1 Samuel 24 VDCL
1. Și a fost așa: când s‐a întors Saul de la urmărirea filistenilor, i s‐a spus zicând: Iată David este în pustia En‐Ghedi.
2. Și Saul a luat trei mii de bărbați aleși din tot Israelul, și s‐a dus să caute pe David și pe oamenii săi pe stâncile caprelor sălbatice.
3. Și a venit la staulele oilor lângă cale unde era o peșteră. Și Saul a intrat să‐și acopere picioarele. Iar David și oamenii săi ședeau în fundul peșterii.
4. Și oamenii lui David i‐au zis: Iată ziua de care ți‐a zis Domnul: Iată, voi da pe vrăjmașul tău în mâna ta și‐i vei face cum este bine în ochii tăi. Și David s‐a sculat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul.
5. Și a fost așa: după aceasta îi bătea inima lui David pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul.
6. Și a zis oamenilor săi: Ferească Domnul să fac acest lucru domnului meu, unsului Domnului, ca să‐mi întind mâna împotriva lui, căci este unsul Domnului.
7. Și David a oprit pe oamenii săi cu aceste cuvinte și nu i‐a lăsat să se ridice împotriva lui Saul. Și Saul s‐a sculat din peșteră și s‐a dus pe calea sa.
8. După aceea s‐a sculat și David și a ieșit din peșteră și a strigat după Saul, zicând: Domnul meu împărate! Și Saul s‐a uitat în urma sa și David s‐a plecat cu fața la pământ și a făcut o plecăciune.
9. Și David a zis lui Saul: De ce asculți cuvintele oamenilor care zic: Iată David îți caută răul?
10. Iată în ziua aceasta ochii tăi au văzut cum Domnul te‐a dat astăzi în mâna mea în peșteră și unii mi‐au zis să te omor, dar te‐am cruțat și am zis: Nu‐mi voi întinde mâna împotriva domnului meu, căci este unsul Domnului.
11. O, tatăl meu, vezi, da, vezi colțul mantiei tale în mâna mea! Căci dacă am tăiat colțul mantiei tale și nu te‐am ucis, cunoaște și vezi că în mâna mea nu este nici rău nici fărădelege și n‐am păcătuit împotriva ta, deși tu‐mi vânezi viața ca s‐o iei.
12. Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune de tine, dar mâna mea nu va fi asupra ta.
13. După cum zice proverbul celor bătrâni: Din cei răi iese răul! Dar mâna mea nu va fi asupra ta.
14. După cine a ieșit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești? Pe un câine mort, pe un purece?
15. Domnul deci să fie judecător și să hotărască între mine și tine și să vadă și să‐mi apere pricina și să mă izbăvească din mâna ta.
16. Și a fost așa: când a sfârșit David de vorbit aceste cuvinte către Saul, Saul a zis: Este acesta glasul tău, fiul meu David? Și Saul și‐a înălțat glasul și a plâns.
17. Și a zis lui David: Tu ești mai drept decât mine, căci tu mi‐ai întors bine, iar eu ți‐am întors rău.
18. Și tu ai arătat astăzi, că ai lucrat bine cu mine; căci Domnul m‐a dat în mâna ta și nu m‐ai ucis.
19. Căci dacă găsește cineva pe vrăjmașul său îl va lăsa oare să plece cu bine? De aceea Domnul să‐ți răsplătească cu bine ce mi‐ai făcut astăzi.
20. Și acum, iată știu că vei fi împărat și împărăția lui Israel va fi întărită în mâna ta.
21. Și acum, jură‐mi pe Domnul, că nu vei stârpi sămânța mea după mine și nu vei nimici numele meu din casa tatălui meu.
22. Și David a jurat lui Saul și Saul s‐a dus la casa sa și David și oamenii săi s‐au suit în întăritură.