Logo
🔍

2 Cronici 23 VBRC2020

«

1. În anul al șaptelea, Iehoiáda s-a întărit și a făcut o alianță cu căpeteniile peste sute: cu Azaría, fiul lui Ierohám, cu Ismaél, fiul lui Iohanán, cu Azaría, fiul lui Óbed, cu Maaséia, fiul lui Adáia, și cu Elíșafat, fiul lui Zicrí.

2. Au străbătut întregul Iúda și i-au adunat pe levíți din toate cetățile lui Iúda și pe capii părintești ai lui Israél și au venit la Ierusalím.

3. Toată adunarea a încheiat o alianță în casa lui Dumnezeu. [Iehoiáda] le-a zis: „Iată, fiul regelui domnește așa cum Domnul a spus despre fiii lui Davíd!

4. Acest lucru să-l faceți: o treime dintre voi, toți care veniți [în zi de] sabát ca să [slujiți ca] preoți și levíți, să fie păzitori la praguri;

5. altă treime să stea la casa regelui și o treime, la poarta Iesód! Tot poporul să fie în curțile casei Domnului!

6. Nimeni să nu intre în casa Domnului, în afară de preoții și levíții care slujesc: ei să intre, căci sunt sfinți! Tot poporul să păzească ceea ce este de păzit al Domnului!

7. Leviții să-l înconjoare pe rege de jur împrejur, fiecare cu instrumentele lui în mână: oricine va intra în templu să fie dat morții! Ei să fie cu regele când intră și când iese!”.

8. Leviții și întregul Iúda au făcut după cum le poruncise Iehoiáda, preotul. Și-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau [în zi] de sabát și pe cei care ieșeau [în zi] de sabát, căci Iehoiáda, preotul, nu dăduse drumul grupelor.

9. Preotul Iehoiáda le-a dat căpeteniilor peste sute sulițele, scuturile [mari] și scuturile [mici] care erau ale regelui Davíd și care erau în casa Domnului.

10. A așezat tot poporul, fiecare cu lancea în mână, din partea dreaptă a casei până în partea stângă a casei, spre altar și spre casă, de jur împrejurul regelui.

11. L-au scos pe fiul regelui, i-au pus diadema și mărturia și l-au făcut rege. Iehoiáda și fiii săi l-au uns și au zis: „Trăiască regele!”.

12. Atalía a auzit strigătul alergătorilor și al poporului care îl aclama pe rege și a venit la popor în templul Domnului.

13. S-a uitat și, iată, regele stătea lângă coloana lui, la intrare. Căpeteniile și cei cu trâmbițele erau lângă rege. Tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe, iar cântăreții cu instrumente muzicale dădeau tonul pentru aclamație. Atalía și-a sfâșiat hainele și a zis: „Trădare! Trădare!”.

14. Iehoiáda, preotul, a făcut să iasă căpeteniile peste sute care comandau armata și le-a zis: „Scoateți-o dintre rânduri și pe oricine vrea să meargă după ea ucideți-l cu sabia!”. Căci preotul spusese să nu fie omorâtă în templul Domnului.

15. Ei au pus mâna pe ea și ea a mers spre intrarea de la poarta cailor, la palatul regelui, și au ucis-o acolo.

16. Iehoiáda a încheiat o alianță între el, tot poporul și rege, ca ei să fie poporul Domnului.

17. Tot poporul a venit la templul lui Báal și l-au dărâmat; i-au sfărâmat altarele și imaginile sale și l-au ucis pe Matán, preotul lui Báal, în fața altarelor.

18. Iehoiáda a pus slujirile casei Domnului în mâna preoților și a levíților pe care-i stabilise Davíd ca să aducă arderi de tot Domnului, după cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie și cu cântece, după dispozițiile lui Davíd.

19. A pus ușieri la ușile casei Domnului ca să nu intre cel impur pentru niciun motiv.

20. A luat căpeteniile peste sute, nobilii și conducătorii peste popor, tot poporul țării și l-au coborât pe rege din casa Domnului; l-au dus prin poarta cea de sus în casa regelui și l-au așezat pe rege pe tronul său de domnie.

21. Tot poporul țării se bucura, iar cetatea a avut liniște. Pe Atalía o omorâseră cu sabia.

»