Logo
🔍

1 Samuel 8 NTR

« Israel cere un rege

1. Când a îmbătrânit, Samuel i-a pus pe fiii săi judecători peste Israel.

2. Numele fiului său întâi născut era Ioel, iar numele celui de-al doilea era Abia. Ei erau judecători la Beer-Șeba.

3. Fiii săi însă nu călcau pe urmele lui, ci umblau după câștig nedrept, luau mită și perverteau dreptatea.

4. Toți bătrânii lui Israel s-au adunat și au venit la Samuel, la Rama,

5. zicându-i: „Iată că tu ești bătrân, iar fiii tăi nu-ți calcă pe urme. Acum, deci, pune un rege care să ne judece, așa cum au toate națiunile!“.

6. Samuel a văzut ca pe un lucru rău faptul că ei au zis: „Dă-ne un rege care să ne judece!“ și s-a rugat Domnului.

7. Domnul însă i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului cu privire la tot ce-ți va spune, pentru că nu pe tine te-au respins, ci pe Mine M-au respins, ca să nu fiu Împărat peste ei.

8. Așa au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt și până în ziua aceasta: M-au părăsit și au slujit altor dumnezei. Tot astfel îți fac și ție.

Drepturile regelui

9. Ascultă-le deci glasul, însă avertizează-i și fă-le cunoscute drepturile regelui care va domni peste ei“.

10. Samuel a spus poporului, care ceruse de la el un rege, toate cuvintele Domnului.

11. El a zis: ‒ Acestea vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: îi va lua pe fiii voștri și îi va folosi la carele lui. Ei vor fi călăreții lui și vor alerga înaintea carelor sale.

12. Îi va folosi pentru sine drept căpetenii peste mii și căpetenii peste cincizeci. Îi va folosi pentru a-i ara terenul și pentru a-i culege recolta, pentru a-i face echipament de război și echipament pentru carele lui.

13. Le va lua pe fetele voastre pentru a-i face miresme, pentru a-i pregăti mâncare și pentru a-i coace pâine.

14. Va lua partea cea mai bună din terenurile voastre, din viile voastre și din măslinii voștri și o va da slujitorilor săi.

15. Va lua a zecea parte din rodul semințelor voastre și din viile voastre și o va da demnitarilor și slujitorilor săi.

16. Îi va lua pe slujitorii voștri, pe slujitoarele voastre, pe cei mai buni dintre tinerii voștri, și pe măgarii voștri și îi va folosi pentru lucrările lui.

17. Îi veți da a zecea parte din turmele voastre și îi veți fi slujitori.

18. În ziua aceea, veți striga din cauza regelui pe care vi l-ați ales, dar Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea.

19. Dar poporul n-a vrut să asculte de glasul lui Samuel și a zis: ‒ Nu, ci să fie un rege peste noi!

20. Vom fi și noi ca toate națiunile: regele nostru ne va judeca, va ieși înaintea noastră și va purta războaiele noastre.

21. Samuel, după ce a auzit toate cuvintele poporului, le-a adus la cunoștința Domnului.

22. Atunci Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă de glasul lor și numește un rege peste ei“. Samuel le-a zis bărbaților lui Israel: ‒ Întoarceți-vă fiecare în cetatea lui!

»