2 Cronici 29 BTF2015
1. Ezechia era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Abiia, fiica lui Zaharia.
2. Și el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu tot ceea ce făcuse tatăl său, David.
3. În primul an al domniei lui, în prima lună, a deschis ușile casei DOMNULUI și le-a reparat.
4. Și a adus preoții și leviții și i-a adunat în strada spre est,
5. Și le-a spus: Ascultați-mă leviților, sfințiți-vă acum și sfințiți casa DOMNULUI Dumnezeul părinților voștri și scoateți murdăria din locul sfânt.
6. Căci părinții voștri au încălcat legea și au făcut ceea ce era rău în ochii DOMNULUI Dumnezeul nostru și l-au părăsit și și-au întors fețele de la locuința DOMNULUI și și-au întors spatele.
7. De asemenea ei au închis ușile porticului și au stins lămpile și nu au ars tămâie nici nu au oferit ofrande arse Dumnezeului lui Israel, în locul sfânt.
8. De aceea furia DOMNULUI a fost peste Iuda și Ierusalim și i-a dat necazului, înmărmuririi și șuierării, precum vedeți cu ochii voștri.
9. Căci iată, părinții noștri au căzut prin sabie și fiii noștri și fiicele noastre și soțiile noastre sunt în captivitate pentru aceasta.
10. Și este în inima mea să fac un legământ cu DOMNUL Dumnezeul lui Israel, ca furia lui înverșunată să se întoarcă de la noi.
11. Fiii mei, nu stați acum nepăsători, fiindcă DOMNUL v-a ales să stați în picioare înaintea lui, să îi serviți și să îi fiți servitori și să ardeți tămâie.
12. Atunci leviții s-au ridicat: Mahat, fiul lui Amasai, și Ioel, fiul lui Azaria, dintre fiii chehatiților; și dintre fiii lui Merari: Chiș, fiul lui Abdi, și Azaria, fiul lui Iehaleleel; și din Gherșon: Ioah, fiul lui Zima, și Eden, fiul lui Ioah;
13. Și dintre fiii lui Elițafan: Șimri și Ieiel; și dintre fiii lui Asaf: Zaharia și Matania;
14. Și dintre fiii lui Heman: Iehiel și Șimei; și dintre fiii lui Iedutun: Șemaia și Uziel.
15. Și au adunat pe frații lor și s-au sfințit și au venit, conform poruncii împăratului, prin cuvintele DOMNULUI, să curețe casa DOMNULUI.
16. Și preoții au intrat în partea interioară a casei DOMNULUI, să o curețe; și au scos afară toată necurăția pe care au găsit-o în templul DOMNULUI, în curtea casei DOMNULUI. Și leviții au luat-o pentru a o duce afară la pârâul Chedron.
17. Și ei au început să sfințească în ziua întâi a lunii întâi; și în a opta zi a lunii au venit la porticul DOMNULUI, astfel au sfințit casa DOMNULUI în opt zile; și în a șaisprezecea zi a lunii întâi au terminat.
18. Atunci au mers la împăratul Ezechia și au spus: Am curățat toată casa DOMNULUI și altarul ofrandei arse, cu toate vasele lui, masa pâinii punerii înainte, cu toate vasele ei.
19. Mai mult, toate vasele, pe care împăratul Ahaz, în domnia lui, le-a aruncat în fărădelegea lui, le-am pregătit și sfințit și, iată, ele sunt înaintea altarului DOMNULUI.
20. Atunci împăratul Ezechia s-a ridicat devreme și a strâns pe conducătorii cetății și a urcat la casa DOMNULUI.
21. Și au adus șapte tauri și șapte berbeci și șapte miei și șapte țapi, pentru o ofrandă de păcat pentru împărăție și pentru sanctuar și pentru Iuda. Și a poruncit preoților, fiii lui Aaron, să îi ofere pe altarul DOMNULUI.
22. Astfel au ucis taurii, și preoții au primit sângele și l-au stropit pe altar; la fel, după ce au ucis berbecii, au stropit sângele pe altar; au ucis de asemenea mieii și au stropit sângele pe altar.
23. Și au adus țapii pentru ofranda de păcat înaintea împăratului și a adunării; și au pus mâinile lor peste ei,
24. Și preoții i-au ucis și au făcut împăcare cu sângele lor pe altar, să facă o ispășire pentru întregul Israel, fiindcă împăratul a poruncit ca ofranda arsă și ofranda pentru păcat să fie făcută pentru întregul Israel.
25. Și a pus pe leviți în casa DOMNULUI cu chimvale, cu psalterioane și cu harpe, conform poruncii lui David și a lui Gad, văzătorul împăratului, și a profetului Natan, fiindcă astfel era porunca DOMNULUI prin profeții lui.
26. Și leviții au stat în picioare cu instrumentele lui David, și preoții cu trâmbițele.
27. Și Ezechia a poruncit să fie adusă ofrandă arsă pe altar. Și când ofranda arsă a început, cântarea DOMNULUI a început de asemenea cu trâmbițe și cu instrumentele rânduite de David, împăratul lui Israel.
28. Și toată adunarea s-a închinat și cântăreții au cântat și trâmbițașii au sunat, și toate acestea au continuat până la terminarea ofrandei arse.
29. Și când au terminat ofranda, împăratul și toți cei care erau prezenți cu el s-au prosternat și s-au închinat.
30. Mai mult, împăratul Ezechia și prinții au poruncit leviților să cânte laudă DOMNULUI cu cuvintele lui David și ale lui Asaf, văzătorul. Și au cântat laude cu veselie și și-au plecat capetele și s-au închinat.
31. Atunci Ezechia a răspuns și a zis: Acum v-ați sfințit DOMNULUI, apropiați-vă și aduceți sacrificii și ofrande de mulțumire în casa DOMNULUI. Și adunarea a adus sacrificii și ofrande de mulțumire; și atâția câți au avut o inimă binevoitoare au adus ofrande arse.
32. Și numărul ofrandelor arse, pe care adunarea le-a adus, a fost de șaptezeci de tauri, o sută de berbeci și două sute de miei, toate acestea au fost pentru ofrandă arsă DOMNULUI.
33. Și lucrurile sfințite erau șase sute de boi și trei mii de oi.
34. Dar preoții erau prea puțini, astfel încât nu puteau să jupoaie toate ofrandele arse, de aceea frații lor, leviții, i-au ajutat până când munca s-a terminat și până când ceilalți preoți s-au sfințit; fiindcă leviții erau mai integri în inimă să se sfințească, decât preoții.
35. Și de asemenea ofrandele arse erau din abundență, cu grăsimea ofrandelor de pace și a darurilor de băutură pentru fiecare ofrandă arsă. Astfel serviciul casei DOMNULUI a fost pus în ordine.
36. Și Ezechia s-a bucurat împreună cu tot poporul, că Dumnezeu a pregătit poporul, fiindcă lucrul a fost făcut îndată.