2 Cronici 24 BIV2014

1. Ioas, pe tron, când s-a suit, Doar șapte ani a împlinit. După ce-ajunse împărat, El, patruzeci de ani, a stat În fruntea țării și-l găsim Domnind de la Ierusalim. E din Beer-Șeba, a sa mamă – De loc – și, Țibia, se cheamă.

2. Ioas acesta a făcut Doar lucruri care I-au plăcut Lui Dumnezeu, cât a urmat Povețele ce i s-au dat De către Iehoiada, care Era, atunci, preotul mare.

3. Două neveste a avut, Cari, fii și fiice, i-au născut. Soțiile ce le avuse, Chiar Iehoiada i le-aduse.

4. Ioas avea un gând al lui: Să dreagă Casa Domnului.

5. Astfel, pe preoți, i-a chemat La sine și a cuvântat: „Mergeți prin țară și cătați, Bani de la oameni s-adunați, Să dregem Casa cea pe care Al nostru Dumnezeu o are. Cu lucru-acesta, vreau să știți, Că trebuie să vă grăbiți.” Însă Leviții n-au făcut Așa precum li s-a cerut, Pentru că ei nu s-au grăbit, Porunca, de-a o fi-mplinit.

6. Ioas, atunci când a văzut Cum că Leviții n-au făcut Lucrul acesta, l-a chemat Pe Iehoiada și-a-ntrebat: „Să-mi spui, de ce n-ați împlinit Ceea ce eu v-am poruncit? De ce, Leviții n-au plecat, În țară, spre a strânge-ndat’, Darea ce fost-a poruncită Și care este rânduită De Moise, robul Domnului, Spre folosința cortului Lui Dumnezeu, cort ce se știe Că este pentru mărturie?

7. Știi bine că Atalia, Nelegiuită, se vădea. Cu ai săi fii, a pustiit Averea care s-a găsit Aflată-n Casa Domnului, Iar ceea ce era al Lui, În urmă, a-ntrebuințat, Lui Bal, spre a-i fi închinat.”

8. Ioas, apoi, a poruncit Să fie-adusă, negreșit, O ladă care trebuia La poarta Casei ca să stea.

9. După ce lucrul s-a făcut Așa după cum a cerut, Ioas – apoi – a poruncit Celor ce-n Iuda s-au găsit – Și la Ierusalim – să dea Darea, așa cum se cerea. Peste întreaga adunare, Moise pusese astă dare, Când în pustie a fost el, Cu tot poporul Israel.

10. Astă poruncă ce s-a dat, Întreg poporu-a bucurat, Precum și pe aceia cari S-au dovedit a fi mai mari. În urmă, oameni-au venit S-aducă ce-aveau de plătit, Iar tot ceea ce-au datorat, În ladă, ei au aruncat.

11. Zilnic, Leviții cântăreau Argintul, iar apoi chemau Pe dregători, ca să le dea Ceea ce-n ladă se găsea. Atunci, la Casa Domnului, Venea omu-mpăratului, Cari logofăt se dovedea. Slujbașul care-l însoțea Era în slujba celui care, Pe-atunci, fusese preot mare. Aceștia, lada, o goleau Și-apoi la loc o așezau. În felu-acesta, negreșit Că mult argint s-a dobândit.

12. Argintu-acesta a fost dat – De Iehoiada și-mpărat – La oamenii ce îi tocmeau Pe meșterii care lucrau La Casa Domnului, căci ei Plăteau pe meșterii acei Pe care-i aduceau: tâmplari, Sau cioplitori de piatră cari Se pricepeau la zidărit, Oameni care s-au dovedit Că știu lucra, de bună seamă, În fier, precum și în aramă.

13. Cu râvnă, meșteri-au muncit Și-n aceste fel au reușit Să dreagă Casa Domnului, Și s-o redea poporului, În stare bună, primenită, Precum și bine întărită.

14. Apoi, când lucrul l-au sfârșit, Argintul ce a prisosit De către meșteri, s-a adus La Iehoiada și-a fost pus În fața împăratului. Din el, la Casa Domnului, Uneltele s-au făurit, Care la slujbă-au folosit, La jertfele ce se socot A fi drept ardere de tot. Pahare multe s-au făcut Și scule care s-au văzut Că din argint au fost lucrate Sau că din aur sunt turnate. Cât Iehoiada a trăit, Arderi de tot s-au dăruit. Ele-au fost jertfe necurmate, Cari Domnului sunt închinate.

15. Preotu-n urmă a murit Sătul de zile, fericit, Căci anii cere i-a avut, O sută treizeci, s-au făcut.

16. Lângă-mpărați, l-a așezat Poporul, când l-a îngropat, Căci mult bine făcuse el, Pentru întregul Israel Și pentru Casa Domnului, Păzind, mereu, porunca Lui.

17. Când Iehoiada a murit, Grabnic, din Iuda, au venit Toți căpitani-aceia cari, Peste popor, erau mai mari; Ei merseră la împărat, Iar el, atunci, i-a ascultat

18. Și-au părăsit Casa pe care Al lui Israel Domn o are, L-au părăsit pe Domnul lor, Slujind doar Astarteelor Și idolilor. Imediat, Domnul, pe ei, S-a mâniat. Ierusalimul, negreșit, De-a Lui urgie-a fost lovit, Căci vinovați – cum s-a văzut – Față de El, ei s-au făcut.

19. Ca să-i întoarcă înapoi, Domnul, proroci, trimise-apoi, Însă ei nu au ascultat De înștiințarea ce s-a dat.

20. Când Zaharia – acel care, Pe Iehoiada, tată-l are – A fost, cu Duhul, îmbrăcat, Către popor a cuvântat: „Așa vorbește Dumnezeu: „Oare de ce călcați, mereu, Ceea ce Eu am poruncit? În felu-acesta, negreșit, Nu veți mai propăși apoi, Căci Mă voi lepăda de voi.”

21. Poporu-atunci a uneltit Și-apoi, cu pietre, l-a lovit, Pe Zaharia. În ăst fel, Ucis a fost prorocu-acel, În curtea Casei Domnului, Din ordinu-mpăratului.

22. Ioas, în urmă, a uitat Ce bunătate-a arătat, Pe vremuri, Iehoiada – care, Pe Zaharia, fiu, îl are – Față de el, și-a-ngăduit Ca morții să fie sortit. Pân’ Zaharia a căzut Lovit de pietre, a putut Ca să mai strige: „Dumnezeu O să vă judece, mereu! Domnul vă vede, negreșit, Și judecă ce-ați făptuit!”

23. După ce anul a trecut, Oștenii Siriei au vrut, În Iuda, ca să năvălească, Ierusalimul să-l lovească. Au omorât pe toți cei cari, Peste popor, erau mai mari. Întreaga țară au prădat, Iar pe-mpărat, rob, l-au luat Și la Damasc l-au dus apoi, Cu toată prada de război.

24. Oștirea cea din Siria, Mică, în număr, se vădea; Însă o oaste însemnată, În mâna ei, a fost lăsată De Domnul, când S-a lepădat De cei care s-au depărtat De El și astfel s-a vădit Că pe Ioas l-a pedepsit, Prin oastea Sirienilor, Venită peste-al său popor.

25. Slujbașii săi s-au depărtat Și-n suferință l-au lăsat. În contra lui au uneltit Și-n al său pat ei l-au lovit, Din pricina prorocului – Adică din a sângelui Lui Zaharia, acel care, Pe Iehoiada, tată-l are – Al cărui sânge l-a vărsat, Când pe popor l-a ațâțat Ca să ia pietre, să-l lovească Și astfel să îl nimicească.

26. În număr, doi, s-au dovedit Aceia care-au uneltit În contra împăratului. Iată numele primului: Zabad, acesta se numea; Fiu al Șimeatei se vădea, Care fusese Amonită. De o femeie Moabită – Care Șimrita s-a numit – Al doilea este zămislit Și, Iozabad, era chemat.

27. Cât despre fiii de-mpărat, Sau câte prorocii erau Cari pe Ioas doar îl priveau, Ori despre cum a adunat Argint și cum a reparat Casa lui Dumnezeu, se știe Din ceea ce în carte scrie, Căci cartea împăraților Cuprinde și istoria lor. După Ioas, cel ce-a venit La tron și-n Iuda a domnit, A fost feciorul ce-l avea; El s-a chemat Amația.