2 Cronici 23 NTR
1. În cel de-al șaptelea an, Iehoiada a prins curaj și a încheiat un legământ cu căpeteniile peste sute: cu Azaria, fiul lui Ieroham, cu Ismael, fiul lui Iehohanan, cu Azaria, fiul lui Obed, cu Maaseia, fiul lui Adaia, și cu Elișafat, fiul lui Zicri.
2. Ei au străbătut țara lui Iuda, i-au strâns pe leviții din toate cetățile lui Iuda și pe căpeteniile familiilor lui Israel și au venit la Ierusalim.
3. Întreaga adunare a încheiat un legământ cu regele în Casa lui Dumnezeu. Iehoiada le-a zis: „Iată-l pe fiul regelui! El va domni, așa cum a promis Domnul cu privire la urmașii lui David.
4. Prin urmare, iată care este lucrul pe care trebuie să-l faceți: o treime din preoții și leviții care vor intra la slujbă în ziua de Sabat să stea de pază la intrări,
5. o treime la palatul regelui și o altă treime la Poarta Temeliei, iar tot poporul să vină în curțile Casei Domnului.
6. Nimeni să nu intre în Casa Domnului, în afară de preoții și leviții care trebuie să slujească. Ei vor putea să intre pentru că sunt sfinți. Însă toți ceilalți din popor să-și îndeplinească responsabilitatea dată de Domnul.
7. Leviții să stea împrejurul regelui, fiecare om cu arma în mână. Oricine va intra în Casă va fi omorât. Stați aproape de rege când va intra și când va ieși!“.
8. Leviții și toți cei din Iuda au făcut așa cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Prin urmare, și-au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau la slujbă în ziua de Sabat, cât și pe cei care ieșeau de la slujbă în ziua de Sabat, căci preotul Iehoiada nu dăduse drumul niciunei cete.
9. Apoi preotul Iehoiada le-a dat căpeteniilor peste sute sulițele și scuturile cele mari și cele mici, care aparținuseră regelui David și care erau în Casa lui Dumnezeu.
10. A așezat tot poporul, pe fiecare cu arma în mână, de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei, până în partea stângă a Casei, aproape de altar și de Casă.
11. Atunci, l-au adus pe fiul regelui, i-au pus coroana pe cap și i-au înmânat Mărturia. Iehoiada și fiii lui l-au numit rege și l-au uns, strigând: „Trăiască regele!“.
12. Când a auzit Atalia vuietul poporului care alerga și îl lăuda pe rege, a venit spre mulțimea de la Casa Domnului.
13. S-a uitat și iată că regele stătea lângă stâlpul său, la intrare. Căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe, iar cântăreții înălțau cântări de laudă cu instrumentele lor muzicale. Atunci Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!“.
14. Preotul Iehoiada a trimis căpeteniile peste sute, care conduceau armata, și le-a zis: „Scoateți-o afară dintre rânduri și oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“. Căci preotul zisese: „Să n-o omorâți în Casa Domnului!“.
15. Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin intrarea în palatul regelui, la intrarea de la Poarta Cailor, și au omorât-o acolo.
16. Iehoiada a încheiat un legământ între el, pe de o parte, și popor și rege, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul Domnului.
17. Tot poporul s-a dus la templul lui Baal și l-a dărâmat. Ei au sfărâmat altarele lui și chipurile lui cioplite, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-au ucis în fața altarelor.
18. Apoi, Iehoiada a încredințat responsabilitatea peste Casa Domnului în mâna preoților leviți, pe care David îi numise responsabili peste Casa Domnului, ca să aducă Domnului arderile-de-tot, potrivit cu ceea ce este scris în Legea lui Moise, în mijlocul bucuriei și a cântării, așa cum poruncise David.
19. El a numit portari la ușile Casei Domnului, astfel încât să nu intre nimeni care este necurat din vreun motiv.
20. După aceea, Iehoiada a luat cu el căpeteniile peste sute, nobilii, conducătorii poporului și tot poporul țării. Aceștia l-au luat pe rege de la Casa Domnului, au venit la palatul regelui prin Poarta de Sus și l-au așezat pe rege pe tronul regal.
21. Și tot poporul țării s-a bucurat, iar cetatea s-a liniștit pentru că Atalia fusese omorâtă cu sabia.