2 Cronici 21 BIV2014

1. Timpul s-a scurs, iar la sfârșit, Când Iosafat a adormit, A fost și el adăugat La neamul său și îngropat Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Apoi, în Iuda, a venit Ioram – al său fiu – și-a domnit.

2. Fii ai lui Iosafat erau Toți frații săi. Ei se numeau: Azaria și Iehiel, Cu Zaharia după el, Cu Micael și-Azaria Și-n urmă cu Șefatia.

3. Ei daruri multe au primit, Căci tatăl lor le-a dăruit Aur și-argint – la fiecare – Și pietre scumpe, după care Le-a dat cetăți ce-s întărite Și cari, în Iuda, sunt zidite. Dar scaunul de împărat, Pentru Ioram, el l-a lăsat.

4. Când la domnie a ajuns Și când s-a întărit de-ajuns, I-a omorât pe ai săi frați Și încă vreo câțiva bărbați Din rândurile celor cari, În Israel, erau mai mari.

5. Treizeci și doi de ani avuse, Când împărat el se făcuse, Iar la Ierusalim a stat, Apoi, opt ani, încoronat.

6. El a umblat în calea lor, Adică a-mpăraților Care-au domnit în Israel, Pentru că a făcut la fel Ca și Ahab – la rândul său – Înfăptuind ce este rău, ‘Naintea Domnului, mereu.

7. Numai că Domnul, Dumnezeu, Pe Iuda, nu l-a nimicit, Fiindcă i-a făgăduit Lui David, că îi va lăsa Lumină, înaintea Sa.

8. Pe când Ioram era-mpărat, Edomul – tot – s-a răsculat, Contra lui Iuda și și-a pus Un domnitor. Ioram s-a dus,

9. Cu oastea ce o stăpânea Și carele ce le avea. Când înserarea s-a lăsat, Pe Edomiți i-a atacat. Pe negândite i-a lovit, Încât cu toții au fugit Speriați, la corturile lor.

10. Răscoala Edomiților Față de Iuda, s-a văzut, Că până astăzi a ținut. Cam tot atunci, a încercat Și Libna de s-a răsculat. Tot ceea ce se petrecuse Atunci, drept pricină avuse Faptul că Iuda a greșit, Pe Domnul, când L-a părăsit.

11. Ioram, în țară, a făcut Și înălțimi, căci a crezut Că este bine. În ăst fel, Trase-n curvie, după el, Poporul care se vădea Că la Ierusalim ședea, Iar totodată – negreșit – Pe Iuda el l-a amăgit.

12. Pe vremea lui Ioram, Ilie S-a dovedit, proroc, să fie. El, o scrisoare, a trimis La împărat, prin care-a zis: „Pentru că tu nu ai umblat Pe căile lui Iosafat Și-ale lui Asa – cari se știe, Că-n Iuda fost-au la domnie

13. ‘Naintea ta – ci ai pășit Pe căile ce le-au găsit Drept bune cei ce-au fost aflați În Israel ca împărați; Pentru că în a ta curvie, Făcut-ai ca atrași, să fie Locuitorii cei pe care Ierusalimu-n el îi are Și pe cei care se vădesc Precum că-n Iuda locuiesc Purtându-te, în acest fel, Ca și Ahab, în Israel; Pentru că i-ai ucis pe cei Ce ți-au fost frați, chiar dacă ei – Așa după cum știi prea bine – Fuseseră mai buni ca tine Și care făceau parte – iată – Din casa celui ce ți-e tată;

14. Află că are ca să vie, Peste popor, mare urgie, Căci Dumnezeu S-a mâniat. Urgia va veni de-ndat’, Peste-ale tale dragi soții, Precum și peste ai tăi fii. Lovit are să fie, rău, Tot ceea ce este al tău.

15. Apoi, tu însuți, negreșit, De boală, ai să fii lovit. În măruntaie-o vei avea Și-ngreunat vei fi de ea – Din zi, în zi – iar la sfârșit, Din burtă îți vor fi ieșit Toate-ale tale măruntaie, Căci boala are să ți-o taie.”

16. În urmă, Domnu-a ațâțat Arabii care s-au aflat Chiar lângă Etiopieni Și-n urmă și pe Filisteni.

17. Ei împreună-au năvălit, În Iuda, și au jefuit Averile-mpăratului, Nevestele și fiii lui, Astfel încât Ioram rămase Doar cu un fiu ce se chemase, Drept Ioahaz. Acesta fuse Cel mai mic fiu ce îl avuse.

18. Domnul a pus, apoi, să-l taie O boală grea, în măruntaie, Cari fără leac s-a dovedit;

19. Iar boala care l-a lovit – Din zi, în zi – pe împărat Necontenit l-a-ngreunat, Timp de doi ani, pân’ i-a pleznit Burta și astfel, a murit. Boala care l-a apăsat, Cu mari dureri l-a încercat. Tămâie-a ars poporul lui, În cinstea împăratului, Așa precum obișnuia Când un conducător murea.

20. Treizeci și doi de ani avuse, Când împărat el se făcuse, Iar la Ierusalim a stat, Apoi, opt ani, încoronat. El a murit făr’ a lăsa Păreri de rău în urma sa. Apoi a fost adăugat La neamul său și îngropat Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are, Dar nu-n mormântul pregătit Pentru cel care-a-mpărățit.