Logo
🔍

2 Cronici 28 VDC

« Ahaz împăratul lui Iuda

1. Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.

2. A umblat în căile împăraților lui Israel și a făcut chiar chipuri turnate pentru baali,

3. a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom și a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

4. Aducea jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde.

5. Domnul Dumnezeul său l-a dat în mâinile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut și i-au luat un mare număr de prinși de război, pe care i-au dus la Damasc. A fost dat și în mâinile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere.

6. Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toți viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor.

7. Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărătești, și pe Elcana, care era al doilea după împărat.

8. Copiii lui Israel au luat dintre frații lor două sute de mii de prinși de război, femei, fii și fiice, și le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.

9. Acolo era un proroc al Domnului, numit Oded. El a ieșit înaintea oștirii care se întorcea la Samaria și le-a zis: „În mânia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul Dumnezeul părinților voștri în mâinile voastre, și voi i-ați ucis cu o furie care s-a ridicat până la ceruri.

10. Și credeți acum că veți face din copiii lui Iuda și din Ierusalim robii și roabele voastre? Dar voi nu sunteți vinovați înaintea Domnului Dumnezeului vostru?

11. Ascultați-mă dar și dați drumul acestor prinși pe care i-ați luat dintre frații voștri, căci mânia aprinsă a Domnului este peste voi!”

12. Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, Ezechia, fiul lui Șalum, și Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce se întorceau de la oștire

13. și le-au zis: „Să nu aduceți aici pe acești prinși de război. Căci, după ce că suntem vinovați înaintea Domnului, voi vreți să mai și adăugați la păcatele și la greșelile noastre. Suntem foarte vinovați, și mânia aprinsă a Domnului este peste Israel.”

14. Ostașii au lăsat pe prinșii de război și prada înaintea căpeteniilor și înaintea întregii adunări.

Pedepsele asupra lui Ahaz

15. Și oamenii numiți pe nume pentru aceasta s-au sculat și au luat pe prinșii de război, au îmbrăcat cu prada pe toți cei ce erau goi, le-au dat haine și încălțăminte, le-au dat să mănânce și să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toți cei osteniți și i-au adus la Ierihon, Cetatea Finicilor, la frații lor. Apoi s-au întors la Samaria.

16. Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimis să ceară ajutor de la împărații Asiriei.

17. Edomiții au venit iarăși, au bătut pe Iuda și le-au luat prinși de război.

18. Filistenii au năvălit în cetățile din câmpie și din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Șemeșul, Aialonul, Ghederotul, Socoul și satele lui, Timna și satele ei, Ghimzoul și satele lui și s-au așezat acolo.

19. Căci Domnul a smerit pe Iuda din pricina lui Ahaz, împăratul lui Israel, care avusese o purtare fără frâu în Iuda și păcătuise împotriva Domnului.

20. Tiglat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s-a purtat cu el cum s-ar purta cu un vrăjmaș și nu l-a ajutat.

21. Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului și a mai-marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei, dar nu i-a ajutat la nimic.

22. Pe vremea aceea, chiar când era la strâmtorare, a păcătuit și mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.

23. A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, și a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraților Siriei le vin în ajutor, le voi aduce și eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui și a întregului Israel.

24. Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu și a făcut bucăți uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis ușile Casei Domnului, și-a făcut altare în toate colțurile Ierusalimului

25. și a ridicat înălțimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei. Și a mâniat astfel pe Domnul Dumnezeul părinților săi.

26. Celelalte fapte ale lui și toate căile lui, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel.

27. Ahaz a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraților lui Israel. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

»