1 Samuel 18 VBRC2020
1. Când a terminat [Davíd] de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatán s-a legat de sufletul lui Davíd; Ionatán l-a îndrăgit ca pe sufletul său.
2. Saul l-a oprit pe [Davíd] în ziua aceea și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.
3. Ionatán a făcut o alianță cu Davíd pentru că-l îndrăgea ca pe sufletul lui.
4. Ionatán și-a scos mantaua pe care o avea pe el și i-a dat-o lui Davíd; i-a dat hainele sale, chiar și sabia, arcul și brâul lui.
Gelozia lui Saul5. Davíd ieșea oriunde îl trimitea Saul și avea succes. Saul l-a pus peste oamenii de luptă, iar el a fost binevăzut și de tot poporul, și de toți servitorii lui Saul.
6. Când ei veneau, la întoarcerea lui Davíd, după ce îl omorâse pe filistean, femeile au ieșit din toate cetățile lui Israél în întâmpinarea lui Saul, regele, cântând și dansând, cu tamburine, cu veselie și cu instrumente cu trei coarde.
7. Femeile cântau bucurându-se și spunând: „Saul a ucis miile lui, iar Davíd zecile lui de mii”.
8. Saul s-a mâniat foarte tare și nu i-a plăcut cuvântul aceasta. El a zis: „Lui Davíd îi dau zeci de mii și mie-mi dau mii! Nu-i mai lipsește decât regalitatea!”.
9. Din acea zi, Saul l-a privit cu gelozie pe Davíd.
10. A doua zi, duhul cel rău de la Dumnezeu l-a învăluit pe Saul care profețea în mijlocul casei. Davíd cânta cu mâna lui ca și în celelalte zile, iar Saul avea sulița în mână.
11. Saul a aruncat sulița, zicând: „Îl voi pironi pe Davíd de perete”. Dar Davíd s-a ferit din fața lui de două ori.
12. Saul se temea de Davíd, pentru că Domnul era cu el, iar de Saul se îndepărtase.
13. Saul l-a îndepărtat de lângă el și l-a pus căpetenie peste o mie de oameni, iar Davíd ieșea și intra înaintea poporului.
14. Davíd avea succes în tot ce făcea, căci Domnul era cu el.
15. Saul a văzut că [Davíd] avea succes și l-a îndepărtat de la el.
Căsătoria lui Davíd16. Tot Israélul și Iúda îl îndrăgea pe Davíd, pentru că el ieșea și intra înaintea lor.
17. Saul i-a zis lui Davíd: „Iat-o pe Meráb, fiica mea cea mai mare! Ți-o voi da de soție. Numai să fii pentru mine un fiu viteaz și să lupți luptele Domnului!”. Saul își spunea: „Să nu fie mâna mea asupra lui, ci mâna filisténilor să fie asupra lui!”.
18. Davíd i-a răspuns lui Saul: „Cine sunt eu, ce este viața mea și ce este familia tatălui meu în Israél ca să fiu ginerele regelui?”.
19. Când a venit timpul ca Meráb, fiica lui Saul, să-i fie dată de soție lui Davíd, ea a fost dată de soție lui Adriél din Mehóla.
20. Micál, fiica lui Saul, îl iubea pe Davíd. I-au adus la cunoștință lui Saul și a fost plăcut lucrul [acesta] în ochii lui.
21. El își zicea: „I-o voi da ca să fie pentru el o capcană și să fie în mâna filisténilor”. Iar Saul i-a zis lui Davíd pentru a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere”.
22. Saul le-a poruncit slujitorilor săi: „Vorbiți-i lui Davíd în secret: «Iată, regelui îi place de tine și slujitorii lui te îndrăgesc. Acum, acceptă să fii ginerele regelui!»”.
23. Slujitorii lui Saul i-au spus aceste lucruri lui Davíd. Davíd a răspuns: „Este puțin important pentru voi să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac și de puțină importanță”.
24. Slujitorii lui Saul i-au adus la cunoștință, zicând: „Davíd a spus aceste cuvinte”.
25. Saul a zis: „Așa să-i spuneți lui Davíd: «Regele nu dorește nicio zestre, ci doar o sută de prepuțuri de la filisténi, ca regele să se răzbune împotriva dușmanilor săi”. Saul avea de gând să-l facă pe Davíd să cadă în mâna filisténilor.
26. Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui Davíd și cuvântul [acesta] a fost plăcut în ochii lui Davíd ca să poată deveni ginerele regelui. Când încă nu se împliniseră zilele,
27. Davíd s-a ridicat, au plecat el și oamenii lui și a ucis două sute de oameni; le-a adus prepuțurile și le-a dat pe toate regelui ca să poată deveni ginerele regelui. Atunci Saul i-a dat-o de soție pe Micál, fiica sa.
28. Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu Davíd și că Micál, fiica sa, îl iubea.
29. Saul s-a temut și mai mult de Davíd și i-a devenit dușman toată viața.
30. Căpeteniile filisténilor ieșeau [la luptă]; și ori de câte ori ieșeau, Davíd avea mai mult succes decât toți slujitorii lui Saul, iar numele lui a devenit foarte renumit.