1 Samuel 21 BIV2014

1. David, spre Nob, s-a îndreptat, La preotul ce s-a chemat Ahimelec. Din depărtare, El l-a zărit, și-n graba mare, Preotu-n față i-a ieșit Și plin de teamă, i-a vorbit: „Singur venit-ai pe la mine? De ce nu-i nimenea cu tine?”

2. David, în aceste fel, a zis: „Când împăratul m-a trimis La tine, el mi-a poruncit: „Veghează dar, necontenit, Să nu mai afle nimenea, Nimic, despre porunca mea, Cu care te-am trimis la drum, Sau despre ce-am vorbit acum!” De-aceea, eu am stabilit Un loc în care, negreșit, Urmează să mă întâlnesc Cu oamenii cari mă-nsoțesc.

3. Acuma dar, te rog să-mi dai Ceea ce la-ndemână ai. Dă-mi vreo cinci pâini, sau ce găsești Și crezi că poți să-mi dăruiești.”

4. Preotu-atuncea l-a privit Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Eu nu am pâine-obișnuită, Căci pâinea mea este sfințită. De-aceea-ți spun: ia seama bine! Dacă acei ce sunt cu tine – De-mpreunarea cu femei – Feritu-s-au, poți să o iei!”

5. David i-a zis preotului: „Nu-ți face griji, căci nimănui Nu îi fusese-ngăduit Lucrul acesta. Negreșit, Noi – de trei zile – am plecat, Și nimeni nu s-a-mpreunat – În timpu-acesta – cu femei. Curați sunt toți oamenii mei. Și dacă este necurată Fapta aceasta, atunci, iată, Va fi sfințită, negreșit, De către cel ce-a săvârșit Lucrul pe care mi l-ai spus.”

6. Atuncea, preotul s-a dus Până la masa Domnului, Și a luat, din fața Lui, Pâinea care a fost sfințită. Aceasta fost-a-nlocuită Cu pâine caldă, imediat Cum de pe masă s-a luat. Pâinea pe care a luat-o, Lui David, preotul i-a dat-o.

7. Tocmai atuncea, se găsea Un om, acolo. El ședea, Închis, în fața Domnului. În slujba împăratului, Omul acela s-a aflat, Fiind mai mare așezat, Peste păstorii cei pe care, În slujba lui, Saul îi are. De neam, fusese Edomit Și, Doeg, el era numit.

8. David, în urmă, l-a chemat Pe-Ahimelec și l-a-ntrebat: „Nu ai o suliță, la tine, Sau poate-o sabie, mai bine? Căci ne-narmat, eu am pornit, La drum, pentru că m-am grăbit Să plec și să-mplinesc de-ndat’, Porunca dată de-mpărat.”

9. Preotul zise: „Iată, eu Păstrez aici – în cortul meu – Chiar sabia unui oștean, Care fusese Filistean. Îl știi prea bine – negreșit – Căci, Goliat, el s-a numit. Tu te-ai luptat cu el, odată, În valea care e chemată „A terebinților”. Știi bine Că a căzut ucis, de tine. Sabia este învelită Într-un covor și e pitită În spatele efodului. Aici, o altă armă nu-i. Dacă îți place și o verei, Poți, liniștit, ca să o iei.” David răspunse: „Foarte bine! E potrivită, pentru mine, Căci nu mai este – ca și ea – O sabie asemenea. Adu-mi-o, rogu-te, căci vreau – Când plec – cu mine să o iau!”

10. David – în ziua ‘ceea chiar – A și plecat pe drumuri iar, Fiind, de Saul, urmărit. În acest fel, a nimerit La împăratul cel pe care, Gatul, în fruntea lui, îl are. Cel care-atunci a-mpărățit În Gat, Achiș era numit.

11. Slujbașii lui Achiș priveau, La David, și se întrebau: „Nu este-acesta David, oare? Nu este el cel pentru care, Femeile s-au adunat, De prin cetăți, și au cântat: „Sunt mii vrăjmașii – am văzut – Pe care Saul i-a avut, Dar David, zeci de mii, a prins, Pe care-n urmă, i-a învins!”? Nu-i el, al țării, împărat?”

12. La inimă, și-a așezat David atunci, cuvântul lor, Iar de Achiș – cari domnitor Era în Gat – el s-a temut

13. Și drept nebun s-a prefăcut. Multe năzdrăvănii făcea, În fața lor, căci le zgâria, Mereu, tăblia ușilor, Precum și lemnul porților. Pe barbă, bale, și-a lăsat Să i se scurgă, ne-ncetat.

14. Achiș, atunci când l-a zărit, Slugilor sale, le-a vorbit: „Omul acesta, am văzut Că mințile și le-a pierdut. Acum, de ce mi l-ați adus Aici, și-n fața mea l-ați pus?

15. Duc lipsă de nebuni? Sau voi Vreți, martor, ca să fiu apoi, La nebunia omului Și la năzbâtiile lui? Cum ați gândit că va putea Să intre el, în casa mea?”