2 Cronici 15 BIV2014

1. Duhul lui Dumnezeu, pornit, De sus, din ceruri, a venit Peste Azaria, cel care, Părinte, pe Obed, îl are.

2. Atunci, Azaria s-a dus La Asa și astfel i-a spus: „Ascultă Asa! Iar apoi, Iudei, să ascultați și voi! S-asculte și cei care vin Din ramura lui Beniamin! Dacă sunteți cu Dumnezeu, Și El va fi cu voi, mereu! Dacă aveți să-L căutați, Atuncea o să Îl aflați! Dar dacă o să-L părăsiți, Și El vă va lăsa, să știți!

3. Mai multă vreme, Israel Fusese fără Domnul; el, Nici măcar preoți, n-a avut, Preoți care să fi putut Pe oameni ca să îi învețe Și-n lege să le dea povețe. Israeliții, la-nceput, Nici măcar lege n-au avut.

4. Dar s-au întors la Domnul lor, Când valul strâmtorărilor I-a năpădit. L-au căutat, Pe Dumnezeu, și L-au aflat.

5. Pentru acei care mergeau, Sau pentru cei care veneau, N-au fost, în vremile acele, Clipe de liniște, căci ele Se vădeau vremi de frământare, Vremuri de mare tulburare.

6. Un neam, cu alt neam, se bătea; Cetățile de-asemenea, Purtau războaie între ele, Pentru că-n vremurile-acele, Cu multe tulburări, mereu, Le strâmtorase Dumnezeu.

7. Voi, însă, să vă întăriți Și brațele vă oțeliți, Căci ale voastre fapte, iată, Au să primească o răsplată!”

8. Asa, de cum a auzit Cuvintele ce le-a rostit Obed prorocul, de îndat’ S-a întărit și-a-ndepărtat Orișice urâciuni erau În Iuda, sau se mai găseau În al lui Efraim ținut. Același lucru l-a făcut Și-n țara celor care vin Din ramura lui Beniamin. Apoi, altarul cel pe care Pridvorul Domnului îl are – În față – fost-a înnoit, După cum Asa a dorit.

9. A strâns pe-ntreg poporul care Țara lui Iuda-n ea îl are, A strâns pe oamenii ce vin Din ramura lui Beniamin, Pe cei care sunt din Manase, Din ale lui Efraim case Și pe cei care se vădeau Din Simeon că se trăgeau, Căci mulți – în Iuda – au trecut, Atuncea când ei au văzut Precum că Domnul Dumnezeu, Cu Iuda, Se afla, mereu.

10. Luna a treia se făcea – Din anu-al cincisprezecelea – De când ajunse ca să fie Asa, în Iuda, la domnie. Toți oamenii se adunară Și la Ierusalim plecară.

11. O mare pradă-aveau cu ei, Atuncea, oamenii acei, Și-n ziua ‘ceea, negreșit, Domnului, jertfe-au dăruit. Jertfit-au șapte sute boi, Precum și șapte mii de oi.

12. Cu legământ, ei s-au legat Că au să-L cate, ne-ncetat, Pe Dumnezeul Cel pe care, Neamul lui Israel Îl are, Cu inima, cu sufletul, Precum și cu tot cugetul,

13. Iar dacă întâmpla-se-va Că nu-L va căta cineva, Pe Dumnezeu, omul acel Ucis avea să fie el, Chiar dacă mic s-a dovedit, Ori dacă mare s-a vădit, Fie femeie sau bărbat.

14. Credință-n urmă, I-au jurat Lui Dumnezeu, pentru vecie. Mari strigăte de bucurie, În orice loc, s-au auzit, Iar trâmbițele au pornit Ca să răsune, ne-ncetat, Și buciumele-au buciumat.

15. În acea zi – precum se știe – A fost o mare veselie. Întreg poporul adunat, În Iuda, mult s-a bucurat Atuncea, de-acel jurământ, Făcut lui Dumnezeu Cel Sfânt, Căci toți, pe Domnu-L căutară, De bună voie, și-I jurară – Din toată inima – credință. Domnul le dete biruință, Iar țării lor i-a dat odihnă Și au avut parte de tihnă.

16. Asa, chiar și pe a lui mamă – Aceea cari, Maca, se cheamă – Când Astarteei i-a-nchinat Un idol, s-a înfuriat. N-a mai lăsat-o la domnie, Împărăteasă ca să fie, Iar al ei idol l-a sfărmat, L-a ars și-apoi l-a aruncat În apele Chedronului.

17. Cu toate că inima lui Fusese lângă Dumnezeu Spre-a-I împlini voia mereu, Totuși el n-a făcut să piară Și înălțimile din țară.

18. Lucruri cari fost-au hărăzite De tatăl său – sau pregătite De către el – Asa le-a dus Și-n Casa Domnului le-a pus. Astfel, în ea, el așezase Aur, argint și multe vase.

19. Un timp îndelungat apoi, Nu a mai fost nici un război, Iar ani treizeci și cinci a stat, În pace, Asa, ca-mpărat.