardă, ci și aceia care ieșiseră să distrugă. Și se cutremura pământul… Această panică a fost trimisă de Dumnezeu.
16. Gărzile lui Saul care erau în Ghiva locuită de urmașii lui Beniamin, au privit și au văzut că armata (filistenilor) se dispersează în toate părțile.
17. Atunci Saul le-a zis bărbaților care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat dintre noi.” Când au numărat, au văzut că lipseau Ionatan și cel care îi transporta armele.
18. Saul i-a zis lui Ahia: „Adu aici Cufărul lui Dumnezeu!” În acele vremuri, Cufărul lui Dumnezeu era în tabăra israelienilor.
19. În timp ce Saul îi vorbea preotului, haosul din tabăra filistenilor a devenit din ce în ce mai mare. Atunci Saul i-a zis preotului: „Retrage-ți mâna!”
20. Apoi Saul și oamenii lui s-au adunat și au intrat în luptă. Au găsit o mare dezordine; pentru că filistenii se omorau între ei.
21. Chiar și aceia dintre evrei care fuseseră înainte cu filistenii și se duseseră împreună cu aceștia în tabăra lor, s-au aliat cu israelienii care erau conduși de Saul și de Ionatan.
22. Când toți bărbații care se ascunseseră în regiunea muntoasă locuită de urmașii lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au venit și ei să lupte împotriva lor; și i-au urmărit.
23. În acea zi, Iahve a scăpat pe Israel; iar lupta s-a extins până dincolo de localitatea Bet-Aven.
24. Bărbații lui Israel au fost extenuați în acea zi; pentru că Saul decisese printr-un jurământ pentru ei, zicând: „Să fie blestemat bărbatul care va mânca ceva până seara, înainte să mă răzbun pe dușmanii mei!” Astfel, niciunul dintre ei nu a gustat niciun fel de mâncare.
25. Întreaga armată a intrat într-o pădure. Acolo, pe jos, existau faguri cu miere.
26. Când au intrat în pădure, au văzut că mierea curgea din faguri; dar nimeni nu a luat miere cu mâna să o ducă la gură, pentru că se temeau de blestem.
27. Dar Ionatan nu auzise jurământul pe care tatăl lui îl făcuse împreună cu armata. Astfel, el a întins capătul bățului pe care îl avea în mâna lui; și l-a înmuiat în mierea din fagure. Și-a dus mierea cu mâna la gură; și după ce a mâncat, i s-au luminat ochii.
28. Atunci unul dintre bărbați i-a spus: „Tatăl tău a pus armata sub un jurământ sever, spunând: «Să fie blestemat bărbatul care va mânca ceva în această zi!» Așa se explică de ce este extenuată armata acum.”
29. Atunci Ionatan a răspuns: „Tatăl meu a pus țara în pericol! Priviți cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puțin din această miere!
30. Ar fi fost mult mai bine dacă oamenii ar fi mâncat astăzi din prada pe care au luat-o de la dușmanii lor! Oare atunci nu ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?”
31. În acea zi, după ce i-au anihilat pe filisteni de la Micmaș până la Aialon, oamenii erau foarte obosiți.
32. Au venit repede spre pradă, au luat oi, vite și viței, le-au tăiat pe pământ și le-au mâncat carnea cu tot cu sânge.
33. Dar unii i-au spus lui Saul: „Poporul păcătuiește împotriva lui Iahve, mâncând carnea împreună cu sângele ei!” Saul a spus: „Nu respectați ce ați promis! Acum, aduceți aici o piatră mare.
34. Anunțați printre oameni că trebuie ca fiecare să își aducă boul sau oaia; să le taie aici și apoi să le mănânce – ca să nu mai păcătuiască împotriva lui Iahve mâncând carne cu sânge!” Astfel, în acea noapte, fiecare și-a adus cu el animalul; și l-a tăiat acolo.
35. Saul a construit un altar dedicat lui Iahve. Acela a fost primul altar pe care l-a construit el pentru Iahve.
36. Apoi a zis: „Veniți să îi urmărim pe filisteni în timpul nopții, să îi prădăm până când se luminează și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei!” Ei i-au răspuns: „Fă tot ce crezi că este bine!” Dar preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu!”
37. Saul L-a întrebat pe Dumnezeu, zicând: „Să îi urmăresc pe filisteni? Îi vei face să fie învinși de Israel?” Dar Iahve nu i-a răspuns în acea zi.
38. Atunci Saul a zis: „Să vină aici toți conducătorii armatei, ca să descoperim ce păcat a fost comis astăzi.
39. Jur pe Iahve care este viu – pe Cel care îl salvează pe Israel – că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el trebuie să moară!” Dar nimeni din popor nu i-a dat vreun răspuns.
40. Saul a zis întregului Israel: „Voi veți sta într-o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în cealaltă parte.” Poporul i-a răspuns: „Fă ce crezi că este bine.”
41. Saul s-a rugat Dumnezeului lui Israel care se numește Iahve, zicând: „Doamne, arată-ne adevărul!” Apoi, prin tragere la sorți, a ieșit Ionatan și Saul. Astfel, ceilalți bărbați au scăpat.
42. Atunci Saul a zis: „Trageți la sorți între mine și fiul meu Ionatan.” Tragerea la sorți a desemnat pe Ionatan.
43. Saul i-a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce ai făcut!” Ionatan i-a răspuns: „Am gustat puțină miere din capătul bățului pe care îl aveam în mână. Stau aici, pregătit să mor!”
44. Saul a zis: „Ionatan, Dumnezeu să se comporte cu toată duritatea față de mine dacă nu vei muri!”
45. Dar poporul i-a zis lui Saul: „Chiar trebuie să moară Ionatan – cel care a adus această mare victorie pentru Israel? În niciun caz! Jurăm pe Iahve care este viu că nici măcar un fir de păr nu va cădea pe pământ din capul lui; pentru că tocmai cu ajutorul lui Iahve a adus el victoria în această zi!” Astfel, bărbații (armatei) l-au salvat pe Ionatan; și nu a fost omorât.
46. Saul a încetat să îi mai urmărească pe filisteni. Ei s-au retras în teritoriul lor.
47. După ce Saul a început să guverneze poporul Israel, a luptat împotriva tuturor dușmanilor lui din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva amoniților, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. Oriunde se ducea, obținea victorii.
48. El a luptat într-un mod remarcabil și i-a învins pe amaleciți, eliberând Israelul de cei care îl devastau.
49. Fiii lui Saul erau: Ionatan, Ișvi și Malchi-Șua. Cea mai mare fiică a lui se numea Merab, iar cea mică se numea Mihal.
50. Soția lui Saul se numea Ahinoam – fiica lui Ahimaaț. Numele conducătorului armatei lui Saul era Abner – fiul lui Ner – unchiul lui Saul.
51. Chiș – tatăl lui Saul, împreună cu Ner – tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.
52. Cât timp a trăit Saul, a existat un război sângeros între israelieni și filistenii. Și de fiecare dată când Saul vedea un bărbat care avea o forță fizică remarcabilă sau care era curajos, îl lua cu el.