Logo
🔍

1 Tesaloniceni 2 NTR

« Lucrarea lui Pavel în Tesalonic

1. Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n-a fost în zadar.

2. Deși am suferit și am fost chinuiți în Filipi, așa cum știți, am îndrăznit totuși, prin Dumnezeul nostru, să vă vorbim despre Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul unei mari lupte.

3. Căci îndemnul nostru nu vine din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie,

4. ci, așa cum am fost aprobați de Dumnezeu pentru a ni se încredința Evanghelia, tot așa vorbim și noi, nu ca să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care ne cercetează inimile.

5. Fiindcă, așa cum știți, n-am venit la voi niciodată cu o vorbire lingușitoare, nici nu ne-am prefăcut, încercând să ascundem vreo lăcomie – Dumnezeu este martor –

6. nici n-am căutat să primim glorie de la oameni, nici de la voi, nici de la alții.

7. Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o doică ce are grijă de copiii săi.

8. Astfel, pentru că vă doream binele, am considerat potrivit să împărtășim cu voi nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci și viețile noastre, fiindcă ne deveniserăți atât de dragi.

9. Căci vă aduceți aminte, fraților, de munca și eforturile noastre, când, în timp ce v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu, am lucrat zi și noapte ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi.

10. Voi sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, că purtarea noastră față de voi, cei care credeți, a fost sfântă, dreaptă și fără vină.

11. Așa cum știți, am fost, pentru fiecare dintre voi, ca un tată pentru copiii săi,

12. îndemnându-vă, încurajându-vă și insistând să trăiți într-un mod demn de Dumnezeu, Care vă cheamă în Împărăția și gloria Lui.

13. De aceea și noi Îi mulțumim tot timpul lui Dumnezeu pentru că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-ați auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum și este de fapt, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei care credeți.

14. Căci voi, fraților, ați devenit urmași ai bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Cristos Isus, în Iudeea, pentru că și voi ați suferit, din partea propriilor voștri compatrioți, aceleași lucruri pe care le-au suferit și ele din partea iudeilor,

15. care L-au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne-au persecutat. Iudeii aceștia nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotrivitori față de toți oamenii,

Dorința lui Pavel de a-i revedea pe tesaloniceni

16. căci ne împiedică să le vorbim neevreilor cum să fie mântuiți. Astfel, ei întotdeauna au măsura păcatelor lor plină. Dar, în cele din urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.

17. Însă fraților, atunci când am fost despărțiți de voi pentru puțină vreme, cu trupul, dar nu cu inima, am dorit cu și mai mare ardoare să vă vedem chipurile.

18. Am vrut să venim la voi – cel puțin eu, Pavel, am încercat de câteva ori – dar Satan ne-a împiedicat.

19. Care este speranța sau bucuria sau coroana cu care ne lăudăm înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Lui? Oare nu voi?

20. Într-adevăr, voi sunteți gloria și bucuria noastră!

»