2 Cronici 20 BVA
1. După un timp, moabiții și amoniții împreună cu niște meuniți au declanșat un război împotriva lui Iehoșafat.
2. Mesagerii au venit la Iehoșafat și l-au informat, zicându-i: „O mare mulțime de oameni vine împotriva ta. Ei provin din zonele de dincolo de mare și din Edom. Au ajuns la localitatea Hațațon-Tamar din regiunea En-Ghedi!”
3. Atunci lui Iehoșafat i-a fost frică. El a decis să Îl întrebe pe Iahve; și a anunțat un post pentru oamenii din tot teritoriul numit Iuda.
4. Acei oameni s-au adunat ca să ceară ajutor de la Iahve. Ei au venit din toate orașele teritoriului numit Iuda ca să solicite lui Iahve ajutor.
5. Iehoșafat a stat în adunarea poporului numit Iuda – în Ierusalim – la casa lui Iahve, înaintea acelei curți noi;
6. și a zis: „Doamne, Dumnezeul strămoșilor noștri, oare nu Tu ești Dumnezeu în cer? Oare nu guvernezi Tu toate regatele popoarelor? Mâna Ta deține autoritatea și forța; și nimeni nu Ți se poate opune!
7. Oare nu Tu, Dumnezeul nostru, ești Cel care i-ai alungat (la început) pe locuitorii acestei țări din fața poporului Tău numit Israel ca să o dai pentru totdeauna urmașilor lui Avraam – prietenul Tău?
8. Ei au locuit în țară și au construit în ea un sanctuar pentru numele Tău, zicând:
9. «Va fi posibil să vină împotriva noastră vreun dezastru – sabia, sau judecata, sau epidemia ori foametea. Dacă noi vom sta cu fața spre această casă și spre Tine – pentru că Numele Tău este în această casă – și dacă, în acea situație dificilă, vom striga spre Tine, Te rugăm să ne asculți și să ne salvezi!»
10. Acum, privește la amoniți, la moabiți și la cei din muntele Seir – în teritoriul cărora nu i-ai permis lui Israel să intre atunci când venea de pe teritoriul Egiptului. Atunci, Israel i-a ocolit și nu i-a distrus.
11. Vezi cum ne recompensează ei: vin să ne alunge din proprietatea Ta pe care ne-ai dat-o ca moștenire!
12. Dumnezeul nostru, oare nu îi vei judeca Tu? Noi suntem fără nicio șansă de victorie în fața acestei mari mulțimi de oameni care vine împotriva noastră! Nu știm ce să ne facem; dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!”
13. Toți bărbații din teritoriul numit Iuda stăteau în fața lui Iahve având copilașii, soțiile și fiii lor acolo.
14. Atunci Spiritul lui Iahve a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel – fiul lui Zaharia. Zaharia era fiul lui Benaia. Benaia era fiul lui Ieiel. Ieiel era fiul lui Matania – un levit dintre urmașii lui Asaf.
15. Iahaziel a zis: „Voi – toți aceia care locuiți pe teritoriul numit Iuda –, voi, locuitori ai Ierusalimului și tu, rege Iehoșafat: ascultați! Iahve vă spune: «Nu vă temeți și nu vă speriați din cauza acestei mari mulțimi de oameni; pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu!
16. Mâine să înaintați împotriva lor! Ei vor fi atunci urcați prin zona de trecere numită Țiț; și îi veți găsi la capătul văii dinspre deșertul Ieruel.
17. Voi nu veți lupta. Doar vă veți opri, veți sta și veți priviți salvarea pe care v-o va oferi Iahve!» Locuitori din teritoriul numit Iuda și din Ierusalim, nu vă temeți și nu vă speriați! Mâine, mergeți înaintea lor; și Iahve va fi aliatul vostru!”
18. Iehoșafat s-a închinat cu fața spre pământ. Toți oamenii din teritoriul numit Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut în fața lui Iahve și I s-au închinat.
19. Leviții dintre urmașii lui Chehat și ai lui Corah s-au ridicat să Îl laude pe Dumnezeul lui Israel numit Iahve. Ei L-au lăudat cu voce tare.
20. S-au sculat dimineața devreme și au plecat spre deșertul Tecoa. Atunci când au plecat, Iehoșafat s-a ridicat și a zis: „Urmași ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului: ascultați-mă! Încredeți-vă în Dumnezeul vostru care se numește Iahve; și veți fi ajutați! Bazați-vă pe profeții Lui; și veți reuși!”
21. Apoi s-a consultat cu poporul; și astfel i-a pus pe aceia care Îi cântau lui Iahve și pe cei care Îl lăudau îmbrăcați cu haine sfinte, să meargă înaintea celor înarmați și să zică: „Lăudați pe Iahve! Bunătatea Lui durează pentru eternitate!”
22. În momentul în care au început să cânte și să Îl laude pe Iahve, El a organizat o ambuscadă împotriva coaliției care se formase din amoniți, din moabiți și din locuitori din muntele Seir – veniți împotriva locuitorilor din teritoriul numit Iuda – și toți au fost învinși.
23. Amoniții și moabiții au luptat împotriva locuitorilor din Seir ca să îi distrugă și să îi anihileze. Când au terminat cu locuitorii din Seir, au venit rapid unii împotriva altora; și s-au distrus între ei.
24. Când oamenii din teritoriul numit Iuda au ajuns pe înălțimea de unde puteau vedea deșertul și au privit spre mulțimea dușmanilor, au constatat că acolo erau numai corpuri moarte care zăceau pe pământ. Niciunul nu scăpase.
25. Iehoșafat și poporul lui s-au dus și au adunat prada. Ei au găsit printre corpurile moarte multe bunuri, haine și vase valoroase. Au luat atât de multe, încât nu le-au putut duce (pe toate). Au avut nevoie de trei zile ca să adune prada; pentru că era foarte multă.
26. În a patra zi s-au strâns cu toții în valea Beraca. Acolo L-au binecuvântat pe Iahve. Astfel, au pus acelei văi numele Beraca; și așa i-a rămas numele până astăzi.
27. Apoi, toți bărbații din teritoriul numit Iuda și din Ierusalim au plecat și s-au întors la Ierusalim cu bucurie, mergând cu Iehoșafat în fața lor – pentru că Iahve îi înveselise din cauza victoriei împotriva dușmanilor lor.
28. Au intrat în Ierusalim cântând cu harpe, cu lire și cu goarne; și au mers spre casa lui Iahve.
29. Când au auzit că Iahve s-a luptat cu dușmanii lui Israel, teroarea lui Dumnezeu a venit peste toate regatele celorlalte țări.
30. Astfel, regatul lui Iehoșafat a beneficiat de liniște; și Dumnezeul pe care Îl slujea, i-a dat pace cu toate popoarele din jurul țării lui.
31. Iehoșafat a guvernat în teritoriul numit Iuda. El avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi.
32. El a avut comportamentul tatălui lui numit Asa; și nu a deviat deloc de la modelul oferit de el; ci a făcut ce era corect în relația lui cu Iahve.
33. Totuși, înălțimile nu au fost desființate, iar poporul tot nu și-a atașat (în totalitate) inima de Dumnezeul strămoșilor lui.
34. Celelalte fapte ale lui Iehoșafat – de la începutul guvernării lui și până la sfârșitul ei – au fost scrise în „Cronicile lui Iehu”, fiul lui Hanani. Ele au fost incluse în „Cartea regilor poporului Israel”.
35. După un timp, Iehoșafat – regele din teritoriul numit Iuda – s-a aliat cu Ahazia – regele teritoriului numit Israel – cel care s-a făcut vinovat de nedreptate.
36. A făcut alianță cu el ca să construiască niște corăbii pe care intenționau să le folosească pentru deplasarea pe apă spre Tarșiș. Au construit acele corăbii la Ețion-Gheber.
37. Atunci Eliezer din Mareșa – fiul lui Dodava – a profețit împotriva lui Iehoșafat, zicând: „Pentru că te-ai aliat cu Ahazia, Iahve îți va distruge lucrarea!” Acele corăbii au fost rupte; și nu au mai reușit să navigheze până la Tarșiș.