Logo
🔍

1 Timotei 2 NTR

« Sfaturi cu privire la închinare

1. Vă îndemn, deci, înainte de toate, să înălțați rugăciuni, mijlociri, cereri și mulțumiri pentru toți oamenii,

2. pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în autoritate, ca să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și demnitatea.

3. Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

4. Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului.

5. Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Cristos Isus,

6. Care S-a dat pe Sine Însuși ca răscumpărare în locul tuturor – despre aceasta s-a depus mărturie la vremea potrivită.

7. Pentru aceasta am fost pus predicator și apostol – spun adevărul, nu mint – și învățător al neevreilor, în credință și adevăr.

8. Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte, fără mânie și fără ceartă.

9. Tot astfel și femeile, în îmbrăcăminte decentă, să se înfrumusețeze cu modestie și cumpătare, nu cu împletituri ale părului, nici cu aur sau cu perle sau cu haine scumpe,

10. ci cu fapte bune, așa cum se cuvine unor femei care se declară pioase.

11. O femeie să învețe în tăcere, cu toată supunerea.

12. Nu-i dau voie femeii să-i învețe pe alții, nici să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să rămână în tăcere.

13. Căci mai întâi a fost creat Adam, și apoi Eva.

14. Și nu Adam a fost înșelat, ci femeia a fost înșelată și a căzut în fărădelege.

15. Totuși, ea va fi mântuită prin nașterea de copii, dacă rămâne în credință, în dragoste și în sfințenie alături de cumpătare.

»