1 Tesaloniceni 5 NTR
1. Cât despre vremuri și date, fraților, nu aveți nevoie să vi se scrie,
2. pentru că voi înșivă știți bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea.
3. Când vor spune: „Pace și siguranță!“, atunci un dezastru neașteptat va veni asupra lor, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nicidecum nu vor scăpa.
4. Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț.
5. Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.
6. Așadar, să nu dormim, ca și ceilalți, ci să veghem și să fim treji,
7. pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce se îmbată, se îmbată noaptea.
8. Dar noi, care suntem ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu armura credinței și a dragostei și să avem drept coif speranța mântuirii.
9. Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a obține mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos,
10. Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.
Îndemnuri finale11. De aceea, încurajați-vă unii pe alții și întăriți-vă unii pe alții, așa cum, de fapt, și faceți.
12. Vă rugăm, fraților, să-i respectați pe cei ce lucrează din greu printre voi, care vă conduc în Domnul și vă sfătuiesc.
13. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, datorită lucrării lor. Trăiți în pace unii cu alții.
14. Vă îndemnăm, fraților, să-i mustrați pe cei leneși, să-i mângâiați sufletește pe cei descurajați, să-i ajutați pe cei slabi, să aveți răbdare cu toți.
15. Aveți grijă ca nimeni să nu răsplătească cu rău pentru rău, ci urmăriți întotdeauna să faceți binele, atât unul altuia, cât și tuturor.
16. Bucurați-vă întotdeauna!
17. Rugați-vă mereu!
18. Mulțumiți în orice împrejurare. Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.
19. Nu stingeți Duhul!
20. Nu disprețuiți profețiile,
21. însă cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.
22. Feriți-vă de orice fel de rău!
23. Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în toate, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos.
24. Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.
25. Fraților, rugați-vă și pentru noi.
26. Salutați-i pe toți frații cu o sărutare sfântă.
27. Vă rog insistent înaintea Domnului ca scrisoarea aceasta să le fie citită tuturor fraților.
28. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Amin.