1 Samuel 18 BIV2014
1. David, cu Saul, a vorbit, Iar Ionatan l-a auzit. S-a dus la ei și l-a văzut Și-apoi, pe David, l-a plăcut. Cu sufletul, s-a alipit De David și l-a îndrăgit.
2. Saul nu l-a lăsat apoi – Pe David – de-a pleca-napoi, La tatăl său, și-n acest fel, David rămase-atunci, la el.
3. De Ionatan, era iubit, Și-acesta-n urmă a venit, Să facă legământ, cu el.
4. I-a dăruit, în acest fel, Mantaua care o avea, Hainele lui și sabia. Arcul, i l-a mai dăruit, De cingătoare însoțit.
Cântarea de biruință a femeilor5. David, oriunde se ducea – Trimis de Saul – izbândea. Saul l-a așezat apoi, Peste-ai săi oameni de război. Întreg poporul îl iubea. Era iubit, de-asemenea, Chiar și de cei ce s-au aflat, Drept slujitori, la împărat.
6. Când David s-a întors apoi, Cu ai săi oameni de război – Atuncea când i-a biruit Pe Filistenii ce-au fugit – Femeile l-au așteptat. De prin cetăți, s-au adunat Și-n fața împăratului – Precum și a oștirii lui – Ele-au jucat, cu bucurie Și-au chiuit cu veselie, În sunetul timpanelor Precum și-al alăutelor.
7. Femeile care cântau, Unele altora-și ziceau: „Sunt mii vrăjmașii – am văzut – Pe care Saul i-a bătut. – Dar David, zeci de mii, a prins, Pe care-n urmă i-a învins.”
8. Saul, de cum le-a auzit, S-a mâniat și-a glăsuit: „Lui David, zeci de mii, i-au dat, Iar mie-n urmă mi-au lăsat Câteva mii! Cum se vădește, Împărăția-i mai lipsește!”
9. De-atunci, pe David – negreșit – Cu ochi răi, Saul l-a privit.
10. Domnul, peste-mpăratul Său, Trimise iar, duhul cel rău. În zori, duhul l-a apucat, Iar Saul s-a înfuriat. David, atunci, grabnic s-a dus, Iar după ce harfa-a adus, Să cânte-ndată, a-nceput, Căci el să-l liniștească-a vrut. Saul, o suliță, avea În mână și o cumpănea.
11. Deodată, el a ridicat-o Și către David a-ndreptat-o, Zicându-și: „Am să îl ucid Și am să-l pironesc de zid, Pe David.” Dar el s-a ferit, Iar Saul nu l-a nimerit. De două ori a încercat, Însă mereu, el a scăpat.
12. Saul, de David, s-a temut – Necontenit – căci a văzut Precum că Domnul Dumnezeu Îl însoțește, tot mereu, Căci Domnul, de-al Său împărat, De mult timp, S-a îndepărtat.
13. În urmă, Saul a găsit Că lucrul cel mai potrivit Prin care să-l îndepărteze Pe David, este să-l așeze Drept căpitan și-astfel să fie Mai mare pus, peste o mie, Din oamenii ce i-a avut. David, atunci, a fost făcut Drept căpetenie-n popor, Fiind pe placul tuturor.
14. În tot ceea ce a făcut David, izbândă, a avut, Pentru că Domnul Dumnezeu Alăturea-i era, mereu.
15. Saul, văzând că izbutea În tot ceea ce el făcea, Teamă avea, mereu, de el.
David, ginerele împăratului16. Însă întregul Israel, Precum și cei care erau Din Iuda, mult îl îndrăgeau, Căci el era în fruntea lor Și conducea al lor popor.
17. Saul, pe David, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iată, pe fiica mea cea mare – Cea cari Merab, drept nume, are – Am hotărât să ți-o dau ție De-acuma, spre a-ți fi soție. Un lucru vreau să împlinești: Cu vitejie să-mi slujești, Purtând războaiele pe care, Al nostru Dumnezeu le are.” În acest fel, Saul vorbea, Pentru că-n sinea lui gândea: „Nu vreau, mâna, pe el a-mi pune. Las Filistenii a-l răpune.”
18. David a zis: „Cine sunt eu Și cine este tatăl meu În Israel, de-a fi luat Ginere-acum, de împărat?”
19. Merab, când vremea i-a venit De a se fi căsătorit, S-a întâmplat ca, de soție, Unui alt om, dată, să-i fie. Numele său e Adriel Și din Mehola este el.
20. Saul, o fată, mai avea. Mical, aceasta se numea, Iar ea, pe David, l-a iubit. Atuncea când a auzit Saul, ăst fapt, s-a bucurat
21. Și-apoi în sine-a cugetat: „Am să-i dau fata, de soție, Căci ea, o cursă, vreau să-i fie, Și-apoi la Filisteni – drept pradă – David urmează ca să cadă.” Saul, lui David, i-a vorbit A doua oară: „Negreșit, Astăzi, la mine ai să vii, Căci ginere voiesc să-mi fii!”
22. Pe-i săi slujbași, el i-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Pe David, vreau să îl găsiți Și-apoi, în taină să-i vorbiți: „Iată, al nostru împărat, Bunăvoință-a arătat Față de tine. Negreșit, De-ale lui slugi, tu ești iubit. Pe plac fă-i împăratului, Și fii dar, ginerele lui.”
23. În taină, slugile s-au dus, La David, iar apoi i-au spus Acestea, la ureche doar. David le zise: „Credeți dar, Că-i simplu de-a fi însurat Cu fiica unui împărat? Eu sunt sărac. Nu am palate Și sunt de mică-nsemnătate.”
24. La Saul, slugile s-au dus, În grabă, iar apoi i-au spus Ceea ce David a vorbit.
25. Saul, atunci, a glăsuit: „Mergeți la David înapoi, Și astfel să îi spuneți voi: „Iată-mpăratul nu îți cere Să-i dai nici zestre, nici avere, Ci doar un lucru, de-ai putea: O sută de prepuțuri vrea – Din ale Filistenilor. Atunci, pentru tot răul lor, El o să fie răzbunat.” Așa vorbea, căci a-ncercat, Ca Filistenilor să-i cadă David, în felu-acesta, pradă.
26. La David, slugile s-au dus, În grabă, iar apoi i-au spus Ceea ce Saul a vorbit. David, atunci, s-a învoit Cu ceea ce i s-a cerut Și-n felu-acesta a putut Să fie ginerele lui – Adică-al împăratului. ‘Nainte de-a fi împlinită Vremea ce fost-a sorocită,
27. David s-a dus – cum a promis – Și două sute a ucis, Din rândul Filistenilor, Tăind prepuțurile lor, Pe care-n urmă le-a luat, Ca să le ducă la-mpărat. Saul – așa cum a vorbit – Pe fiica sa, i-a dăruit. Mical ajunse ca să fie, Dată lui David, de soție.
28. Saul văzuse și-a-nțeles Precum că David e ales De către Domnul Dumnezeu Care îl însoțea, mereu. Mical, pe David, îl iubea,
29. În timp ce Saul se temea De el și astfel – negreșit – Neîncetat, l-a dușmănit.
30. Când domnitorii cei pa care Neamul de Filisteni îi are Ieșeau în fruntea oștilor, David mergea-mpotriva lor Și-ntotdeauna izbutea Mai mari izbânzi de a avea, Decât ale-mpăratului Precum și ale oștii lui. David, astfel, a reușit S-ajungă-a fi foarte vestit.