2 Cronici 28 BIV2014

1. Ani douăzeci, Ahaz avea, Când împărat el ajungea, Iar la Ierusalim, astfel, Ani șaisprezece a stat el. Cât a domnit, el n-a făcut Lucruri care să-I fi plăcut Lui Dumnezeu – precum făcea David, pe vremea când trăia –

2. Ci tot mereu el a călcat Calea pe care au umblat Cei care-au fost ‘naintea lui, În țara Israelului. El, pentru Bal, temple-a-nălțat Și chiar și chipuri i-a turnat.

3. Până în valea cea pe care Al lui Hinom popor o are, Ahaz, cu slugile, s-a dus Unde tămâie a adus Și-a ars-o-n cinstea zeilor Cari sunt străini de-al său popor. El s-a purtat atât de rău, Încât chiar și pe fiul său, Prin foc, în urmă, l-a trecut Așa precum au mai făcut Popoarele ce-au fost aflate, În țară, și-apoi alungate, De către Dumnezeu, când El Țara a dat, lui Israel.

4. Ahaz, necontenit, s-a dus Pe înălțimi, unde-a adus Jertfe și-a ars tămâie. El A procedat în acest fel, Pe dealurile dimprejur Și sub copacii verzi, din jur.

5. Dar Dumnezeu l-a părăsit, Căci multe rele-a săvârșit Și-atuncea, pradă l-a lăsat La cel cari fost-a împărat În Siria și la cel care Fusese-n Israel mai mare. Ahaz, pentru tot ce-a făcut, De Sirieni a fost bătut, Iar la Damasc au dus apoi, Din Iuda, mulți prinși de război. De-asemeni, cel ce-a stăpânit În Israel, a năvălit, Peste Ahaz – cari n-a putut Să-i țină piept – și l-a bătut.

6. Pecah, cel care se vădea Drept fiu al lui Ramalia, Ucise douăzeci de mii, Atunci, dintre-ai lui Iuda fii, Care viteji s-au dovedit, Doar pentru că L-au părăsit Pe Domnul Dumnezeul lor, Cari fost-a al părinților.

7. Zicri, un om care ieșise Din Efraim, atunci ucise Pe Azricam – acela care, Părinte, pe-mpărat, îl are – Pe omul împăratului – Mai mare peste casa lui – Și pe Elcana, cel aflat Al doilea, după împărat.

8. Atunci, ai lui Israel fii Luară două sute mii De oameni, dintre cei pe care Țara lui Iuda-n ea îi are, Prinși de război. Au fost luați Copii, femei, fete, bărbați Și la Samaria apoi, I-au dus, cu prada de război.

9. Acolo, un proroc ședea, Care, Obed, drept nume-avea. El era om al Domnului, Proroc aflat în slujba Lui. Când oștile se întorceau, Căci la Samaria veneau, Obed, în cale, le-a ieșit Și-n acest fel a glăsuit: „Domnul, care S-a mâniat Pe al lui Iuda împărat, În mâna voastră, a găsit, Că este foarte potrivit, Să lase oamenii pe care Țara lui Iuda-n ea îi are. Dar Domnul a văzut că voi Pe-aceștia i-ați ucis apoi, Cu o furie de nespus, Care-a urcat la ceruri, sus.

10. Pe ai lui Iuda fii, apoi, Credeți că robi îi faceți voi? Cei din Ierusalim ieșiți, La voi ajunge-vor robiți? Prin felu-n care vă purtați, Nu sunteți, oare, vinovați, Față de Domnul Dumnezeu?

11. Ascultați dar, cuvântul meu: Dați drumul robilor luați, Pentru că sunt ai voștri frați, Căci altfel, vine peste voi, Mânia Domnului, apoi!”

12. Atunci, unii dintre cei cari În Efraim erau mai mari, S-au ridicat și au vorbit În contra celor ce-au venit De la război. În rândul lor, A fost Azaria – fecior, Care, din Iohanan ieșea, Din Berechia-asemenea, Și din Meșilemot. La fel, A fost alăturea de el Și Ezechia, acel care Părinte, pe Șalum, îl are, Pe-Amasa și – de-asemenea – Pe Hadlai, tată îl avea.

13. Ei ziseră oștenilor: „Grabnic, dați drumul robilor! Să nu-i aduceți printre noi, Pe prinși-aceștia de război! Față de Domnul, vinovați Suntem, și vreți s-adăugați Alte păcate – negreșit – La cele ce le-am săvârșit! A Domnului mânie-aprinsă, E peste Israel întinsă.”

14. Oștenii toți i-au ascultat Și robii au eliberat. Ei le-au mai dăruit apoi, Și toată prada de război. În fața căpitanilor Au dus robii și prada lor.

15. Au numit oameni, de îndat’, Care, de robi, s-au ocupat: Hrană le-au dat și-mbrăcăminte, Le-au dăruit încălțăminte, Și-ale lor răni le-au îngrijit. Pe cei care au obosit, Sus, pe măgari, apoi i-au pus Și pân’ la Ierihon i-au dus, În a finicilor cetate. Când au sfârșit aceste toate, Israeliți-i părăsiră Și la Samaria veniră.

16. De la-mpăratul cel pe care Asiria în frunte-l are, Ahaz ceruse ajutor, Să țină piept vrăjmașilor.

17. Cei din Edom, iar, au venit Și peste Iuda-au năvălit, Bătându-l și luând apoi, Din fiii săi, prinși de război.

18. Și Filisteni-au năvălit Atuncea, și au cucerit Cetățile ce-n câmp erau Și către miazăzi priveau. Bet-Șemeșul, ei l-au bătut; Și Aialonul a căzut Și Ghederotul după el. Cu Soco s-a-ntâmplat la fel. Și satele cele pe care Cetatea-n jurul ei le are, Au fost atuncea cucerite De Filisteni și nimicite. Apoi și Timna a căzut, Cu satele ce le-a avut. Cetatea Ghimzo, însoțită De sate, fost-a cucerită, Iar Filistenii au venit Și în cetăți au locuit.

19. Prin ceea ce s-a petrecut Domnul – atuncea – l-a făcut, Pe Iuda, să fie smerit, Căci împăratul a greșit Față de Dumnezeul său, Făcând doar ceea ce e rău.

20. În acel timp, a năvălit Tiglat-Pilneser, ce-a domnit Peste Asiria, iar el, Față de-Ahaz, a fost la fel Precum e și vrăjmașul care, Sprijin nu-ți dă în strâmtorare.

21. Ahaz, argintul l-a luat – Și aurul – ce s-a aflat În casa împăratului, Precum și-n Casa Domnului, Și l-a trimis la cel pe care Asiria în frunte-l are. Nici un folos, el n-a avut, Din darul pe cari l-a făcut.

22. Pe când era mai strâmtorit Ahaz, iar, a păcătuit Față de Domnul, căci s-a dus

23. Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.

24. El strânse sculele pe care Casa lui Dumnezeu le are, Iar după-aceea le-a zdrobit. Apoi, gândi că-i potrivit Să-nchidă Casa Domnului. Mânat de nebunia lui, Ierusalimului, apoi, I-a construit altare noi

25. Și-a poruncit ca ridicate Să fie-n orșice cetate, Câteo-înălțime, ca să poată Mulțimile din țara toată, Să ardă-n cinstea zeilor, Tămâie, spre-mbunarea lor. Felul în care a lucrat, Pe Dumnezeu, L-a mâniat.

26. Dar toate câte le-a făcut Ahaz, atuncea, s-au trecut În cărțile-mpăraților Care-au venit peste popor, Când peste Iuda stăpâniră Sau peste Israel domniră.

27. Ahaz, apoi, a adormit, Fiind și el adăugit Neamului său. A fost luat, De-al său popor și îngropat Chiar la Ierusalim, dar el Nu a fost pus în locu-acel, În care erau îngropați Acei ce fost-au împărați. Apoi, al său fiu – Ezechia – Ajunse de luă domnia.