1 Samuel 24 BIV2014

1. Saul și cu ai săi oșteni I-au alungat pe Filisteni. Când au sfârșit acel război, Acasă s-au întors apoi. Atuncea, cineva s-a dus, La Saul și astfel, i-a spus: „Iată că la En-Ghedi este David, acum.” Prinzând de veste,

2. Saul, îndată, a luat Trei mii de inși și a plecat Să-l caute, să îl găsească Pe David și să-l nimicească. Pe vârful muntelui s-a dus – Pe stâncile cele de sus – Prin locurile neumblate, De țapi sălbatici doar, călcate.

3. În urmă, s-a întors apoi, Și-a întâlnit stâne de oi, Chiar lângă drum. El s-a oprit – Căci înserarea a venit – Și-o peșteră a căutat, În care, să-nnopteze-a stat. În fundul peșterii erau David și cei ce-l însoțeau.

4. Cei cari, cu David, s-au aflat, Au zis: „Azi, Domnul ți l-a dat, În mână, pe vrăjmașul tău, Care voia să-ți facă rău. Acuma, iată, vei putea Să-i faci ceea ce-ți va plăcea.” David, atuncea, s-a sculat Și-a mers, tiptil, de i-a tăiat – În timp ce Saul, dus, dormea – Un colț din haina ce-o avea.

5. Când lucru-acesta l-a făcut, Inima, tare, i-a bătut,

6. Iar celor ce l-au însoțit, În felu-acesta, le-a vorbit: „Să mă ferească Dumnezeu, Să-i fac vreun rău, domnului meu! Asupra împăratului Cari este unsul Domnului, Eu – mâna – n-am să mi-o ridic Să-i fac vreun rău, oricât de mic!”

7. Prin felu-n care a vorbit David – pe-ai săi – i-a stăpânit Și nimeni nu a încercat Să îl omoare pe-mpărat. Când zorii zilei au venit, Saul, la drum, iar a pornit

8. David ieși, în urma lui, Să-i strige, împăratului: „Te rog, ascultă – domnul meu – Cuvintele ce le spun eu!” Saul, în urmă, s-a uitat, Iar David i s-a închinat, Pân’ la pământ, zicând apoi:

9. „De ce să fim dușmani noi doi? De ce-i asculți pe-aceia care Rostesc doar vorbe-nșelătoare, Spunându-ți: „David, robul tău, Voiește doar să-ți facă rău!”?

10. Cu ochii tăi, tu ai văzut Că azi, în mână, te-am avut. Iată că Domnul te-a lăsat, În mâna mea, dar te-am cruțat, Deși ai mei m-au sfătuit Să te omor. Eu n-am voit Să fac așa cum mi-au cerut, Deși ușor aș fi putut. Le-am zis atuncea: „Nu pot eu, Să-i fac vreun rău domnului meu, Cari este unsul Domnului. N-am să m-ating, de viața lui.”

11. La straiul tău, te rog, privește. Un colț, din haină, îți lipsește, Iar acel colț – ia seama bine – Uite-l, în mână e, la mine! Ți l-am tăiat, pe când dormeai. În mâna mea, tu te aflai, Iar eu, ușor, aș fi putut, Să te omor, însă n-am vrut. Deci după cele întâmplate, Vei ști că nici o răutate – Și nici o răzvrătire – n-are, Față de tine-a mea purtare. Totuși, tu – curse – îmi întinzi, Neîncetat, ca să mă prinzi, Să îmi iei viața, negreșit.

12. Dar pentru tot ce-ai făptuit, Îl las pe Dumnezeu apoi, Să judece între noi doi. El mă va răzbuna, pe mine, Căci eu nu pun mâna pe tine.

13. Îți amintești – fără-ndoială – Ceea ce-a spus vechea zicală: „Răul, doar de la cei răi, vine”. Deci n-am să pun mâna, pe tine.

14. În contra cui, tu ai pornit? Pe cine oare-ai urmărit? Un câine mort, un purice Ai căutat tu. Pentru ce?

15. Domnul să judece și-apoi, Să hotărască între noi! El vede tot. El va putea Să apere pricina mea. Dreptate, îmi va face El Și mă va izbăvi, astfel, Din a ta mână, negreșit.”

16. Când David, vorba, a sfârșit, Saul – uimit – l-a întrebat: „David, tu ești?” N-a așteptat Răspunsul, ci a izbucnit În plâns și-apoi a glăsuit:

17. „Iată, mai bun ești decât mine, Căci ne-ncetat, mi-ai făcut bine, Chiar și atunci când ai văzut Că numai rău eu ți-am făcut.

18. Azi, bunătate-ai arătat, Pentru că Dumnezeu m-a dat, În mâna ta – precum ai zis – Și totuși, tu nu m-ai ucis.

19. Când cineva își întâlnește Vrăjmașul, îi îngăduiește Apoi, să plece liniștit, Fără ca să-l fi pedepsit? Pentru ce-ai făcut azi, mereu, Să-ți răsplătească Dumnezeu!

20. Acum știu bine, că tu ești Acela cari ai să domnești, Pete-al lui Israel popor.

21. Când vei ajunge domnitor, Milă s-areți, neamului meu. Jură-mi acum, pe Dumnezeu, Căci gânduri rele – mai apoi – Nu vei avea, față de noi; Nu vei stârpi sămânța mea Și n-ai să ștergi – de-asemenea – Numele care îl port eu, Din casele tatălui meu.”

22. David, atuncea, a jurat, Iar el, spre casă, a plecat. David, în locul întărit – Cu ai săi oameni – s-a suit.