Logo
🔍

2 Cronici 24 VDC

« Ioas începe să domnească și drege Templul

1. Ioas avea șapte ani când a ajuns împărat și a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Țibia, din Beer-Șeba.

2. Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieții preotului Iehoiada.

3. Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste și Ioas a născut fii și fiice.

4. După aceea, Ioas și-a pus de gând să dreagă Casa Domnului.

5. A strâns pe preoți și pe leviți și le-a zis: „Duceți-vă prin cetățile lui Iuda și strângeți bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Și grăbiți-vă cu lucrul acesta.” Dar leviții nu s-au grăbit.

6. Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada și i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviții să strângă din Iuda și din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, și pusă pe adunarea lui Israel pentru cortul mărturiei?

7. Căci nelegiuita aceea de Atalia și fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu și au întrebuințat în slujba baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.”

8. Atunci, împăratul a poruncit să se facă o ladă și să se pună afară la poarta Casei Domnului.

9. Și s-a dat de veste în Iuda și în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustie.

10. Toate căpeteniile și tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta și au adus și au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit.

11. Când vedeau leviții că e mult argint în ladă și că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului și slujbașul marelui preot și goleau lada. Apoi o luau și o puneau iarăși la loc. Așa făceau în fiecare zi și au strâns mult argint.

12. Împăratul și Iehoiada îl dădeau meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră și tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum și lucrători în fier și aramă, ca să dreagă Casa Domnului.

13. Lucrătorii s-au apucat de lucru și au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăși în stare bună și au întărit-o.

14. Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului și înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Și cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru arderile-de-tot, pahare și alte scule de aur și de argint. Și, în tot timpul vieții lui Iehoiada, au adus necurmat arderi-de-tot în Casa Domnului.

15. Iehoiada a murit bătrân și sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani.

Ioas și închinarea la idoli

16. L-au îngropat în cetatea lui David, la un loc cu împărații, pentru că făcuse bine în Israel, și față de Dumnezeu, și față de Casa Lui.

17. După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și s-au închinat înaintea împăratului. Atunci, împăratul i-a ascultat.

18. Și au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinților lor și au slujit astarteelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovați în felul acesta.

19. Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înștiințările pe care le-au primit.

20. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfățișat înaintea poporului și i-a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: ‘Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți propăși. Pentru că ați părăsit pe Domnul, și El vă va părăsi.’”

21. Și au uneltit împotriva lui și l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului.

22. Împăratul Ioas nu și-a adus aminte de bunăvoința pe care o avusese față de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, și a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: „Domnul să vadă și să judece!”

23. După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas și a venit în Iuda și la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului și au trimis împăratului toată prada la Damasc.

24. Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuși Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas.

25. Când au plecat de la el, după ce-l lăsaseră în mari suferințe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui și a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraților.

26. Iată pe cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Șimeatei, o femeie amonită, și Iozabad, fiul Șimritei, o femeie moabită.

27. Cât despre fiii lui, despre marele număr de prorocii făcute cu privire la el și despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraților. În locul lui a domnit fiul său Amația.

»