1 Samuel 8 VBRC2020
1. Când Samuél a devenit bătrân, i-a pus pe fiii săi judecători peste Israél.
2. Numele întâiului său născut era Ioél, iar numele celui de-al doilea, Abía. Ei erau judecători la Béer-Șéba.
3. Fiii lui n-au călcat pe urmele sale: alergau după câștig, luau mită și erau părtinitori la judecată.
4. Toți bătrânii lui Israél s-au adunat și au venit la Samuél, la Ráma.
5. Ei i-au zis: „Iată, tu ai devenit bătrân, iar fiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un rege peste noi să ne judece, așa cum au toate popoarele!”.
6. Lucrul acesta nu i-a plăcut lui Samuél, căci ziceau: „Dă-ne un rege ca să ne judece!”. Și Samuél s-a rugat Domnului.
7. Domnul i-a zis lui Samuél: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ți spune; căci nu pe tine te respinge, ci pe mine mă respinge ca să nu mai fiu rege peste ei!
8. Așa cum au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt și până astăzi: m-au părăsit și au slujit altor dumnezei, așa fac și față de tine.
Dezavantajele regalității9. Ascultă-le glasul, dar dă mărturie și fă-le cunoscută regula regelui care va domni peste ei!”.
10. Samuél a spus poporului care-i cerea un rege toate cuvintele Domnului.
11. El a zis: „Iată care va fi regula regelui care va domni peste voi: îi va lua pe fiii voștri, îi va pune la carele sale și între călăreții lui și ei vor alerga înaintea carului său;
12. îi va pune căpetenii peste o mie și căpetenii peste cincizeci; îi va pune să are terenul lui, să secere în secerișul său și să facă arme pentru luptă și unelte pentru carul său.
13. Le va lua pe fetele voastre să-i pregătească arome, să facă mâncare și să coacă pâine.
14. Va lua cele mai bune dintre câmpiile voastre, dintre viile voastre și dintre livezile voastre de măslini și le va da slujitorilor lui.
15. Va lua zeciuială din semințele și din viile voastre și o va da eunucilor și slujitorilor lui.
16. Îi va lua pe slujitorii și pe slujitoarele voastre, pe tinerii voștri cei mai buni și măgarii voștri și-i va folosi la muncile sale.
17. Va lua zeciuială din turmele voastre, iar voi veți deveni sclavii lui.
18. Veți striga în ziua aceea din cauza regelui pe care l-ați ales, dar Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea”.
19. Poporul a refuzat să asculte glasul lui Samuél. Au zis: „Nu, ci să fie un rege peste noi,
20. ca să fim și noi ca toate popoarele! Regele nostru ne va judeca, va ieși înaintea noastră și va purta războaiele noastre”.
21. Samuél a ascultat toate cuvintele poporului și le-a spus Domnului.
22. Domnul i-a zis lui Samuél: „Ascultă-le glasul și fă-le un rege!”. Samuél a zis bărbaților lui Israél: „Mergeți fiecare în cetatea lui!”.