1 Tesaloniceni 2 BVA
1. Fraților, știți că vizita pe care noi v-am făcut-o, nu a fost inutilă.
2. Voi mai știți și ce (dezonoare) am suportat în Filipi unde am fost ridiculizați. Dar Dumnezeul nostru ne-a oferit curajul să vă prezentăm Vestea Sa Bună chiar în contextul acelei opoziții.
3. Mesajul nostru nu conține erori și nu este conceput din motive necinstite. Nici nu intenționăm să înșelăm pe cineva.
4. Ci vorbim ca unii care suntem autorizați de Dumnezeu ca să predicăm Vestea Bună. Și astfel, noi nu urmărim să fim aprobați de oameni, ci să fim agreați de Dumnezeu care ne testează inima.
5. De fapt, știți că noi nu am folosit niciodată cuvinte care să vă flateze și nici nu ne-am prefăcut mascându-ne vreo tendință de lăcomie. Dumnezeu poate confirma aceste lucruri. El știe că
6. nici altora și nici măcar în cazul vostru nu am pretins să ni se ofere onoare, deși am fi avut dreptul să fim tratați cu respectul care trebuie acordat unor apostoli ai lui Cristos.
7. Ne-am comportat delicat cu voi – ca o mamă care își îngrijește copiii.
8. Atât de mult vă iubeam, încât v-am fi oferit nu numai Vestea Bună a lui Dumnezeu, ci și viața noastră.
9. Vă (rog să vă) amintiți, fraților, cât de dificil a fost pentru noi să muncim ziua și noaptea. Am procedat așa, pentru ca să nu vă complicăm situația (materială) în timp ce vă predicam Vestea Bună.
10. Puteți confirma oricând că față de voi care credeți, am avut un comportament sfânt, corect și fără greșeală.
11. Știți că în relațiile mele cu fiecare dintre voi, am avut atitudinea unui tată față de copiii lui.
12. V-am încurajat astfel și am insistat să trăiți cum Îi place lui Dumnezeu care ne cheamă la Regatul Lui și care ne va oferi gloria Sa.
13. Mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru atitudinea voastră față de Cuvântul Său pe care l-ați auzit de la noi. L-ați acceptat nu ca pe un mesaj omenesc, ci exact ca pe Cuvântul lui Dumnezeu – și aceasta este de fapt natura lui. El își produce efectul (de-atunci) în voi care credeți.
14. Fraților, (constatăm că) urmați exemplul comunităților (slujitorilor) lui Dumnezeu în Cristos Isus, care sunt în Iudeea. Ați suportat persecuții din partea concetățenilor voștri exact cum s-a întâmplat și cu ei în (provincia) Iudeea.
15. Acei iudei persecutori au omorât atât pe Stăpânul (nostru numit) Isus, cât și pe profeți; iar acum ne persecută și pe noi. Ei nu sunt agreați de Dumnezeu și își manifestă ostilitatea față de toți oamenii.
16. Nu ne permit să vorbim celorlalte națiuni ca să fie salvate; astfel ei acumulează din ce în ce mai multe păcate. Dar în final, mânia lui Dumnezeu a venit peste ei!
17. Fraților, ne-am despărțit temporar de voi; dar am fost astfel la distanță numai fizic, nu și cu gândul. Acum dorim mult să vă revedem.
18. Am vrut să venim la voi. De fapt, eu – Pavel – am încercat de mai multe ori să vă vizitez, dar Satan ni s-a opus.
19. Oare care este baza speranței și a bucuriei noastre? Tocmai voi, care veți fi coroana gloriei noastre atunci când va veni Isus Cristos!
20. Da, voi sunteți gloria și bucuria noastră!