2 Cronici 16 BIV2014

1. Treizeci și șase ani avea Asa, de când împărățea, Și-atunci, o luptă a purtat Cu-al lui Israel împărat, Care, Baeșa, s-a numit. Baeșa-n Iuda a venit Și-n Rama el și-a așezat Oștirea și n-a mai lăsat Să intre-n a lui Asa țară, Pe nimeni, sau să iasă-afară.

2. Din visteria casei lui Și din a Casei Domnului, Asa, argintul, l-a luat Și aurul și-apoi a dat Totul, la slugile pe care Trimisu-le-a în graba mare, La Ben-Hadad – cel ce ședea Peste întreagă Siria – Căci la Damasc, încoronat Fusese, ca și împărat. Solii, la Ben-Hadad, s-au dus Și în acest fel, ei i-au spus:

3. „De la al nostru împărat – Asa – în Iuda-ncoronat, Noi ți-am adus acest cuvânt: „Haide să facem legământ, Asemenea celui avut De-ai noști’ părinți, la început. Un dar, acuma, îți trimit, Căci să te rog, vreau – negreșit – Ca legământul încheiat Cu-al lui Israel împărat, Să-l rupi, pentru ca eu astfel, Să pot a mă scăpa de el. Atunci, Baeșa – știu prea bine – Se va îndepărta de mine.”

4. Când Ben-Hadad daru-a primit, Pe loc cu Asa s-a-nvoit Și a trimis oștirea lui, În contra Israelului. Oastea, în Dan, a pogorât Și-n urmă ea a tăbărât În toată țara cea pe care Neftali-n stăpânire-o are. Iionul a mai fost lovit Și Abel-Maim, către sfârșit.

5. Când a văzut ce s-a-ntâmplat, Baeșa-ndată și-a chemat Oastea din Rama, iar apoi, S-a-ntors acasă, înapoi.

6. Asa, la sine, a chemat Toți oamenii cari s-au aflat În Iuda, iar apoi s-au dus La Rama de unde-au adus Lemnul și piatra ce-o lăsase Baeșa când oastea-și chemase. Cu lemnul astfel dobândit, Cu pietrele ce le-a găsit, Asa, spre Ghibea cea pe care Țara lui Beniamin o are, S-a îndreptat și-a întărit-o, Iar când lucrarea a sfârșit-o, El, către Mițpa, a pornit Și-ale ei ziduri le-a-ntărit.

7. În vremea ‘ceea, drept proroc, Hanani fost-a-n acel loc. La Asa, el a alergat Și-n acest fel a cuvântat: „Pentru că nu te-ai sprijinit Pe Domnul, ci te-ai bizuit Cu mult mai mult pe-acela care, În frunte, Siria îl are, Iată că Domnul a scăpat Oastea acelui împărat Acuma, din mâinile tale, Căci astfel a găsit cu cale.

8. Dar oare, Etiopienii – Și-asemeni lor și Libienii – Nu au avut o oaste mare, Cu călărime și cu care? Și totuși, Domnul ți i-a dat În mâini, când tu ai arătat Că doar pe El te-ai sprijinit.

9. Iată că El, necontenit, Și-aruncă ochii spre pământ Spre-ai sprijini pe cei cari sânt – Cu toată inima – ai Lui. Nu e pe placul Domnului, Ce ai făcut. De-aceea-ți sun Că ai lucrat ca un nebun. Astfel, de-acuma, vei vedea Cum că războaie vei avea.”

10. Asa, atunci, s-a mâniat Și-n temniță l-a aruncat Pe văzător, căci a-ndrăznit În acest fel să-i fi vorbit. Fiind furios pe văzător, Pe mai mulți oameni din popor, Asa, atunci, i-a apăsat, Căci era foarte supărat.

11. Dar toate câte-au fost făcute De către Asa, sunt trecute În sulurile cărților Ce sunt ale-mpăraților Care în Iuda au domnit Și-n Israel au stăpânit.

12. Treizeci și nouă ani făcea Asa, de când împărățea. În anu-acel, s-a-mbolnăvit, Pentru că el a fost lovit, Puternic, de o boală care Îl atacase la picioare. Boala aceea-l chinuia Și mari dureri, Asa avea. Dar nici în timpul bolii lui, N-a cerut sprijin Domnului, Ci pe la doctori a cătat, Ca leacul să îl fi aflat.

13. În urmă, când a adormit, A fost și el adăugit Părinților ce îi avea. Al patruzeci și unulea Fusese anul de domnie În car, moartea-avea să-i vie.

14. Asa, apoi, a fost luat De-ai săi supuși și îngropat Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Patul care i-a fost făcut, Cu mirodenii l-au umplut Și cu miresme osebite, Cari toate fost-au pregătite După un meșteșug pe care, Doar cel ce face mir îl are. Cu mirodenii, a venit Poporul care l-a iubit, Arzându-le spre cinste lui, La groapa împăratului.