Logo
🔍

2 Cronici 14 BVA

«

1. Abia s-a culcat lângă părinții lui; și l-au înmormântat în orașul lui David. În locul lui Abia a guvernat fiul lui numit Asa. În timpul guvernării lui Asa, în țară a fost pace zece ani.

2. Asa a făcut ce este bine și corect în relația cu Dumnezeul lui numit Iahve.

3. El a îndepărtat altarele străine și a desființat înălțimile. A sfărâmat pietrele sacre și a tăiat imaginile Astartei.

4. El a ordonat oamenilor din teritoriul numit Iuda să Îl caute pe Dumnezeul strămoșilor lor care se numește Iahve și să Îi respecte legea și poruncile.

5. A desființat închinarea pe înălțimi din toate orașele teritoriului numit Iuda și stâlpii închinați soarelui. Astfel, regatul a beneficiat de pace cât timp a fost condus de Asa.

6. El a putut construi orașe fortificate în teritoriul numit Iuda – pentru că în toată acea zonă era pace. Nimeni nu a început vreun război împotriva lui în acei ani – pentru că Iahve îi dăduse odihnă.

7. Asa a zis oamenilor din teritoriul numit Iuda: „Să construim aceste orașe și să le înconjurăm cu ziduri. Să aibă turnuri, porți și zăvoare! Țara este încă a noastră, pentru că L-am căutat pe Dumnezeul nostru – pe Iahve. Noi L-am căutat; și astfel El ne-a dat pace din toate părțile!” Astfel, ei au făcut diverse construcții și au prosperat.

8. Asa avea o armată formată din trei sute de mii de bărbați dintre urmașii lui Iuda. Ei purtau scut și lance. Această armată era completată de două sute optzeci de mii de bărbați dintre urmașii lui Beniamin. Ei purtau scutul și trăgeau cu arcul. Toți aceștia erau luptători remarcabili.

9. Cușitul Zerah a plecat la război împotriva lor cu o armată formată dintr-un milion de luptători și trei sute de care. El a ajuns până la Mareșa.

10. Asa a plecat împotriva lui; și s-au așezat în poziție de luptă în valea Țefata, lângă Mareșa.

11. Asa L-a chemat pe Dumnezeul lui numit Iahve; și I-a zis: „Doamne, nu este nimeni ca Tine – care să îl ajute pe cel lipsit de forță să reușească împotriva celui care deține o forță superioară. Doamne, Dumnezeul nostru, ajută-ne! Pentru că ne încredem în Tine; și în numele Tău am venit aici împotriva acestei mulțimi de oameni! Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru! Nu lăsa un om să devină învingător într-o luptă care este declanșată împotriva Ta!”

12. Iahve i-a lovit pe cușiți în fața lui Asa și a oamenilor veniți din teritoriul numit Iuda; iar cușiții au plecat fugind.

13. Asa și poporul care era împreună cu el i-au urmărit până la Gherar; și mulți dintre cușiți au căzut omorâți pe acel drum – pentru că au fost distruși de intervenția lui Iahve și a armatei Sale. Cei din „Iuda” au luat o mare pradă de război.

14. În același timp, ei au distrus toate orașele din jurul Gherarului, pentru că teroarea lui Iahve intrase în ele. Luptătorii au prădat toate aceste orașe pentru că găsiseră multă pradă în ele.

15. Au distrus și adăposturile turmelor, luând multe oi și multe cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.

»