1 Samuel 5 NTR

1. După ce au capturat Chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au luat din Eben-Ezer și l-au adus la Așdod.

2. Au luat Chivotul lui Dumnezeu și l-au pus în templul lui Dagon, așezându-l lângă acesta.

3. Când s-au sculat dimineață, așdodiții au văzut că Dagon era căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. Ei l-au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.

4. A doua zi, când s-au sculat dimineață, au văzut că Dagon era din nou căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. De data aceasta, capul lui Dagon și ambele sale mâini erau tăiate pe prag, numai trunchiul rămânând din el.

5. De aceea, până în ziua aceasta, preoții lui Dagon și toți cei ce intră în templul lui din Așdod nu calcă pe prag.

6. Mâna Domnului apăsa greu asupra așdodiților, îngrozind și lovind cu bube Așdodul și teritoriile sale.

7. Când oamenii din Așdod au văzut ce se întâmplă, au zis: „Să nu rămână la noi Chivotul Dumnezeului lui Israel căci mâna Lui apasă asupra noastră și asupra lui Dagon, zeul nostru“.

8. Astfel, au chemat la o întâlnire pe toți domnitorii filistenilor și i-au întrebat: ‒ Ce să facem cu Chivotul Dumnezeului lui Israel? Ei au răspuns: ‒ Chivotul Dumnezeului lui Israel să fie dus la Gat! Și au dus acolo Chivotul Dumnezeului lui Israel.

9. După ce l-au dus acolo, mâna Domnului a fost împotriva cetății, stârnind o panică foarte mare. El a lovit oamenii din cetate cu o mulțime de bube, de la copil și până la bătrân.

10. Prin urmare, au trimis Chivotul lui Dumnezeu la Ekron. Însă, când a sosit Chivotul lui Dumnezeu în Ekron, cei din Ekron au strigat, zicând: „Au adus la noi Chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi și pe poporul nostru!“.

11. Astfel, ei au trimis să-i strângă laolaltă pe toți domnitorii filistenilor și le-au zis: „Trimiteți înapoi Chivotul Dumnezeului lui Israel, ca să se întoarcă la locul său și, astfel, să nu ne omoare pe noi și poporul nostru“. Căci era o panică de moarte în toată cetatea, deoarece mâna lui Dumnezeu apăsa foarte greu acolo.

12. Cei care nu mureau, erau loviți cu bube, iar strigătul cetății după ajutor se înălța până la ceruri.